Minculescu, Popa şi Borobeică, o primă victorie în bătălia cu Dumitrescu privind dreptul asupra mărcii Iris

Minculescu, Popa şi Borobeică, o primă victorie în bătălia cu Dumitrescu privind dreptul asupra mărcii Iris

Valter Popa, Cristi Minculescu şi Doru Borobeică activează acum sub numele de Bună seara, Prieteni!

Cristi Minculescu, Valter Popa şi Doru Borobeică au anunţat că au făcut un prim pas spre recâştigarea dreptului de a utiliza marca Iris, după ce Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea formulată de cei trei, care reclamau că Nelu Dumitrescu şi-a însuşit fără acordul lor numele trupei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a fostului solist Iris şi citat de News.ro se arată că acesta, Valter Popa şi Doru Borobeică au câştigat acţiunea având ca obiect anularea mărcii Iris, ca fiind înregistrată cu rea-credinţă de către Nelu Dumitrescu. 
 
Prin sentinţa pronunţată pe 14 noiembrie 2018, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea formulată de cei trei muzicieni care reclamă faptul că fostul coleg de trupă „şi-a însuşit în mod nelegal, fără acordul lor, numele trupei notorii, în pofida contribuţiei esenţiale pe care solistul (Cristi Minculescu), chitaristul (Valter Popa) şi basistul (Doru Borobeică) au avut-o vreme de 35 de ani la ceea ce înseamnă Iris“.
 
„Această soluţie pronunţată de Tribunalul Bucureşti reprezintă un pas important pe care artiştii l-au făcut pentru recâştigarea dreptului de utilizare a mărcii Iris şi înlăturarea unei nedreptăţi printr-o înregistrare abuzivă“, se mai precizează. Soluţia poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Bucureşti.
 
 
 
Toboşarul Nelu Dumitrescu, care activează în prezent sub numele de Iris, fiind deţinătorul mărcii  înregistrată la OSIM, nu a putut fi contactat, notează agenţia de presă. 
 
Din grupul lui Dumitrescu mai fac parte Nuţu Olteanu (chitară, membru fondator), Relu Marin (claviaturi), Costi Sandu (voce), Andrei Bălaşa (chitară), George Costinescu (bas) şi Cristi Dumitrescu (tobe).
 
Cristi Minculescu, Valter Popa şi Doru Borobeică au format împreună cu Mihai Dumitrescu (tobe) grupul Iris, devenit apoi Bună seara, Prieteni!, după ce în luna mai a acestui an o instanţă de judecată a decis că nu mai au voie să folosească titulatura Iris.
 
Cele două grupuri de muzicieni, care s-au scindat în vara anului trecut, şi-au aruncat vorbe grele în ultimii doi ani
 
La finalul anului 1975, Nuţu Olteanu (chitară), Emil Lechinţeanu (bas) şi Nelu Dumitrescu (tobe) au pus bazele grupului Iris. Formaţia a debutat în 1977. De atunci, trupa a susţinut peste 5.000 de concerte. De-a lungul timpului, printre membrii ei s-au numărat nume sonore precum Florin Ochescu, Dan Bitman şi Sorin Chifiriuc. Pe la „Şcoala de rock Iris“, aşa cum a fost supranumită, s-au perindat circa 15 instrumentişti şi vocalişti, potrivit Mediafax. 
 
Cristi Minculescu s-a alăturat formaţiei în 1980, Doru Borobeică (bas) în 1984, Valter Popa (chitară) în 1986 şi Relu Marin (clape) în 2002. Iris a lansat 16 albume (materiale de studio, compilaţii şi înregistrări live), iar printre cele mai cunoscute single-uri se numără „Trenul fără naş“, „Pe ape“, „Strada ta“, „Floare de iris“, „Cine mă strigă în noapte“, „Valuri“, „Somn bizar“ şi „Mătase albă“.
 
Cristi Minculescu a plecat şi a revenit de mai multe ori la Iris. Prima ruptură s-a produs în anul 2012, când solistul s-a mutat, împreună cu familia, în Germania, unde a format grupul Lotus. În 2013, Minculescu alături de fostul său coleg din trupa Iris, Ion Olteanu, formează grupul Cristi Minculescu & Nuţu Olteanu Super Grup şi susţin o serie de concerte în toată ţara, interpretând şi piese consacrate ale trupei Iris. În 2015, Cristi Minculescu revine în Iris, de unde pleacă din nou în vara lui 2017. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: