„Lucia di Lammermoor“, Capodopera visată de Donizetti
0
Povestea ce urmează este una dublă. Este combinaţia dintre lupta cuiva de a-şi depăşi condiţia modestă şi intuiţia comercială a unui viitor compozitor. Rezultatul acestor elemente a dat naştere unei opere celebre: „Lucia di Lammermoor“.
Gaetano Donizetti nu a fost cel mai norocos om din lume. S-a născut într-o periferie, în condiţii de sărăcie cruntă, fără ca vreun cunoscut să-i poată împărtăşi sau măcar încuraja pasiunea pentru muzică. Istoria sa este cea a unui om care şi-a urmat visul obsesiv. Când opera „Lucia di Lammermoor“ a avut premiera, ţara natală, Italia, avea mari aşteptări de la el, dar aproape nimeni nu părea pregătit pentru succesul fulminant care avea să apară. Peste noapte, practic, Donizetti s-a transformat dintr-un compozitor onorabil, stimat în Italia şi în câteva ţări europene, în simbol universal, al cărui nume era pronunţat cu respect în toate capitalele culturale. Şi, pentru ca întreaga reţetă să fie completă, acest succes fulminant s-a transformat în tragedie, în ultimii ani de viaţă ai compozitorului. Ajuns la capătul drumului pe care-l construise în minte de mii de ori, copil fiind, Donizetti şi-a petrecut finalul vieţii măcinat de grave probleme de sănătate, dar şi de nefericirea de a nu se putea bucura de împlinirea a ceea ce visase. Aceasta este o scurtă istorie a operei ce l-a făcut celebru, o lucrare de care vă veţi putea bucura, pe 5 aprilie, alături de „Weekend Adevărul“, într-o colecţie ce încearcă să vă aducă mai aproape capodoperele muzicii culte.
Gaetano Donizetti s-a născut pe 29 noiembrie 1797, la periferia oraşului Bergamo, zonă numită „Borgo Canale“. Câteva sute de metri pătraţi, consideraţi rău-famaţi, unde sărăcia cruntă era la ea acasă. În acel loc, situat în afara zidurilor oraşului, muzica cultă practic nu exista, iar marile săli de operă, cu fastul şi strălucirea lor, puteau fi doar rodul unei închipuiri. Tatăl lui Donizetti avea grijă de un magazin situat în interiorul oraşului, în timp ce mama sa se ocupa cu treburile casei.
Norocul viitorului compozitor s-a legat de o întâmplare mai puţin obişnuită: Simon Mayr, un autor cunoscut la acea vreme, a fost desemnat să preia corul celei mai importante biserici din Bergamo. Se întâmpla în 1802. Donizetti a fost remarcat de viitorul său profesor şi introdus în lumea muzicii.
Tânărul nu s-a afirmat prin vreun talent extraordinar în interpretare, însă excela evident la însuşirea noţiunilor de teorie muzicală. Aşa se şi explică de ce, în 1806, Donizetti devenea unul dintre primii elevi care erau acceptaţi, printr-o bursă, de către şcoala de muzică „Lezione Caritatevoli“, fondată de acelaşi Mayr la Bergamo.
Aici, educaţia sa a fost axată puternic pe două noţiuni: cea a „fugii“, specia muzicală clasică, precum şi cea bazată pe teoria tehnicii contrapunctuale. Ambele aveau să exercite o influenţă majoră în opera târzie a compozitorului italian.
Primele reuşite
Donizetti începe să compună încă de la o vârstă fragedă, însă lucrările sale erau privite în epocă drept unele mai degrabă minore.
Prima lovitură vine cu opera „Zoraida din Granata“, lucrare care l-a impresionat pe Domenico Barbaia, un cunoscut şi foarte influent director de teatru. Acesta i-a oferit imediat compozitorului un contract, pentru a-şi continua activitatea în sudul Italiei, la Napoli.
Următoarea decadă este una efervescentă pentru Donizetti. Pe lângă activitatea din Napoli, scrie şi compune şi la Milano sau la Roma. Începe să aibă succes popular, însă, de cele mai multe ori, criticii nu păreau deloc impresionaţi de calităţile sale.
Succesul internaţional avea să apară în 1830. După mai bine de 10 ani de muncă asiduă, Donizetti compune opera „Anna Bolena“, a cărei premieră a avut loc la Milano. Peste noapte, fostul copil sărac lipit pământului, născut şi crescut la periferia oraşului Bergamo, devenea star internaţional.
Pe care operă o iubesc cel mai mult? Cum pot să răspund la asta? Un tată îşi iubeşte întotdeauna mai mult copilul şchiop, iar eu am atât de mulţi. Gaetano Donizetti
A urmat imediat „L’elisir d’amore“, o comedie produsă în 1832 şi considerată astăzi o capodoperă a genului „Opera buffa“.
Donizetti era acum un compozitor apreciat şi bine plătit, însă aşteptările de la el erau uriaşe. Criticii şi iubitorii de operă de peste tot aşteptau din partea sa o mare lovitură. Capodopera. Acea lucrare de care îţi va rămâne numele legat pentru totdeauna, opera despre care se va vorbi la superlativ peste secole.
O poveste scoţiană
Donizetti a început să lucreze la ceea ce avea să devină opera „Lucia di Lammermoor“ în 1835. Conjuctura era una extrem de favorabilă. Rossini ieşise la pensie, iar Vincenzo Bellini murise de curând, astfel încât Donizetti era considerat de critici „singurul geniu în activitate al operei italiene“.
Pe lângă adeziunea unanimă de care se bucura în ţara natală, Donizetti avusese şi norocul unei conjuncturi istorice extrem de favorabile.
Soprana Fanny Tacchinardi-Persiani, în rolul Luciei, la premiera londoneză a operei, pe 5 aprilie 1838
La acea vreme, exista un interes european fenomenal în istoria şi cultura Scoţiei. Motivele se legau de ceea ce era perceput, în acei ani, ca fiind combinaţia dintre romantismul şi războaiele violente ce marcaseră istoria Scoţiei, combinaţie menită să fascineze teribil audienţele din restul continentului. Sir Walter Scott folosise deja aceste stereotipii, cu un mare succes, în romanul „Mireasa din Lammmermoor“.
Subiectul cărţii se lega de conflictul emoţional al tinerei Lucy Ashton, prinsă între lupta dintre propria familie şi dinastia Ravenswood. Întreaga poveste era plasată pe fundalul idilic al dealurilor Lammermuir, din Scoţia.
Din momentul în care a citit romanul, Donizetti a devenit fascinat de subiect. I-a simţit uriaşul potenţial comercial şi a decis transformarea subiectului într-o operă de mare succes.
Triumful
Premiera operei a avut loc pe 26 septembrie 1835, la teatrul „San Carlo“ din Napoli. Succesul a fost unul atât de mare, încât, la numai câteva luni distanţă, Donizetti a decis să adapteze libretul şi pentru o variantă în limba franceză. Această a doua versiune a fost interpretată pentru prima dată la Paris, pe 6 august 1839. Din acel moment „Lucia“ a devenit o operă universală, ridicându-I lui Donizetti un statut de care puţini compozitori s-au mai bucurat.
Poate cel mai bun exemplu în acest sens este faptul că, între 1903 şi 1972, lucrarea nu a ieşit niciodată, mai mult de un sezon, din repertoriul celebrei Metropolitan Opera din New York. Problemele au apărut mai ales în perioada interbelică, atunci când criticii şi unii directori de operă din întreaga lume considerau „Lucia“ o lucrare bună, mai degrabă, pentru sopranele care doreau să-şi demonstreze abilităţile tehnice.
19 este locul pe care figurează, în prezent, lucrarea lui Donizetti în lista „Operabase“, a celor mai interpretate opere din istorie.
Două au fost reprezentaţiile care au schimbat această concepţie. În primul rând, a fost nevoie de vocea şi de interpretarea Mariei Callas (în 1952, la celebra „La Scala“ din Milano, şi, mai ales, în 1954-1955, la Berlin) pentru a repune opera în patrimoniul universal. A urmat o altă mare soprană, Joan Sutherland, care, prin reprezentaţiile din 1959 şi 1960, de la „Covent Garden“, din Londra, a redat operei povestea lirică originală. De la acel moment, „Lucia di Lammermoor“ a devenit un punct fix în repertoriul de operă din întreaga lume. ;
Boala, moartea şi uriaşa celebritate postumă
În timp ce Donizetti se afla pe valul popularităţii, fiind interpretat la toate marile opere din Europa, în viaţa sa personală au apărut primele drame. Toţi cei trei copii îi mor în primii ani de viaţă.
Pe 30 iulie 1837, soţia, Virginia Vasselli, moare şi ea, bolnavă de holeră. Donizetti apucă să mai scrie două opere: „Lucrezia Borgia“ (1833) şi „La fille du régiment“ (1838), ambele cu mare succes la public.
În 1843, apar primele semne de boală. Compozitorul este diagnosticat, simultan, cu sifilis şi cu afecţiunea bipolară. Este internat în 1845 în Italia, apoi trimis la Paris, pentru tratament adecvat. Aici este vizitat de apropiaţi, printre care se numără şi Giuseppe Verdi.
În imposibilitatea de a mai face ceva, doctorii parizieni îl trimit în oraşul natal, Bergamo, unde, în 1848, după ani grei de luptă cu teribilele afecţiuni ale sistemul nervos, Donizetti moare în casa unui nobil local, Scotti.
Relansarea cinematografică
Într-o notă discordantă faţă de majoritatea compozitorilor de operă, destinul modern al lui Gaetano Donizetti se leagă direct de film. În fapt, cinematografia i-a oferit o a doua şansă compozitorului italian, aducându-i lucrările aproape de cinefili şi deschizându-i astfel drumul către o nouă generaţie de potenţiali admiratori. „Sextetul Lucia“, din cea mai celebră operă a sa, este folosit în filmul cult „Scarface“, dar şi în producţia „The Departed“ (2006), regizată de Martin Scorsese. Însă poate că nicio bucată de operă nu a cunoscut aşa un destin cinematografic ca aria „Il dolce suono“, din aceeaşi operă, care este interpretată, în întregime, într-un alt film cult, „Al cincilea element“, în regia lui Luc Besson. Înregistrarea folosită este cea a sopranei albaneze Inva Mula, însă, pe ecran, notele ies din gura unei „dive extraterestre“, Palavalaguna, interpretată de actriţa franceză Maiwenn Le Besco.
Adăugaţi acestui moment apariţia numelui operei în alte momente culturale esenţiale, precum romanul „Madame Bovary“, scris de Gustave Flaubert, şi veţi înţelege măcar o parte din celebritatea pe care Gaetano Donizetti a visat-o toată viaţa, dar pe care nu a avut-o decât prea târziu.
Se încarcă comentariile...
