Mark Knopfler: omul care şi-a găsit vocea prin chitară

Mark Knopfler: omul care şi-a găsit vocea prin chitară

Mark Knopfler este considerat unul dintre cei mai inventivi chitarişti din istoria muzicii comerciale FOTO: REUTERS

Întreaga carieră a liderului fostei trupe Dire Straits se leagă de o seară magică, într-un pub britanic, alături de prieteni şi de o chitară stricată. Retrospectiva acestei istorii o puteţi vedea, la Bucureşti, Sala Palatului, pe 25 aprilie.

Puţini sunt chitariştii care au intrat în istoria muzicii nu atât prin virtuozitate sau prezenţă scenică, ci prin schimbarea radicală a sensului în care acel instrument a fost privit după. Şi asta pentru că, în afara pedalelor pentru efectul de sunet şi al amplificatoarelor scumpe, tonul unei chitare este definit, practic, de un simplu reglaj şi un buton de volum. Cum se mai poate compune ceva care să sune altfel? Cum poţi redescoperi un instrument, astfel încât mare parte din cei care au apărut înaintea ta să pară nesemnificativi, nişte simpli interpreţi la un instrument muzical din lemn? Câteva dintre răspunsurile la aceste întrebări le puteţi afla la Sala Palatului din Bucureşti, pe 25 aprilie. La acel moment, pe scenă va urca Mark Knopfler, fostul lider al trupei Dire Straits, pentru un curs intensiv de chitară. Extrem de apreciat, atât de critici, cât mai ales de fani, pentru stilul său atipic de interpretare, dând la o parte ceea ce majoritatea chitariştilor consideră esenţial, acordurile scoase din lovirea simultană a mai multor coarde, Knopfler a ales ciupirea notelor, într-o tehnică amintind de chitara clasică. Rezultatul? Ei bine, nu, nu sunt piese plictisitoare, pentru iniţiaţi sau obsedaţi de tehnică, ci o serie de melodii care vă vor transforma scaunele în simple spaţii de depozitat surplusul de bagaje.

Mark Freuder Knopfler s-a născut pe 12 august 1949,  în Glasgow, Scoţia, dintr-o mamă britanică şi un tată ungur, cu descendenţă iudaică, arhitect şi pasionat de şah. Knopflerii au trăit în Scoţia până după naşterea fratelui lui Mark, David, în 1952, relocându-se ulterior în nordul Angliei, în oraşul Blyth. Între două drumuri la şcoala din localitate, viitorul muzician obişnuia să-l asculte pe unchiul său cântând la muzicuţă şi la pian compoziţii boogie-woogie, devenind fascinat de muzică şi visând cu ochii deschişi la concerte în faţa unor audienţe uriaşe.

Le cere imperativ părinţilor, drept cadou, o chitară Fender Stratocaster, modelul pe care-l avea unul dintre muzicienii săi favoriţi, Hank Marvin. Raţiunile financiare îi diminuează însă consistent cererea, făcându-l să se mulţumească, în final, cu un model Höfner Super Solid, în valoare de 50 de lire sterline.

Aceasta este chitara pe care Mark Knopfler avea să înveţe să cânte, ascultând continuu, la pick-up, discuri cu Elvis Presley, Chet Atkins, Scotty Moore, B.B King, Django Reinhardt, Hank Marvin şi James Burton. La 16 ani apare, pentru prima dată, la televizor. Se întâmpla în cadrul unei emisiuni a unui post regional, fiind însoţit de una dintre colegele sale de clasă, Sue Hercombe.

În 1968, începe cursurile facultăţii de jurnalism, la Harlow College, Leeds. Se angajează ca reporter în oraş, pentru publicaţia „Yorkshire Evening Post“. Prinde microbul presei scrise şi decide să-şi continue studiile de profil, absolvind, în final, cursurile Universităţii din Leeds. Tot aici, înregistrează, în aprilie 1970, şi o casetă demo, conţinând prima piesă compusă în întregime de el, „Summer’s Coming My Way“. După absolvirea facultăţii, Mark Knopfler se mută la Londra, intrând într-o formaţie numită Brewers Droop. Chitara sa poate fi auzită pe unul dintre materialele discografice ale acestei trupe, albumul „The Booze Brothers“.

În timpul uneia dintre repetiţiile cu trupa avea să aibă loc şi „iluminarea“. Într-o noapte, prietenii îi cer să le cânte ceva, într-un pub britanic clasic. Knopfler are la dispoziţie doar o chitară acustică veche şi într-o stare extrem de proastă. Neputând să arpegieze, din cauza faptului că instrumentul se dezacorda imediat, Mark alege să „ciupească“ doar corzile, cum i se spune, în limbajul muzical, tehnicii desprinse din chitara clasică.

„Atunci mi-am găsit «vocea» prin chitară“, avea să-şi amintească, ulterior, Knopfler, cel care avea să devină un fel de „guru“ al acestei tehnici, aplicată pe chitara electrică. Se decide să se apuce serios de muzică. La mijlocul anilor 1970, pune la punct o nouă trupă, Café Racers, în fapt, prima formă a ceea ce avea să rămână în istorie sub denumirea de Dire Straits.

Lansarea pe orbita succesului

Pe 27 iulie 1977, Dire Straits înregistrau variantele demo pentru cinci piese: „Wild West End“, „Down to the
Waterline“, „Sacred Loving“ „Water of Love“
şi, atenţie, „Sultans of Swing“. Majoritatea a acestor cântece descriau experienţele lui Mark, pe drumurile dintre Newcastle, Leeds şi Londra, oameni, locuri, detalii din viaţa unor personaje cunoscute în aceste oraşe. După lansarea primului album, Dire Straits au conti­nuat, pentru o scurtă perioadă, să stea în umbra industriei muzicale a perioadei, însă totul s-a schimbat în momentul în care „Sultans of Swing“ a fost difuzat de un post de radio din Olanda.

Transformat în hit peste noapte, cântecul a propulsat vânzările albumului, mai întâi în Olanda, apoi în America şi, în final, în Marea Britanie. Efectele s-au văzut odată cu lansarea celui de-al doilea album, „Communiqué“, cel care a intrat în topurile franţuzeşti direct pe locul întâi.

Dire Straits începeau turneele mondiale, atrăgând fascinaţia şi exaltarea fanilor şi a criticilor de peste tot. Preluând o tehnică folosită mai ales în perioada în care concertau în puburile britanice, înaintea lansării primului album, muzicienii cereau, contrar obiceiului unanim acceptat în vremurile respective, ca amplificatoarele să fie reglate ca pentru un restaurant. Ignorând ambientul marilor săli de concerte şi a stadioanelor, Dire Straits aplicau astfel crezul unor muzicieni interesaţi nu de reprezentaţia live, în sine, ci de atmosfera muzicală pe care o puteau crea.

Următoarele două albume aveau să betoneze statutul trupei. Compuse, aproape în întregime, din compoziţii ale lui Mark Knopfler, „Making Movies“ şi „Love Over Gold“ conţineau sintetizatoare şi aranjamente desprinse din muzica clasică.

În paralel cu turneul mondial organizat în 1983-1984, Knopfler, devenit între timp un chitarist extrem de respectat, colaborează cu Bob Dylan şi compune „Private Dancer“, celebra piesă destinată revenirii pe scenă a Tinei Turner.

Momentul de cotitură

Din perioada în care Dire Straits umpleau stadioanele

Oricât de mare ar fi fost succesul trupei, nimeni nu părea pregătit pentru isteria creată în jurul următorului album al trupei: „Brothers in Arms“. Pentru cei care au senzaţia că au mai auzit undeva de numele acesta, Dire Straits, dar nu ştiu exact ce au compus, iată câteva nume de piese de pe acest album. În afara celei care a dat şi titlul albumului, „Brothers in Arms“, albumul mai conţinea „Money for Nothing“, „So Far Away“ sau „Walk of Life“.

De câte ori aţi auzit aceste melodii la radio sau televizor? În fapt, succesul fenomenal al albumului a fost cel care a determinat producătorii să ia decizia de a-l lansa şi pe noul format, la acea vreme, de CD. Avea să fie primul mare album lansat în acest format, iar noutatea produsului şi tipicul pieselor au făcut ca vânzările materialului discografic să explodeze peste noapte, comercializându-se, până astăzi, peste 30 de milioane de copii.

După turneul gigantic şi extenuant care a urmat şi a cuprins 230 de locaţii, Dire Straits au intrat într-o pauză asumată. Knopfler a început să facă muzică pentru film, participând, în paralel, la mai multe concerte caritabile, alături de alţi muzicieni celebri. Trupa s-a reunit pe 11 iunie 1988, cu ocazia concertului organizat pentru Nelson Mandela, la împlinirea vârstei de 70 de ani. Iar la acel moment au fost capul de afiş, însoţiţi pe scenă, în calitate de chitarist invitat, chiar de Eric Clapton. Dire Straits erau un fenomen.

A urmat o nouă separare, în octombrie 1988, timp în care Knopfler s-a implicat activ în muzica country, scoţând chiar câteva albume de succes. Reformarea Dire Straits avea să se întâmple pentru un concert gigantic, la Knebworth, în Marea Britanie, din nou cu Eric Clapton la chitară. Ultimul album al trupei, „On Every Street“, a fost primit cu răceală şi considerat un produs nedemn pentru cei şase ani de pauză de după „Brothers in Arms“. Chiar şi în aceste condiţii, albumul a ajuns pe locul întâi în Marea Britanie şi a fost însoţit de ultimul mare turneu. La finalul acestuia, Knopfler s-a declarat obosit de astfel de „mişcări de mase“, iar în 1995 Dire Straits era un capitol închis definitiv. 

1

este locul pe care
figurează piesa „Money for Nothing“, în topul celor mai difuzate piese pe postul de muzică MTV, în anii 1980.

 

Lucrul pe care-l respect cel mai mult la el este interesul faţă de tehnologie, ca metodă de a îmbunătăţi muzica. Era dispus să cheltuiască oricât pe un echipament de calitate.

Neil Dorfsman, producătorul albumului „Brothers in Arms“

 

În căutarea intimităţii pierdute

Când Mark Knopfler declara, la momentul destrămării trupei Dire Straits, că nu mai simte nevoia unor turnee de mare amploare, puţini îşi imaginau că cineva atât de răsfăţat, din punct de vedere al succesului comercial, va putea să renunţe la lumina reflectoarelor. Şi totuşi, cariera solo a lui Knopfler este dovada că se poate.

Capitolul post Dire Straits este caracterizat de o serie de albume extrem de bine primite de public, dar al căror succes nu a rivalizat nicio secundă cu cel din anii 1980.

Povestea continuă

Knopfler s-a aventurat, din nou, în muzica country şi în cea pentru coloane sonore pentru diverse filme. A concertat în mai multe spectacole caritabile, având, mai tot timpul, în preajma sa mari muzicieni. A organizat turnee mondiale, însă, întotdeauna, în săli mai degrabă mici, tânjind după acea calitate intimă care se pierduse aparent definitiv în tumultul de pe stadioanele unde Dire Straits îşi susţineau ultimele concerte ca trupă.

În afara albumelor, scoase cu o ritmicitate ce este dovada evidentă a unui muzician profesionist, Knopfler a apărut periodic la festivităţile organizate pentru premiile oferite de industria muzicală. Când nu este acolo, pe scenă, poate fi văzut, prin Anglia, la întâlnirile colecţionarilor de maşini vechi şi extrem de scumpe.

Knopfler bea ceai pe scenă, trebuie spus şi asta, o altă ciudăţenie a unui stil de muzică în care suntem obişnuiţi, mai degrabă, cu interpreţi care fac apologia alcoolului sau a consumului de droguri. Ba chiar, la Toronto, la finalul concertului ce a încheiat ultimul său turneu mondial, a băut whisky, într-o soi de glumă tipic britanică.

În 2012, la 63 de ani, Knopfler a anunţat lansarea celui de-al şaptelea album solo, „Privateering“, urmat de un turneu mondial, alături de Bob Dylan. Şi cel mai bun exemplu al succesului clădit în ani şi ani este faptul că acest album, construit complet în afara muzicii comerciale a zilelor noastre, a ajuns direct pe locul întâi în topurile din Austria, Germania, Norvegia şi Olanda. 

 

Acest articol a apărut în „Weekend Adevărul“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: