Natalie Imbruglia revine cu un nou album, „Male“, alcătuit din coveruri ale unor piese masculine VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel mai recent album de
studio al Nataliei Inbruglia, intitulat „Come to Life“, a fost
lansat pe piaţă la sfârşitul anului 2009 FOTO AP
Cel mai recent album de studio al Nataliei Inbruglia, intitulat „Come to Life“, a fost lansat pe piaţă la sfârşitul anului 2009 FOTO AP

Cântăreaţa Natalie Imbruglia (40 de ani) revine pe scena muzicală după o pauză de şase ani cu al cincilea album de studio din carieră, materialul discografic „Male“, ce constă într-o serie de coveruri ale unor piese interpretate în versiunile lor originale de bărbaţi, informează Reuters, citat de Mediafax.

„Male“ conţine coveruri ale unor piese masculine celebre, precum „The Wind“, de Cat Stevens, „The Waiting“, de Tom Petty, „Only Love Can Break Your Heart“, de Neil Young, şi „Friday I’m in Love“, un cântec al trupei punk The Cure.

Natalie Imbruglia consideră că „Male“ este un album personal, intim, care se diferenţiază categoric de „albumele trendy din timpurile actuale“.

Natalie Imbruglia, născută în Australia şi devenită cetăţean britanic, de asemenea actriţă, a devenit cunoscută pe scena muzicală în 1997 cu single-ul „Torn“, care i-a adus o nominalizare la premiile Grammy.

Cel mai recent album de studio al său, intitulat „Come to Life“, a fost lansat pe piaţă la sfârşitul anului 2009.

Cântăreaţa australiană a concertat în România de două ori, la Cerbul de Aur, în 2005, şi la un eveniment de lansare a unui nou model de autoturism, în 2008.

La începutul anilor ’90, ea s-a făcut remarcată ca actriţă în serialul australian „Neighbours“. La doi ani după ce a părăsit echipa serialului, Natalie a început o carieră în muzică, lansând hitul internaţional „Torn“. Albumul său de debut, „Left of the Middle“, a fost lansat în 1997 şi a fost vândut în peste şapte milioane de exemplare. Au urmat materialele discografice „White Lilies Island“ (2001), „Counting Down the Days“ (2005) şi „Come to Life“ (2009), însă acestea nu au putut egala succesul comercial al albumului său de debut.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite