Ne permitem luxul să câştigăm Eurovisionul?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luminiţa Anghel şi Sistem au câştigat locul al III-lea în etapa finală a Eurovisionului din 2005
Luminiţa Anghel şi Sistem au câştigat locul al III-lea în etapa finală a Eurovisionului din 2005

Care e miza câştigării Eurovisionului, în afară de orgoliile şi portofoliile organizatorilor? Dacă ieşim pe primul loc în Suedia, ne costă 30 de milioane de euro să organizăm festivalul în 2014.

Acum 15 ani, toată lumea a presupus că Horia Moculescu e nebun de legat, când a răcnit într-o conferinţă de presă că România nu-şi permite luxul să câştige Eurovisionul. Asta fiindcă, dacă luăm locul întâi, va trebui să organizăm festivalul anul viitor, conform regulamentului, ceea ce va fi un cataclism financiar pentru TVR. După atâţia ani, am ajuns cu toţii la vorba lui Moculescu.

Şi atunci, de ce suntem un popor obsedat de Eurovision? De ce, pentru noi, festivalul e atât de important? Nu spune nimeni să le dăm cu flit celor de la EBU (European Broadcasting Union, producătorul show-ului), dar în toţi aceşti ani de strădanie, nu ne-am ales cu nimic. Indiferent că am luat locul 3 sau ultimul loc, TVR a avut probleme financiare, culminând cu recenta şi spectaculoasa concediere a peste 600 de angajaţi.

Potoliţi-vă, că intrăm în faliment!  
Deocamdată, să zicem că România e în afara oricărui pericol. Din ce s-a auzit pe internet, piesele înscrise în concurs sunt penibile, cu puţine excepţii suportabile. Deci la anul nu vom avea de suportat costuri demolatoare, în principiu. Conform aprecierilor televiziunii naţionale suedeze (SVT), organizarea finalei Eurovision 2013 va costa în jur de 12 milioane de euro (plus vreo 15 primite de la EBU, peşcheş oficial). E puţin probabil ca TVR să găsească banii ăştia în timp util, în caz că vreunul dintre cutezătorii participanţi români va avea bafta să câştige finala europeană.

Luminiţa Anghel, Robert Turcescu şi Elena Cârstea sunt cele mai gălăgioase nume care intră în preselecţii. Vă vom ţine la curent cu evoluţia lor artistică şi psihologică. Probabil vor fi admişi cu toţii, de dragul show-ului final, care are nevoie de bani, deci de audienţă garantată. Nu poţi ţine telespectatorii cu ochii-n televizoare fără nişte mutre cunoscute sau controversate, aşa că, oricâte talente mistuitoare s-ar perinda prin faţa onoratei comisii, e imperios necesar să fie păstraţi în schema finală şi cei care sunt, întotdeauna, moţul de pe tortul scandalului, indiferent că au piese bune sau proaste.

Elena Cârstea s-a supărat de sute de ori pe Eurovision, dar i-a trecut

Elena Cârstea n-a mai dat prin România de ani de zile (de când stă în Florida, SUA, căsătorită fedeleş cu americanul de succes – scuzaţi pleonasmul – Glenn Muttart), dar s-a aburcat deunăzi în avion şi-a venit în ţara-mumă, spre a face cinste României la Eurovision. Şi, evident, ca să ne cânte şi să ne încânte.

Robert Turcescu & trupa Casa Presei intră în preselecţii cu piesa „Un refren“, despre care nici nu poţi avea o părere coerentă. Nu e urâtă. Dar e atât de incoloră, încât te plictiseşti şi s-o critici. Dacă ajungem cu Turcescu la finala din Suedia, vom constitui acel moment duios când publicul din sală va ieşi la o ţigară king-size, iar telespectatorii din toată lumea vor profita de ocazie ca să meargă la toaletă. În schimb, el va aduna audienţă bună la finala naţională, care are loc pe 9 martie.      

Selecţiile naţionale s-au derulat recent în toată ţara, ieri şi azi. Turcescu a evoluat ieri, la fel şi Luminiţa Anghel, iar astăzi cântă live Elena Cârstea. Rezultatele preselecţiei vor fi anunţate pe 18 februarie, după transpirate deliberări. În semifinalele naţionale, care se vor desfăşura pe 23 şi 24 februarie, vor fi selectate piesele care vor intra în show-ul final, programat pentru 9 martie. În acea seară, vom afla cine merge în finala din Suedia din partea României.  

Primăria crede că putem organiza finala, deşi nu avem o sală potrivită

Admirăm optimismul redactorului-şef al Divertismentului din TVR, Dan Manoliu, care are o experienţă extraordinară şi se luptă de mulţi ani să impună România în preferinţele publicului european, după cum admirăm şi zelul participanţilor. Dar punem pariu că, dacă ne bate Dumnezeu şi câştigăm Eurovisionul, vom asista la nenumărate scandaluri legate de buget, sponsori şi alte complicaţii. Norocul nostru este, aşa cum spuneam mai sus, faptul că piesele înscrise în concurs ne vor menţine în zona călduţă a premiilor nepericuloase.

Dan Manoliu, redactor-şef al redacţiei Divertisment din TVR, în exclusivitate pentru „Adevărul“: „Încă de anul trecut, primarul general Sorin Oprescu mi-a dat o hârtie prin care îmi garanta că la Bucureşti se poate organiza oricând finala europeană Eurovision. Probabil finala va costa în jur de 30 de milioane de euro, aproximativ jumătate din suma asta fiind primită de la EBU, de fapt“. Aferim, păi hai să-l câştigăm, monşer! Avem cu ce?

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite