Legendarul muzician „Phoenix“ Josef Kappl, despre relaţia cu Nicu Covaci: „Prietenie, rivalitate şi indiferenţă“
0
Muzician de primă mărime, fost membru al trupei Phoenix timp de peste două decenii şi component al trupei Pasărea Rock, povesteşte că lucrurile nu au fost chiar lapte şi miere între el şi liderul grupului rock, Nicu Covaci, motiv pentru care a părăsit formaţia de mai multe ori.
Rocker cu greutate şi membru timp de 20 de ani al legendarei trupe Phoenix, Josef Kappl povesteşte, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, cum moştenirea muzicală de la tatăl său l-a ajutat în carieră, însă subliniază că oricine îşi doreşte să reuşească în viaţă nu trebuie să se bazeze pe noroc.
Muzicianul a povestit şi despre relaţia sa cu Nicu Covaci, dar şi despre ce a însemnat perioada comunistă pentru el şi pentru colegi.
Kappl spune că a lăsat trecutul în urmă şi că sunt multe motive care îl fac să nu se uite înapoi cu dorinţa reîntoarcerii.
Mai mult, el şi-a făcut o nouă formaţie, Pasărea Rock, şi va scoate un nou album în viitorul apropiat.
„Weekend Adevărul“: Tatăl dumneavoastră era membru al orchestrei semisimfonice din Petrila. Cât de mult a contat formaţia muzicală a tatălui în alegerea viitoarei dumneavoastră cariere?
Josef Kappl: Foarte mult, pentru că prin tatăl meu am avut ocazia să-mi aplec urechile şi asupra muzicii simfonice, să-mi însuşesc notaţia muzicală de la o vârstă precoce, ceea ce m-a ajutat mai târziu să înţeleg mai bine ceea ce cânt şi ce cântă alţii, să pot privi o compoziţie muzicală atât în ansamblu, cât şi în detaliu.
- Cât de dificil a fost drumul de la fan al trupei Phoenix la component de bază al legendarei trupe?
Orice început de drum e greu până găseşti direcţia. Dar dacă ai voinţă, dacă ştii ce vrei şi dacă eşti consecvent în ceea ce faci, dacă-ţi păstrezi ritmul, atunci ajungi, cândva, cu siguranţă, să-ţi atingi ţelul! Şi, la fel de important este să nu te bazezi doar pe noroc, ci să ţi-l faci singur.
Dedicaţie din Germania
- Care a fost concertul Phoenix de care sunteţi cel mai ataşat?
Acesta a fost concertul nostru în trei, Nicu, Ţăndărică şi eu, din data de 20 decembrie 1989 în Osnabrück, Germania, pe care l-am dedicat Revoluţiei din România.
Josef Kappl a fost component de bază al legendarei trupe Phoenix FOTO: arhiva personală
- Phoenix a lansat, de fapt, Cenaclul Flacăra. V-a mulţumit vreodată Adrian Păunescu pentru acest fapt?
N-aş spune că noi am lansat Cenaclul Flacăra, dar noi l-am mutat din „club“ în sala de sport. Nici n-am să-l judec pe Adrian Păunescu, dar o treabă e clară: o persoană „alfa“ ca Adrian Păunescu nu mulţumeşte niciodată! Mai cunosc şi alţii asemenea lui.
- Cum a fost adaptarea la Germania după ce aţi plecat din România? Aţi primit ameninţări mai mult sau mai puţin voalate de la oamenii regimului comunist?
Unii dintre noi s-au adaptat mai repede, alţii mai încet. Eu am înţeles repede că adaptare nu înseamnă supunere, ci integrare, de aceea am încercat să înlătur cât mai repede bariera diferenţelor de mentalităţi în multe domenii şi să înţeleg cât mai bine sistemul în care urma să trăiesc o perioadă, sau chiar restul vieţii mele. În afară de asta, am căutat anturajul unor oameni care gândesc la fel ca mine şi care înţelegeau ca mine limbajul muzicii. De ameninţări n-am avut parte pentru că nu am bârfit, ci ne-am văzut de treabă.
Cele trei stadii ale unei relaţii
- Cum aţi descrie relaţia pe care aţi avut-o şi o aveţi cu Nicu Covaci?
La început, după ce ne-am cunoscut, pot să spun că am ajuns destul de repede la o relaţie de prietenie. Ne înţelegeam foarte bine din punct de vedere muzical, lucru care se vedea şi în relaţia interumană. După ce a venit succesul, am început să-mi dau încetul cu încetul seama că prietenia devenea pentru Covaci tot mai neimportantă, proces care a culminat în prima perioadă din Germania, relaţia ajungând la cea dintre stăpân şi sclav. Această situaţie a determinat şi prima despărţire a mea de trupă. De fapt, începutul a fost odată cu albumul „Cantafabule“ – deveneam tot mai mult un rival pentru Covaci, pentru că aveam idei, compuneam, la rândul meu, melodii şi făceam o parte dintre aranjamentele vocale, corale şi instrumentale ale pieselor. Lui Covaci nu-i plac rivalii şi se debarasează de ei mai devreme sau mai târziu. Se pare că de mine a avut nevoie un timp mai îndelungat. Deci relaţia mea cu Covaci a cunoscut trei faze: prietenie, rivalitate şi actual indiferenţă.
- În 2008 aţi părăsit definitiv trupa Phoenix. În cei 13 ani care au trecut de atunci, v-aţi mai gândit vreun moment la o revenire în trupă?
Sincer să fiu, nu! Şi asta din mai multe motive: aroganţă – „cine-i cu mine pe scenă e Phoenix, cine nu, nu e Phoenix“ –, lipsă de respect – „la Phoenix s-au perindat de-a lungul anilor peste 50 de muzicieni“ –, lipsa decenţei şi a modestiei – „vreau să ajut românii să-şi descopere şira spinării“ –, megalomanie – „am compus peste 500 de piese“. Aş putea continua, dar mă opresc aici. Totuşi, mai am una, dar o spun în jargon: mi-a tras nenumărate ţepe!
- Spuneaţi, acum doi ani, într-un interviu că „Un adevărat muzician provoacă, caută drumuri neumblate, riscă să fie criticat şi ponegrit şi sacrifică totul pentru artă“. Care a fost cel mai special drum neumblat pe care l-aţi găsit în muzică?
Au fost două: unul pe făgaşul descoperirii şi valorificării folclorului româno-balcanic pentru a crea o muzică nouă, unde am păşit împreună cu Nicolae Covaci, la iniţiativa lui, şi al doilea a fost expediţia mea în lumea Meşterului Manole – ambele cu riscurile pe care le-am povestit.
„Tinerii să înveţe de la cei cu părul cărunt să savureze muzica“
- Finalizată în 2013, „Meşterul Manole“, prima operă rock românească, este lucrarea dumneavoastră de căpătâi. Cât de greu a fost să găsiţi un limbaj muzical care să fie în concordanţă cu textul?
La început a fost destul de greu până am găsit sistemul de lucru, până am structurat, selectat şi, pe alocuri, modificat textul – bineînţeles, împreună cu autorul Victor Cârcu, asigurând baza şi temelia lucrării. Astfel, folosindu-mă de mai multe stiluri muzicale, de la „baroc la rock“, am început cu liniile melodice ale personajelor. O parte a libretului e scrisă în formă de versuri simetrice, pe care se poate compune mai uşor muzica, în formă de cântec. Însă cea mai mare parte a lui e în stil prozaic, care atrage de la sine stilul muzical narativ. După ce am compus melodiile personajelor, am început cu orchestraţia, care e mult mai grea decât compunerea melodiilor, pentru că presupune cunoştinţe temeinice precum cele de armonie, ritmică, instrumentaţie. Şi toate astea pe o durată de 96 de minute neto – astfel, opera are 18 părţi în 3 tablouri.
- Pe când şi o reprezentaţie scenică a „Meşterului Manole“ şi un turneu naţional?
Până acum au avut loc două reprezentaţii ale Operei Rock-Simfonic „Meşterul Manole“. Prima a fost premiera în data de 30 noiembrie 2013, la Filarmonica Banatul, mulţumită Consiliului Judeţean Timişoara şi domnului director al Filarmonicii „Banatul“, Ioan Coriolan Gârboni, iar a doua în data de 10 decembrie 2018, mulţumită susţinerii Asociaţiei „Memoria Culturii“, din Timişoara, a Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, a Filarmonicii „Banatul“, a Primăriei Timişoara şi a Liceului de Muzică „Ioan Vidu“ din Timişoara. A treia reprezentaţie trebuia să aibă loc în iulie 2020 la Braşov, însă a fost anulată din cauza pandemiei de COVID-19. Însă, dacă avem noroc să revenim la normal, am bucuria să anunţ următoarea reprezentaţie în data de 17 februarie 2022 în Ploieşti, în cadrul Filarmonicii „Paul Constantinescu“, colaborator permanent al proiectului Pasărea Rock.
- Cât este muzică şi cât este zgomot la ora actuală în peisajul artistic din România, în opinia dumneavoastră?
Nu este vorba doar de zgomot, pentru că şi rock-ul pe care-l iubim atât de mult e destul de zgomotos – câteodată chiar foarte zgomotos. Este vorba de conţinut şi de mesaje. Pandora rock-ului e bogată în conţinut şi mesaje, dar cea a muzicii techno e aproape goală şi conţine doar câteva tablete mici şi colorate, ceea ce înseamnă un mare pericol pentru mulţi tineri.
Straie noi
- Ştiu că pregătiţi alături de colegii din formaţia Pasărea Rock un nou material discografic ce va purta numele de „Cavalcada“. Cum a fost experienţa de a lucra în pandemie la un nou album?
Da, într-adevăr, suntem la câţiva paşi de finalizarea albumului „Cavalcada“, însă lucrurile merg cu încetinitorul, pentru că trebuie să lucrăm de la distanţă din cauza pandemiei – noroc cu internetul! Totuşi, am reuşit recent să lansăm piesa bine-cunoscută a „Cantafabulei“, „Vasiliscul şi Aspida“, de data asta în straie noi, cu aranjament orchestral şi cu două voci noi. Vasiliscul şi Aspida-Simfonic fac parte, deci, din albumul „Cavalcada“, alături de „Pasărea Calandrinon-Simfonic“ şi „Sirena-Simfonic“ şi alte şase piese noi, fiind vorba de „Descântec“, „Cometa stea“, „Marea Unire“, „Viaţa în boxă“, „Focuri în ploi“ şi „Cavalcada“. Toate acestea sunt sub bagheta noii componenţe a Păsării Rock: Nicu Patoi - chitare, Sorin Voinea - clape, Narcis Tran Korsar - voce şi chitară, Codruţ Croitoru - voce, Ovidiu Lipan Ţăndărică - tobe, Josef „Ioji“ Kappl - bas, voce, compoziţie, producător executiv.
- Cum aţi caracteriza „Cavalcada“ ca sound şi când va fi lansat albumul?
Albumul „Cavalcada“, pe care sper să-l putem lansa în acest an, e încărcat de frumuseţe melodico-armonică, poliritmie puternică şi accentuată, zvon de orchestră simfonică şi virtuozitate solistică, nelipsind nici ornamentul de inspiraţie folclorică. Dorinţa noastră şi mai ales a mea personală ar fi ca publicul tânăr să înveţe de la cei cu părul cărunt să asculte şi să savureze muzica, s-o înţeleagă şi s-o preţuiască mai bine, aşa cum se întâmpla în anii ’70.
De la Conservator la rock
Nume: Josef „Ioji“ Kappl
Data şi locul naşterii: 15 ianuarie 1950, Petrila, judeţul Hunedoara
Studii şi carieră:
A absolvit cursurile Conservatorului din Timişoara, tot acolo debutând în muzică, în cadrul formaţiei Clasic XX.
Tot în Timişoara i-a cunoscut şi pe membrii trupei Phoenix, căreia i s-a alăturat în 1971. El a făcut parte din Phoenix în mai multe perioade: 1971-’78, 1987-’89, 1991, 1994-’98 şi 2001-2008.
În 1977 fuge din România comunistă în Germania de Vest şi, un an mai târziu, împreună cu doi colegi din Phoenix, Erlend Krauser şi Ovidiu Lipan Ţăndărică, înfiinţează grupul Madhouse.
În februarie 2014 înfiinţează grupul Pasărea Rock, alături de doi foşti colegi din Phoenix, Mircea Baniciu şi Ovidiu Lipan Ţăndărică.
Locuieşte în: Osnabruck, Germania
Se încarcă comentariile...
