„Like a Rolling Stone“, piesa lui Bob Dylan, va avea de azi un videoclip oficial

„Like a Rolling Stone“, piesa lui Bob Dylan, va avea de azi un videoclip oficial

Bob Dylan mai cântă şi la chitară, chitară bas, muzicuţă, pian şi orgă FOTO AFP

„Like a Rolling Stone“, melodia lui Bob Dylan, va avea parte de primul videoclip oficial, la aproape 50 de ani de când cântecul a fost lansat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Videoclipul va fi unul interactiv şi va fi lansat astăzi pe site-ul personal al cântăreţului şi compozitorului american Bob Dylan. De asemenea, videoclipul marchează lansarea celui de-al 47-lea album de colecţie, intitulat „The Complete Album Collection Volume 1“.
 
„Like a Rolling Stone“ a apărut în anul 1965 şi rămâne una dintre cele mai influente melodii ale unui cântăreţ şi compozitor inclus în Rock and Roll Hall of Fame
 
Videoclipul va permite fanilor să treacă prin 16 poveşti diferite, clipul fiind gândit ca un canal de televiziune. Astfel, actorii şi gazdele fiecărui „canal“ vor fredona diverse piese, iar cei care vor viziona clipul pot trece de la un calan la altul în timp ce ascultă melodia. De asemenea, există un canal care dispune de imagini de epocă. 
 
Bob Dylan s-a născut drept Robert Allen Zimmerman în Minnesota, SUA, şi provine dintr-o familie de ruşi evrei emigranţi. 
     
     
O parte din cele mai apreciate cântece ale lui Dylan sunt din anii 1960, iar cântece precum „Blowin' in the Wind“ şi „The Times They Are a-Changin“ au devenit embleme ale mişcărilor anti-război şi pentru drepturile civile la scară mondială.
 
În 2004 a fost trecut pe locul doi în lista celor mai mari artişti ai tuturor timpurilor al revistei „Rolling Stone“. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: