Metallica a anulat turneul din Australia şi Noua Zeelandă după ce James Hetfield a fost internat la dezintoxicare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
James Hetfield FOTO Guliver/Getty Images
James Hetfield FOTO Guliver/Getty Images

Trupa americană Metallica şi-a anulat turneul din Australia şi Noua Zeelandă, anunţând că solistul şi chitaristul James Hetfield, în vârstă de 56 de ani, a început un tratament de dezintoxicare.

Metallica şi-a anulat turneul din Australia şi Noua Zeelandă, motivul fiind faptul că James Hetfield a început un tratament de dezintoxicare, scrie Reuters, citată de News.ro.

Bateristul Lars Ulrich, chitaristul Kirk Hammet şi basistul Robert Trujillo au transmis pe contul de Instagram al trupei că sunt „devastaţi“ de decizie.

„Intenţionam să ajungem în la voi imediat ce sănătatea şi programul ne-o vor permite“, a fost mesajul transmis.

Primul show în Australia era programat să aibă loc pe 17 octombrie. Compania Live Nation a transmis că se discută noi date pentru acest turneu.

Metallica a concertat anul acesta la Bucureşti, pe 14 august, în cadrul turneului mondial „WorldWired“, când  a donat 50.000 de euro, contribuţie proprie, şi a direcţionat, prin fundaţia All Within My Hands, suma de 200.000 de euro, contravaloarea pachetului de Sponsor Principal al concertului din Bucureşti, iniţiativei Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, #NoiFacemUnSpital, pentru construcţia primului spital de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică din România..

Metallica a donat pentru iniţiative caritabile peste 1,5 milioane de euro pe parcursul a 25 de concerte susţinute în Europa, după cum au anunţat muzicienii într-un mesaj publicat online. 

Formaţia Metallica a fost înfiinţată, pe 28 octombrie 1981, la Los Angeles, de toboşarul Lars Ulrich şi chitaristul şi vocalistul James Hetfield, în urma unui anunţ apărut în ziarul Recycler. Din prima formulă a trupei au mai făcut parte Ron McGovney (bas) şi Dave Mustaine (chitară). Numele Metallica a fost sugerat de un apropiat al celor patru, Ron Quintana.

În 1983, Cliff Burton s-a alăturat grupului, înlocuindu-l pe Ron McGovney, iar locul lui Dave Mustaine a fost luat de Kirk Hammet. În acelaşi an, formaţia a înregistrat primul album, „Kill ‘Em All“, la New York. În 1986, Cliff Burton a murit într-un accident în care a fost implicată întreaga formaţie, iar în acelaşi an Jason Newsted s-a alăturat trupei până în 2001.

Metallica a lansat zece albume de studio, care au fost vândute în peste 100 de milioane de copii în întreaga lume. Printre cele mai apreciate de critică şi public se numără „Kill ‘Em All“ (1983), „Ride the Lightning“ (1984), „Master of Puppets“ (1986), „...And Justice for All“ (1988) şi „Metallica“ (1991). În prezent, Metallica este formată din James Hetfield (voce, chitară), Kirk Hammett (chitară), Robert Trujillo (bas) şi Lars Ulrich (tobe). Trupa a câştigat nouă premii Grammy şi a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2009.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite