Meneaito vs. Pavlov

„Aşteptăm un movimiento sensual care să mişte masele într-o direcţie mai bună. Îl şi cumpărăm dacă e nevoie. Sau nu. Pînă atunci, mano en la cabeza, pînă ne-am meneait-o definitiv.”   FOTO:Arhivă Adevărul

Se ia o petrecere, o nuntă sau orice adunătură cu salam, cola de 2 litri pe masă sau flori în piept. Orice început al unei astfel de acţiuni reprezintă o probă de rezistenţă sau mai degrabă un concurs care premiază cel mai plictisitor moment al anului.

Participanţii se tatonează, îşi urmăresc gesturile, ceasurile, cheile de la maşină, se  uită cu coada ochiului la cîte o gambă de soţia altului, se mai discută despre cît de greu e să trăieşti în ţara asta de rahat, despre prostie, despre cît de greu se mai fac banii uşori, despre cît de haios a fost weekendul la mare cînd au făcut cursa aia cu 4x4 pe plajă de i-a dat şi la ştiri, despre fotbal neapărat. O masă dezbinată, la fel ca în fiecare zi. Pînă la primele efecte ale alcoolului, atmosfera e mai apăsătoare decît la un concert de colinde. O parte dintre invitaţi contemplă dezolaţi perspectiva unei noi seri ratate.

Oricît ar fi de potrivită muzica, dacă nu vine aia pe care o ştiu ei încep imediat plîngerile.

Totuşi, timpul trece iar prin faţa lor se perindă tot felul de farfurii şi pahare. Dansul nu e o opţiune potrivită dacă nu există « melodii » cunoscute. Poate cînta oricine, ritmul poate fi dansabil oriunde în lume; oricît ar fi de potrivită muzica, dacă nu vine aia pe care o ştiu ei încep imediat plîngerile. DJ-ul dă din umeri, organizatorii încep foiala. Trebuie făcut ceva. Ce putem face pentru a salva o seară de la dezastru?

În acel moment, la o oră la care alcoolul începe să-şi facă simţită prezenţa la bărbaţii cu cămaşa deschisă şi la femeile descălţate, la un semn, pe durata a mai puţin de cinci secunde, începe foiala iar ringul de dans se umple  pînă la refuz. Ce a provocat acest şoc, ce forţă providenţială a schimbat starea de spirit a atîtor umanoizi blazaţi ?

( FOTO:samanthasackler.com )

Este formula magică, alchimia troglodiţilor, sunetele care au transformat un şeptel într-o echipă sincronizată. Este una dintre acele “melodii”, continuatoare a surogatelor latine cu succes de hypermarket, care de ani de zile magnetizează mioarele întru buna tradiţie a automatismelor.

Este meneaito, un nume fără sens, fără consistenţă, promovat sub forma uni hit care iată!,  are efect mai mare decît orice alt liant social. Cînd începe meneaito, toţi, dar toţi cei care au stat drepţi cu gura strîmbă, fără speranţe, laolaltă cu cei care au încercat să se distreze pîna atunci, cei care s-au contrazis pe teme politice, care şi-au aruncat priviri piezişe, toată lumea ajunge pe ringul izbăvirii. Ritmul şi recitativul imbecil, piesa fără formă care te face să aştepţi cu broboane-n bărbie cele trei orgasmice bătăi din palme, creează un mecanism uns, exact, imperturbabil. Timp de trei minute (în cazul vreunui remix), toate principiile armoniei şi echilibrului se întrunesc într-o mişcare de mîini, şolduri şi picioare. Toţi, dar absolut toţi ştiu bine mişcările, le anticipează expert pe ale celui de alături, sunt atenţi ca nu cumva să deranjeze, încercînd în acelsşi timp să atragă atenţia prin implicare.

Ochii holbaţi, dar la locul lor, concentrare maximă, mai ceva ca la olimpicele de înot sincron. Oriunde se aude această « melodie », atingerea magică şi invizibilă face din romani ceea ce n-a făcut niciun conducător, niciodată : un grup unit, solidar şi bine organizat. Meneaito face în trei minute ce n-au făcut guvernele în mii de ani. Urmează finalul inevitabil şi revenirea la fel de inevitabilă la suficienţă, compensată de infima bucurie cauzată de acest automatism. « A fost şi cum am vrut noi », pentru că aşa au învăţat.

Meneaito face în trei minute ce n-au făcut guvernele în mii de ani.

După acea tăcere de după, mai apăsătoare ca un meeting într-o agenţie de publicitate, viaţa redevine naşpa, prin perspectiva unei noi săptămîni în care faci un job pe care-l deteşti iar orice ocazie de afirmare este exclusă pe orice plan. De ce asta ?

Pentru că atît se ştie. Asta e oferta. Iar masele cuminţi, în inerţia ancestrală, se duc acolo unde li se arată. E mult mai uşor aşa decît să cauţi, să găseşti, să participi activ la prezentul sau chiar la viitorul tău, să te uiţi şi într-o direcţie aleasă de tine, fără a fi influenţat de nimeni dintre cei care te consideră suficient de fraier încît să pui botul, să cumperi şi să trăieşti cu impresia că-ţi aparţine. Să te duci cu turma acolo unde te duce orice cioban beat, nebun sau prost instruit. Să mai fentezi încă o săptămînă pentru un nou weekend cu alcool, energizante, suc de mere şi … meneaito, pinguinul sau cine ştie ce alt gablonţ muzical.

E de bine, pentru că meneaito măcar adună lumea la un loc, spre deosebire de alte hituri. Mic, puţin, dar moca. Prost, dar mult. Banal, fără complicaţii. Acesta este un minor exemplu de gregaritate. Se trage de la o banală şi nereuşită piesă muzicală, dar reflectă exact starea locală. Doar aşa, poate, acest subiect serios ne poate face să zîmbim amar sau ironic. Dacă transpunem totul la motivele mult mai serioase care duc la catastrofa socială de acum, la felul dezolant în care unii oameni se separă voit în păcăliţi şi păcălitori, nu cred că mai are cineva chef de rîs. Ochelarii de cal şi spiritul de turmă nu se pot reflecta nicicum în muzica de sorginte latină.

De obicei acolo se cîntă despre frumuseţea vieţii, despre dragoste şi căldură. Acolo e cald fără să pută. Aşadar marele liant naţional, forţa catalizatoare a tuturor spiritelor amorţite în E-uri, ar putea fi de fapt orice impuls muscular care-ţi trimite ca mesaj un cuvînt fără sens şi gesturi de-a gata. Pinguinul si meneaito ar putea intra la un moment dat in seria de mituri ale ratării naţionale, după Mioriţa şi Meşterul Manole. Mai trist e că nu prea are legătură cu muzica.

Despre ce latini vorbim cînd nimeni nu reacţionează decît la surogate. Dacă la o adunare pui cea mai curata salsa, cel mai sensibil bolero, care se danseaza in toată lumea, numeni nu reacţionează. La camisa nera, rafaga sau alte spoieli e uragan. Asta înseamnă că cineva acolo jos îşi atinge scopul. Faci o mişcare şi eşti taxat. Crezi că eşti liber şi de fapt cineva ţi-a vîndut ceva de care nu ai nevoie în cele din urmă. Atît se poate. Interesant (sau îngrijorător) este ceea ce urmează. Sau e previzibil şi noi încă aşteptăm ca nişte păcăliţi vreun semn bun. Vreo veste îmbucurătoare.

Aşteptăm un movimiento sensual care să mişte masele într-o direcţie mai bună. Îl şi cumpărăm dacă e nevoie. Sau nu. Pînă atunci, mano en la cabeza, pînă ne-am meneait-o definitiv.