Legendarul Rodion. Sound-ul şi versurile părintelui muzicii electronice din România: „Sunt singurul despre care se spune că e nebun sau că e geniu“

Rodion Ladislau Roşca a revoluţionat piaţa muzicală din România. La sfârşitul anilor ’70, la radiourile româneşti răsunau muzici drăceşti, melodii cu totul noi chiar şi pentru urechile experţilor. Stilul acesta electronic l-a dus în topurile din toată ţara – dar niciodată în afara ei. Abia la 59 de ani, în 2012, Rodion s-a lansat cu adevărat: a concertat în toată Europa, din Rusia până-n Danemarca, şi-a fost bine: s-au urcat oamenii pe scaune.

„Uite, mi-am făcut muzica de înmormântare“, spune Rodion, zâmbind şiret, cu un licăr neastâmpărat în privire. Nu-i bătrân, în puterea cuvântului, are 67 de ani. Dar suferă de cancer şi vorbeşte neafectat despre moarte. Pune mâna pe ochelari şi-i mută pe nas de pe creştetul acoperit cu fire de păr argintii. Pe două ecrane aşezate pe biroul de lângă fereastră, caută cu mouse-ul prin nişte foldere. Dublu click: „Bells for me“. 

„Ţi-ai făcut tu aşa ceva?“, întreabă, cu voce stinsă şi uşor siderat, prietenul lui, Tibi. „Da, normal! Îmi şi imaginez: sicriul e pus acolo, la capelă, încep să bată clopotele, iar apoi se aude o voce gravă, de diavol, un răget. Ai înţeles?“ Şi din apartamentul de două camere, situat pe strada Petuniei din cartierul clujean Grigorescu, răsună un râs straşnic. Apoi urmează 3 minute şi 19 secunde de marş funebru. Melodia asta, care începe cu un şuierat de vânt şi clopote asurzitoare de biserică, devine, spre final, aproape jucăuşă. Ea va anunţa moartea lui Rodion, părintele muzicii electronice din România.

Un dadaism sonor

Rodion este celebru. Din anii ’70 a fost în avangarda genului, zeul sintetizatorului. „Unii zic că sunt unul dintre pionierii muzicii electronice. Ălora le spun: «Mă-ta-i pionier! Eu nu-s pionier, ci-s părintele muzicii electronice». Ţin la sintagma asta, pentru că-i adevărul – şi se ştie!“ Faima lui Rodion Ladislau Roşca se bazează, integral, pe talentul şi pe obsesia lui pentru muzică. La sfârşitul anilor ’70, în plin avânt al socialismului în România, tânărul clujean devenea un adevărat fenomen: îi uimea pe români cu un nou gen muzical, ieşit complet din rigorile muzicii tradiţionale, cu ritm mixt, ce aducea laolaltă instrumentale sincopate, dublate de diverse sunete. Asta era: cântecul viitorului.

Foto: Rodion, la treabă, pe scenă; Sursa: Arhiva personală via imaginidinvis.ro 

Până a împlinit vârsta de 24 de ani, Rodion crease vreo 70 de melodii. Spiritul ştrengăresc l-a ajutat mult. În loc să piardă vremea supărat că nu-şi permite toate instrumentele necesare pentru a compune, a început să facă piese prin supraimprimări succesive. Primise de la mama lui un magnetofon Tesla B90, iar cu el a reuşit să fărâmiţeze şi să recompună, ca-ntr-un joc dadaist sonor, melodii originale: amesteca sunetele în zeci de variante, după cum îi dicta urechea.

„Aveam o piesă, «Moment». Am scos, de pe magnetofon, pe o parte – vocea, pe o parte –
instrumentele. Eu voiam o altă bază, pentru o nouă piesă. Neavând trupă, când îmi trebuia un sunet, ascultam să văd unde e. Atunci când venea, eliberam înregistrarea şi imprimam numai sunetul pe care-l voiam. După aceea, trăgeam de la început, potriveam şi tot adăugam. La final, suna altfel. Aşa am descoperit cum să compun mai uşor. Dintr-o piesă de-ale mele am făcut cinci alte piese. Din «Ore», de exemplu, am făcut «Imagini din vis», «Paradox», «Nu Tu Vei Fi»“, povesteşte Rodion.

N-aveam nevoie de trupă. Dar am dat piesele în numele trupei, pentru că încă nu era la modă să fie un singur cântăreţ. Când ziceai de grupul Led Zeppelin, de grupul The Rolling Stones, mi se părea că e ceva mai palpabil, mai amplu, mai cu forţă.

Ce poţi face cu un pieptăn şi o hârtie

Foto: Rodion vede chipul mamei sale, Rozalia, în fiecare seară când se aşază în pat

În 1977, a hotărât că era timpul să-şi prezinte melodiile pe scenă, să vadă reacţia publicului. Până atunci, reuşise să lanseze câteva doar pe undele radio. Ca orice muzician care se respectă, avea o dorinţă pătimaşă: să fie auzit de cât mai multă lume. N-a stat pe gânduri şi a fondat grupul new wave Rodion G.A. – în care G.A. îi anunţa pe ceilalţi doi membri ai formaţiei, Gicu Fărcaş şi Adrian Căprar. Rodion n-a fost niciodată un om umil. O spune franc: „N-aveam nevoie de trupă. Dar am dat piesele în numele trupei, pentru că încă nu era la modă să fie un singur cântăreţ. Când ziceai de grupul Led Zeppelin, de grupul The Rolling Stones, mi se părea că e ceva mai palpabil, mai amplu, mai cu forţă“.

Rodion îşi aminteşte de momentul în care Gicu Fărcaş i-a propus numele pentru trupă. „Îi plăcea foarte mult Rodion, că sună ciudat. Eu am adăugat Gicu şi Adrian – G.A..“ Un nume care răsună multă vreme după ce l-ai auzit, numele Rodion a fascinat-o pe mama lui, Rozalia, care l-a auzit, pe timpuri, la ruşi. La rândul lor, sovieticii l-au preluat de la armeni, dar se întâlnea, sub diverse forme, şi în Turcia, Irak şi Pakistan. „Originar, numele e Rodjean. Când au ocupat Armenia, ruşii l-au transformat în Rodion. Mamei mele îi plăcea mult cum suna. A zis că niciodată nu i-au plăcut chestiile astea naţionaliste. Când am întrebat-o despre originea numelui, mi-a răspuns: «Tu eşti muzician şi n-ai naţionalitate». Era femeie inteligentă mama.“

Un fapt paradoxal, Rodion G.A. este, poate, singura formaţie care n-a dat nici un singur concert! Cu toate astea, iat-o pe locurile întâi ale topurilor «Tribunei» şi «Cronicii» şi între primele cinci locuri de la «Săptămâna». Caz fără precedent!

Scopul noii trupe era ca muzica inovatoare a lui Rodion să nu mai iasă doar din difuzoarele radiourilor, ci direct din instrumente, pe scenă. „Am format grupul ca să putem reda, pe viu, ce făceam eu acasă“, explică muzicianul. Formaţia Rodion G.A. a devenit imediat populară, iar bizarele sunete pe care le auzeau la radio îi făceau pe mulţi să se întrebe de unde avea un puşti din Cluj bani să-şi cumpere sintetizator. Astfel de sunete numai cu acest instrument le-ar fi putut produce, îşi spuneau cu toţii. Nici vorbă, însă, de aşa ceva. Avea, în schimb, ceva mai important: ingeniozitate. „Se interesau trupe mai mari ce sintetizatoare aveam. N-aveam! De multe ori, am făcut sunetele de sintetizator din gură, de pildă, c-un pieptăn şi-o hârtie.“

Un caz fără precedent, semnalat de „Tribuna“

Chiar înainte de a avea primul concert, Rodion G.A. deschidea toate topurile de muzică din ţară, de la „Săptămâna“ la „Flacăra“, „Orizont“ şi „Tribuna“. „Nicio formaţie n-a avut toate piesele sale pe locul 1 în topuri“, explică artistul, în timp ce coboară o cutie de pe un raft. În ea păstrează tot felul de reviste şi decupaje din articole de ziar în care grupul său a fost menţionat.

„Omul-orchestră numit Rodion Roşca, 26 de ani, muncitor la Întreprinderea de Cazane mici şi Arzătoare, nu cunoaşte decât o pasiune: muzica. Trece, pe rând, de la chitară armonie, chitară solo,
baterie, voce, pentru a adăuga apoi ceea ce se cheamă sound-ul particular al efectelor sonore produse de propriul său generator de sunet. Rodion Roşca oferă celorlalţi doi membri ai grupului piesa realizată în proporţie de 70-75 %. Supraimprimările le realizează tot el, cu mijloace modeste. Şi, din nou, un fapt paradoxal, Rodion G.A. este, poate, singura formaţie care n-a dat nici un singur concert! Cu toate astea, iat-o pe locurile întâi ale topurilor «Tribunei» şi «Cronicii» şi între primele cinci locuri de la «Săptămâna». Caz fără precedent!“, scriau reporterii „Tribuna“, într-un articol din 1979.

„Muzica e ca un drog“

Foto: În tinereţe, Rodion se purta cu părul mare şi geacă de piele; Sursa: Arhiva personală

Deşi se bucura de aprecieri, la începutul anilor ’80, Rodion G.A. nu cunoscuse şi succesul financiar. Atunci, dacă voiai să scoţi bani din muzică, trebuia să fii la Bucureşti – „Acolo se învârteau toate şmecheriile şi acolo era toată corupţia“, spune artistul. Trupa n-a avut parte de susţinere în timpul comunismului, aşa că n-a reuşit nici să scoată vreun album şi nici să aibă prea multe concerte. „La Bucureşti, era totul centralizat, prin ARIA – Agenţia Română de Impresariat Artistic. Ei hotărau cine merge în străinătate.“

Nu erau, însă, nişte proscrişi. De la primele piese trimise la radio, Rodion a avut grijă să nu-i pricinuiască vreun necaz mamei – în primul rând, să nu se pună rău cu autorităţile comuniste. E drept, a avut mici probleme cu Miliţia în adolescenţă, pentru că şi-a lăsat părul lung, iar altădată a fost reclamat de vecini că asculta muzică rock prea tare. Când a început să-şi scrie versurile, a fost atent să evite orice cuvânt care ar fi putut fi văzut cu ochi răi de comunişti. „N-aveam probleme cu comuniştii, pentru că n-aveam texte antipartid. Eu făceam muzică, mă preocupa mai mult decât orice altceva. Aveam şi texte care i-ar fi putut deranja, dar ştiam ce păţesc dacă le scoteam în lume. Mama mea pierduse doi copii, aşa că, din grijă pentru ea, am fost atent.“

Rodion n-a fost trimis să concerteze peste graniţe, în timp ce, de pildă, Compact mergea la Dresda. Chiar şi aşa, să regrete i-ar fi cu neputinţă, pentru că muzica n-a fost o alegere pentru el, ci o dependenţă, o patimă grea care l-a făcut să se pună pe sine însuşi pe plan secund. „Toţi banii au fost şi sunt pentru pasiunea asta. Muzica e ca un drog“, spune el, pe un ton de erudit.

Talent dezvăluit de psiholog

Pentru el, într-adevăr, muzica a fost un impuls de necontrolat. Când era mic, Rodion bătea ritmuri în tot ce prindea prin casă. În ochii lui de copil, totul era un instrument – şi lingurile, şi farfuriile, şi ţeava plitei, în care îi plăcea să sufle ca şi când era o trompetă. „E foarte nervos copilul“, a spus, neliniştită, Rozalia, atunci când s-a înfăţişat cu el în cabinetul psihologului. „Băiatul e bun“, a fost concluzia specialistului şi cei doi adulţi au căzut de acord că Rodion va face muzică, fără nicio îndoială.

Ani mai târziu, predicţia mamei şi a psihologului se adeverea: Rodion G.A. susţinea primul concert la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj. Însă reacţia publicului i-a produs confuzie muzicianului. Lumea a rămas pe loc, înlemnită. Motivul avea să-l afle la final: piesele erau atât de diferite faţă de tot ce auziseră până atunci, încât spectatorii n-au putut decât să stea locului şi să asculte, încordându-şi auzul ca să nu scape niciun sunet. Toţi arătau de parcă ar fi intrat în transă.

Când a murit mama, aveam 36 de ani. Era chiar miezul carieriei mele, al vieţii mele.

„Eram regele difuzoarelor“

În 1983, însă, trupa s-a destrămat. I s-au alăturat diverşi instrumentişti, dar niciunul nu s-a dovedit de cursă lungă. Singura constantă a rămas el, pentru încă şase ani. Dar când îi era lumea mai dragă, când România ieşea din chingile comuniste, în 1989, a renunţat la muzică. A fost răpus de depresie, după moartea mamei sale. „Mama a fost medic pediatru. A fost o femeie foarte frumoasă. Când a murit, aveam 36 de ani. Era chiar miezul carieriei mele, al vieţii mele.“ În anii ’90, Rodion şi muzica lui electronică au căzut în uitare. 

S-a apucat, în schimb, să repare instrumente şi difuzoare. A furat meserie de la un meşter bătrân, despre care se spunea că-i cel mai bun din Cluj. Şi-a revenit şi financiar, după ce a strâns o colecţie de difuzoare, pe care le închiria. „Eram regele difuzoarelor din Cluj! Compact avea un singur difuzor, eu aveam 38. Eram cel mai bun specialist în difuzoare. Mă interesau şi reparaţiile, dacă puneam mâna pe ceva, nu se mai strica!“

Întoarcerea lui Rodion: lansat internaţional de o casă de producţie londoneză

Grupul Rodion G.A., pe scenă; Foto: Arhiva personală via imaginidinvis.ro

După ani petrecuţi la umbra sărăciei şi în absenţa oricărui imbold creativ, anul 2012 a fost începutul schimbării. Muzicianul clujean a fost redescoperit: cei de la Future Nuggets, un proiect la care au pus umărul mai mulţi producători şi muzicieni români, l-au invitat să se pună iar pe treabă – ca să-l lanseze aşa cum se cuvine. Future Nuggets, împreună cu casa de discuri Ambassador’s Reception, a reuşit să prindă în schema relansării legendei clujene casa londoneză de producţie Strut Records. Demersurile au fost fără probleme şi, un an mai târziu, Rodion îşi vedea visul realizat: îi era lansat primul album, „The Lost Tapes“, semnat Rodion G.A.. E un produs în care psihedelicul şi electronica îşi dau mâna într-o armonie atent creată de artistul clujean.

Apoi, lucrurile s-au desfăşurat cât se poate de firesc. A început să susţintă concerte la Bucureşti – în clubul Control, de pildă –, iar apoi şi peste graniţe, în marile metropole ale lumii, la Londra, Berlin, Moscova. A fost şi în Belgia, Olanda, Danemarca. „Am fost şi în Franţa, la Lyon! Mi-a plăcut Lyon“, spune el entuziast. Câţiva ani mai târziu, urca şi pe scenele clujene de la Electric Castle şi Untold. Numele lui Rodion a răsunat până departe, tocmai peste Ocean, în Statele Unite, unde, în 2014, „Mojo Magazine“, una dintre cele mai importante publicaţii de profil i-a plasat piesa „Citadela“ pe locul cinci la nivel mondial, în secţiunea Mind-blowers (n.r. – Cei care îţi sucesc minţile).

„S-a ţesut o legendă în jurul meu“

„Sunt singurul dintre artiştii din România despre care se spune că e nebun sau că e geniu“, spune declamativ Rodion. Se caracterizează aşa pentru că aşa l-au definit fanii şi presa: „geniu“, „ciudat“, „obscur“, „extraterestru“. Se regăseşte în toate. „Sunt de acord, că dacă mulţi spun acelaşi lucru şi se repetă... Plus că mi-au zis mulţi: «Rodion, nu-mi vine să cred că stau de vorbă cu dumneata». Şi i-am întrebat: «Măi, cum dracu’ vine asta?». Iar ei mi-au spus: «Măi, Rodion, dumneavoastră sunteţi o legendă». Fără să ştiu, s-a ţesut o legendă în jurul meu“, povesteşte foarte amuzat muzicianul.

Eu sunt un fel de grandoman nebun. Asta e o boală, să vrei să fii tot timpul primul, să nu-i permiţi nimănui să fie înaintea ta. Nici nu dorm bine dacă ştiu că cineva e în faţa mea.

Cât despre concertele pe care le-a susţinut în străinătate, s-a bucurat mult să vadă atâta puzderie de oameni ascultând şi dânsând pe muzica lui. Când vorbeşte despre experienţele de peste hotare se animă imediat. E tare mândru de găselniţa asta: „Uite, aici, e un avertisment la început. Zice ăsta, în engleză: «Atenţie, atenţie! Acesta e un avertisment. Rodion are o problemă mare. Cu capul. Nu mai ascultaţi muzica lui Rodion. Un nebun poate să facă alţi o mie de nebuni. Şi de fani!»“, se aude din boxele calculatorului lui, în timp ce el râde în hohote şi bate din picior în ritmul melodiei, iar din când în când apasă câte-o clapă a sintetizatorului. Mărturiseşte, totuşi, cu un oarecare regret că i se pare că e mai popular peste hotare. „Am avut ceva concerte în străinătate. Au fost bune, s-au urcat oamenii pe scaune!“

Totul pentru muzică

Rodion continuă să compună la fel de sârguincios şi astăzi, la cei 67 de ani. O face cu mai multă uşurinţă, pentru că de doi ani şi-a luat calculator şi a învăţat să facă treabă pe el. Asta îi ocupă tot timpul. Trăieşte într-o mare aglomeraţie. Singurul traseu liber din camera sa este de la scaunul din faţa monitoarelor la cel din faţa instrumentelor. Există un spaţiu şi în faţa patului, desigur. În rest, camera e plină de corpuri de bibliotecă, în care stau cutii de carton cu diverse piese pentru reparaţii, de cărţi şi de o masă pe care s-au adunat tot soiul de obiecte. Peste dezordinea mesei tronează un premiu care i-a fost acordat anul trecut, la Cluj Blues Fest – pentru întreaga activitate artistică. 

Îşi priveşte instrumentele de lucru şi povesteşte uşor iritat că unii oameni îl judecă pentru că dă banii pe sintetizatoare, deşi situaţia lui materială nu-i cea mai bună. „Când am fost în Berlin, am primit 1.000 de euro. La Cluj, tot 1.000 de euro. A fost câte-un concert pe an. Dar în loc să mă bucur de banii ăia sau să cumpăr medicamente sau să plec în străinătate, am cumpărat clape, ca să fac muzică, ca să ascultaţi voi. Asta e pasiunea, drogul! Eu sunt un fel de grandoman nebun. Asta e o boală, să vrei să fii tot timpul primul, să nu-i permiţi nimănui să fie înaintea ta. Nici nu dorm bine dacă ştiu că cineva e în faţa mea.“

Un artist înaintea vremurilor

Rodion a făcut furori în străinătate după 2012 FOTO Dana Mischie

Pe patul lui Rodion stau aşezate, teanc, câteva pagini A3 – plastifiate, semn că sunt importante. Sunt materialele de presă care s-au scris despre el, iar deasupra tuturor stă un articol din primăvara lui 2018, din cotidianul britanic „The Guardian“: „Rodion G.A.: superstarul pierdut al muzicii din România lui Ceauşescu“. E fericit pentru fiecare articol în care se vorbeşte despre el, indiferent că-i un ziar străin sau o publicaţie locală, precum monitorulcj.ro.

Vorbeşte cu blândeţe despre fiecare şi pare că e cuprins de nostalgie.Acesta e Rodion Roşca, un grandoman blajin, aşa cum reiese şi din documentarul realizat despre el, „Imagini din vis“, în regia lui Sorin Luca. Tânărul regizor a locuit cu muzicianul vreme de un an. Au stat împreună în casa lui de la ţară, din Aşchileu Mare.

Când Luca a întrebat mai mulţi clujeni ce personaje demne de documentat au în oraş, majoritatea a strigat la unison: Rodion! Primul a fost Ionuţ Ileşoi care şi scrisese într-o revistă locală despre el. „Când am auzit că-mi povesteşte Sorin aşa ceva, m-am umflat în pene – că-ţi cade bine. Am zis: «A dracu’ lume, mă, că pe mine nu m-a apreciat nimeni»“, spune amuzat Rodion. Pentru regizorul Sorin Luca, întâlnirea cu Rodion a rămas definitorie pentru cariera lui, „Imagini din vis“ fiind filmul lui formator. Deşi i-a fost dificil să lucreze în condiţiile rustice din Aşchileu Mare, spune că fiecare zi i se părea o recompensă. „Când m-am întâlnit cu Rodion, am avut ocazia să fac primul meu film. Anul ăla a fost foarte special, pentru că Rodion e special în felul lui. Aproape fiecare zi a fost satisfăcătoare din punct de vedere al asumărilor. Mi-a plăcut mult să-l ascult“, spune Sorin Luca.

Dacă astăzi încă îl cataloghează oamenii ca ciudat, îţi dai seama cum îl vedeau în plin comunism?Sorin Luca, regizor

De ce a ratat faima în comunism

Foto: Pentru realizarea documentarului, regizorul Sorin Luca a locuit un an în casă cu Rodion; Sursa: Facebook/Docuart 

Două lucruri l-au şocat atunci când l-a întâlnit pe Rodion. Primul a fost să vadă câte lucruri putea să colecţioneze, de la piese de difuzoare până la grămezi de cuie. Următorul şoc a fost chiar muzica lui, căci Luca nu ştia la ce nivel creează subiectul filmului lui. Când i-a auzit piesele, a amuţit şi n-a putut decât să se întrebe: „De ce un om care face o asemenea muzică nu e cunoscut?“. 

Două cauze ar fi în spatele acestei anomalii, crede el. O explicaţie găseşte chiar în felul bizar de a fi al lui Rodion. „Dacă astăzi încă îl cataloghează oamenii ca ciudat, îţi dai seama cum îl vedeau în plin comunism?“ Norocul lui Rodion a fost că unul dintre producătorii unei emsiuni de la Radio Cluj îl avea la inimă. Aşa se face că i-au ajuns piesele la radio, pentru ca apoi să conducă topurile din întreaga ţară. „Până şi când a fost la Electrecord se uitau ciudat la el“, povesteşte Luca. Aşa se face că, în comunism, nimeni nu i-a scos lui Rodion un album.

Mercenarii angajaţi de Rodion

O altă cauză pentru care nu a ajuns faimos este că stilul muzical a fost înaintea timpurilor, mai crede Luca. „Stilul e destul de minimalist şi, în perioada respectivă, new wave-ul nu avea prea multe reprezentări în spaţiul muzical, probabil pentru că era considerată a fi artă burgheză sau decadentă. Nu exista o cultură muzicală în România la vremea respectivă pentru ce făcea Rodion.“ La aceste două cauze s-a adăugat şi instabilitatea grupului Rodion G.A., provocată într-o anumită măsură de Rodion însuşi, care era un perfecţionist. „Era foarte strict cu membrii. Era destul de greu de lucrat cu el şi atunci. Ca să facă sampling, ca să înregistreze, şi-a luat mercenari, adică oameni care execută fragmente muzicale pe bani.“ Consecinţa a fost că nu era invitat în turnee căci, aşa cum a spus şi Rodion, atunci erau la modă grupurile. Dar iată că melomanii au încercat să-l găsească pe Rodion. Sorin Luca îşi aminteşte că fratele lui ştia despre muzicianul din Cluj, dar n-a reuşit să prindă niciun disc. Dacă avea noroc, îl asculta la radio.

„Eu nu mai fumez. Acum abia respir“

Rodion respiră greu şi, din când în când, face ochii mari şi fixează cu privirea un punct de pe podea. Ameţeşte des, mai ales dacă stă în picioare sau dacă face o mişcare bruscă. „Fumaţi o tigară subţirică? Eu nu mai fumez. Acum abia respir“, comentează în timp ce răsuceşte cu degetele sale groase o ţigaretă slim. Nu mai fumează pentru că are cancer la ficat. Nu urmează niciun fel de tratament. Boala e într-un stadiu prea avansat, iar ultima dată când a vorbit cu medicii i-au spus că o operaţie i-ar fi fatală. Dacă n-ar fi dat peste el un asemenea necaz, crede că ar fi prins vreo 72 de ani. Aşa, vorbeşte despre moarte şi aşteaptă să-l roadă toxinele. E resemnat cu gândul acesta. „E mersul firesc. În octombrie, am avut o tumoare de 2,5 centimetri. În februarie, a ajuns la 5 centimetri. Vă daţi seama? S-a dublat în numai patru luni. În plus, a apărut lângă ea încă una, de 1,8 centimetri. Sunt o grămadă de oameni cu cancer, n-ai ce face. «De ce tu?» «De ce nu?» E natura, pur şi simplu.“ 

Boala lui Rodion nu e ereditară, ci dobândită. S-a îmbolnăvit de hepatita B şi hepatita C după o vizită la stomatolog. Conform unei statistici, unul din patru oameni care iau hepatita C dezvoltă apoi ciroză. Rodion a tras paiul cel mai scurt. „De la hepatită a venit ciroza. Ciroza a dat în carcinom, care e cancer, iar după-aceea, au venit metastazele. N-am ce să mai fac. Las boala să curgă. Cât ai, atât ai. Noi, de obicei, murim în comă. Pur şi simplu, cădem jos“, spune, cu glas stins, Rodion. Dar se scutură repede de tristeţe. Brusc, se uită victorios spre calorifer şi aruncă o vorbă: s-a debranşat de la căldură. N-are o situaţie financiară prea bună, cu aceşti doi microbi care-l macină, muzica şi boala. Pensia lui e de 600 de lei – n-a trecut la dosar şi activitatea lui muzicală – şi povesteşte că iarna se face cocon în pat, sub plapumă, şi se uită la TV până adoarme. 

Lui Rodion nu-i place să piardă vremea discutând despre trivialităţi ca sănătatea sau finanţele personale. Revine încontinuu la „drogul“ lui. Ia în colimator „formaţiile miau-miau“ – care-s astea? – de pildă, Semnal M. Zice că-s prea romantice pentru gustul lui. „Nu-mi plac formaţiile cu muzică de limonadă. Mie nu-mi place nici blues-ul deloc. Eu sunt mai pur. Mie-mi place rockul ăla căcăcios, dur, cum e Black Sabbath, Led Zeppelin, The Beatles chiar“, spune el cu patos.