Laura Bretan şi Ester Peony cântă împreună, în premieră, la Cerbul de Aur 2019: în ce zi vor urca pe scenă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Televiziunea Română îi reuneşte pe scena Festivalului Internaţional Cerbul de Aur 2019 pe Laura Bretan, câştigătoarea „Românii au talent“ 2016, Ester Peony, reprezentanta României la Eurovision 2019, şi Olivier Kaye, câştigătorul Cerbul de Aur 2018.

În premieră, pe 22 august, Laura, Ester şi Olivier vor susţine un moment special la Cerbul de Aur. Dacă pentru cele două artiste este prima prezenţă la Festivalul din Piaţa Sfatului, pentru Olivier este a doua oară când urcă pe scena de la Braşov, după ce anul trecut a câştigat premiul I şi premiul publicului.

„Sunt foarte încântat să fiu din nou pe scena Cerbului. Este o mare şansă să fiu pentru a doua oară aici. În acest an, va fi o experienţă nouă, voi descoperi noi concurenţi. Sunt foarte fericit să cânt cu şi pentru publicul din Braşov şi pentru telespectatori“, spune Olivier.

Drumurile muzicale ale celor trei tineri s-au mai intersectat şi în alte evenimente muzicale, dar este prima lor colaborare, concretizată într-un show live pe scena Cerbului de Aur. 

„Voi apărea la Cerbul de Aur în show-uri inedite şi cu un repertoriu surprinzător. E o onoare să cânt la Cerbul de Aur, atât în prima, cât şi în ultima zi. Voi fi fericită să împărtăşesc bucuria muzicii cu spectatorii din Piaţa Sfatului şi cu telespectatorii din faţa televizoarelor“, mărturiseşte Laura. 

„Programele speciale la care voi participa presupun colaborarea cu artişti ca Ester şi Olivier Kaye (în prima seară) sau Paula Seling, Gheorghe Zamfir, Vali Boghean Band şi orchestra condusă de Nicolae Botgros (în ultima seara). Repertoriul prezentat rămâne să fie o surpriză“, mai spune tânăra cântăreaţă. 

„Îmi amintesc faptul că mă uitam la Cerbul de Aur, atunci când eram mică, şi mereu îmi imaginam cum ar fi să cânt şi eu pe o scenă atât de mare, unde au cântat cei mai mari artişti din România. Timpul a trecut, iar acum mă bucur enorm că am reuşit, prin multă muncă şi perseverenţă, să ajung la Cerb. Abia aştept să cânt alături de cea mai mare Orchestră din România şi să cunosc acel sentiment unic. Ne vedem la Braşov“, spune Ester Peony.

În show-ul de pe scena Cerbului de Aur 2019, Ester Peony va interpreta piesa „De-ai fi tu salcie la mal“, pregătită special pentru a onora muzica românească, iar Laura şi Olivier vor cânta câte o melodie din repertoriul propriu. Apoi, vocile lor se vor uni şi vor răsuna pentru prima dată împreună, alături de Big Band-ul Radio şi Orchestra Operei din Braşov, sub conducerea dirijorilor Ionel Tudor şi Andrei Tudor.

Prima seară a Festivalului Cerbul de Aur va fi deschisă de Zoli Toth, alături de ansamblul de percuţie Cantus Mundi, pentru ca, după încheierea secţiunii de concurs, să intre pe scenă Ştefan Bănică.

Pe scena din Piaţa Sfatului vor mai urca Ronan Keating, Emeli Sandé, Irina Rimes, Corina Chiriac.

Pentru concurenţii din acest an, echipa TVR a pregătit un format cu două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente adiacente. 

Cei 12 artişti din concurs vor performa în primele două zile ale festivalului, joi şi vineri, 22 şi 23 august, iar sâmbătă spectatorii vor afla câştigătorii premiilor în valoare totală de 55 de mii de euro.

Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română, în perioada 22-25 august.

Pentru cele patru zile ale evenimentului, organizatorii au pus la dispoziţie mai multe categorii de bilete, cu preţuri începând de la 70 de lei. Acestea sunt disponibile pe Eventim.ro, UPC.ro şi în reţeaua magazinelor partenere: Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărtureşti, Diverta şi Humanitas. De asemenea, biletele se pot cumpăra şi de la casele de bilete Eventim din Cluj - în cadrul Iulius Mall şi din Bucureşti – în cadrul Cinema PRO. Biletele pot fi achiziţionate cu opţiunea de livrare prin curier, ridicare de la casa de bilete, print-at-home (in format pdf) sau în format e-ticket (bilet direct pe telefonul mobil) cu cost zero.

Despre Laura Bretan

Finalistă „America's Got Talent“ din 2016, unde s-a clasat pe locul 6, Laura Bretan este născută în Chicago. În acelaşi an, a câştigat „Românii au talent“ şi, de atunci, a susţinut concerte în Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, Elveţia, Belgia, Israel, Dubai şi, evident, în România şi USA. 

Pentru 2020 are invitaţii să cânte în USA, Canada, Japonia, Republica Sud-Afircană, Elveţia, Germania, Suedia, Norvegia etc.

Încurajată de mama,sa, Laura a început să cânte în biserică, la vârsta de numai 4 ani, iar la 5 ani începea  să studieze pianul şi să participe la concursuri muzicale.

A cântat în duet cu numeroşi artişti internaţionali, printre care: David Foster, Il Volo, Matteo Bocelli, The Tenors, Toto Cutugno, Ricchi e Poveri şi, cel mai recent, Michael Bolton, iar în finala Selecţiei Naţionale Eurovision 2019 a ocupat primul loc la televoting.

Despre Ester Peony

În vârstă de 25 de ani, Ester Alexandra Creţu, cunoscută ca Ester Peony, şi-a descoperit pasiunea pentru muzică în copilărie, atunci când locuia împreună cu familia sa în Montreal, Canada. A început cursurile de canto jazz la 8 ani, iar patru ani mai târziu, când a revenit în ţară, a început să studieze la „Dinu Lipatti“ din Piteşti.

În 2013 se înscria la Facultatea de Interpretare Muzicală din Bucureşti. În următorii ani, compune pentru artişti precum DJ Rynno, Sylvia, Tamy şi Pepe. 

În 2015 lansează primul single din cariera - „Sub aripa ta“ (feat. Vescan), iar un an mai târziu, în 2016, colaborează cu Phelipe şi lanseaza single-ul şi clipul „1000 de motive“, ce a generat aproape 3 milioane de vizualizări pe YouTube.

La începutul anului 2018 a lansat „Dig it“, un EP ce conţine patru piese: „On My Way“, „So Fine“, „Leaving Tomorrow“ şi „Dig It“, iar câteva luni mai târziu, compune, alături de Alexandru Şerbu şi Ioana Victoria Badea, „On a Sunday“, piesă cu care a reprezentat România la Eurovision Song Contest 2019.

Imagine indisponibilă

Despre Olivier Kaye

Artistul belgian adoră să cânte, să joace în musicaluri, iubeşte cărţile şi mâncarea.

Olivier Kaye este cunoscut pentru participarea la Cerbul de Aur, ediţia 2018, unde a câştigat premiul întâi. Olivier a fost, de asemenea, preferatul publicului de la Cerbul de Aur, conform sondajului online. Tânărul a ajuns să participe la competiţie la îndemnul tatălui său, care l-a cunoscut pe Jacques Hustin, cântăreţ care a câştigat Cerbul de Aur în 1968. Olivier a participat şi la The Voice Belgia, în 2016, pentru ca un an mai târziu să fie văzut drept reprezentantul belgian la Eurovision 2017, la Kiev, însă competiţia naţională a fost adjudecată de Blanche.

Belgianul a participat în Finala Selecţiei Naţionale Eurovision 2019 piesa „Right Now“, compusă de Ovidiu Jacobsen, Shani Kfir şi Rasmus Bosse.

Imagine indisponibilă

Despre Festivalul Internaţional Cerbul de Aur

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 18 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2018, la aniversarea celor 50 de ani de la debut. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzică organizat în România  şi, în mod tradiţional, la Braşov.

De-a lungul anilor, acest festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow, James Blunt, Amy Macdonald, Nicole Scherzinger şi mulţi alţii.

Ediţia din 2018 a festivalului Cerbul de Aur a fost câştigată de Inis Neziri din Albania şi a adus pe scena din Piaţa Sfatului nume internaţionale precum Nicole Scherzinger, James Blunt şi Amy Macdonald, dar şi artişti români, între care Delia, Loredana, Andra şi Carla's Dreams. Evenimentul nu a fost lipsit de controverse, iar Televiziunea Română a fost aspru criticată pentru onorariile fabuloase oferite artiştilor. Potrivit informaţiilor obţinute de presă, TVR a dat nu mai puţin de un milion de euro pentru concertele de la Cerbul de Aur.  

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite