Astfel, prin 1970 aveam o listă mare de artişti germani care şi-au transformat sălile de repetiţii în adevărate laboratoare de procesare a sunetului. Instrumentele lucrau cot la cot cu tot felul de maşinării, puţine dintre ele fiind considerate capabile să contribuie la un produs muzical convenţional. Kraftwerk, Ash Ra Tempel, Faust, Can, Tangerine Dream, Popol Vuh, Amon Duul, Guru Guru au activat sub acest titlu generic care aduna mintea şi talentul germanului de pe urmă, pentru a schimba puţin atmosfera culturală şi pentru a alunga fantomele unui război aberant, marcat pe undeva de aceleaşi componente ale mitologiei germanice. Intelectualii şi-au găsit punctul de sprijin în muzică, în ideea de progres prin experiment, de izbăvire prin avangardă, încercînd să consolideze un curent devenit esenţial în structura muzicii noi.

Peiorativul krautrock s-a pierdut în multe ramificaţii, dar a şi lăsat cîteva poveşti atractive şi un solid filon din care s-au hrănit cei care au continuat misiunea de apropiere dintre artă şi tehnologie. Cine îşi imagina că dansul de azi din orice eveniment de muzică electronică datorează mult unor tocilari nemţi? Progresul se cerea în acea perioadă post-summer-of-love, muzica psihedelică devenise tabietul tuturor celor care puneau mîna pe „timbre“ înainte de a atinge instrumentul, tot ce era deplasat putea fi numit „avant-garde“, iar minimalismul era un gen dezvoltat în zona simfonică. Muzica rock şi-a găsit un ajutor în intenţia acestor pionieri de a pune alături de baterie, chitară şi bas, tot felul de console care generau sunete prin mînuirea unor butoane. Muzica clasică, jazz-ul, rock-ul, erau curajos îmbinate, din convingerea că o explozie de orice fel ar mai trezi simţurile celor sătui de şabloane. S-au petrecut cîteva mici explozii, au mai fost şi rateuri, dar cel mai important lucru s-a întîmplat atunci cînd Kraftwerk au trecut de la blockflote şi percuţie la ritmuri sintetice şi teme emise de claviaturi. Din tot acest delir cultural german, Kraftwerk au continuat pe un drum care le-a asigurat unicitatea şi rolul esenţial în tot ceea ce acum denumeşte în muzică raportul dintre om şi maşină, dintre mişcarea pe ritm şi tehnică.

Muzica electronică şi-a arătat cu mult înaintea lor potenţialul, instrumentele electronice începuseră să fie luate în serios, ce-i drept, mai mult printer ingineri decât printre muzicieni, dar modul în care acest echipament a fost folosit sub denumirea de Kraftwerk, maniera în care ei au dus sinteza şi stereotipia sunetului în zona creativă, i-a distanţat definitiv de ceilalţi colegi de generaţie. Noţiunea de muzică electronică era de mult vehiculată în grupul de muzicieni care au încercat serios limitele explorărilor sonore în secolul XX si a trecut prin multe experiente care au fost şi rămîn bizare. Matematica şi aparatele erau frecvent utilizate în lucrările unor compozitori precum Iannis Xenkis, John Cage, Karlheinz Stockhausen, La Monte Young sau Terry Riley. Înainte de Kraftwerk au existat mulţi care au dorit să dea sens undelor şi vibraţiilor generate de aparate, dar nimeni nu a obţinut un produs atît de influent. Mai întîi a existat Organisation, care îi avea în componenţă pe Ralph Hutter şi Florian Schneider, doi tineri care s-au cunoscut la Conservatorul din Dusseldorf. După singurul album lansat de acest experiment efemer dar intens, Ralph şi Florian au continuat căutările sub numele de Kraftwerk.

Primele trei albume au apărut sub aceeaşi emblemă a laboratorului din care trebuiau să iasă sunete nemaiîntâlnite, cu buna intenţie de a găsi ceva nou, fără dorinţa de a intra în istorie. Şi acum acele albume pot fi ascultate cel puţin de dragul lecturii. Abia cînd formula s-a extins la cvartet, începînd cu al patrulea album, au început să descopere sunetele şi tehnicile care i-au făcut renumiţi. „Autobahn“ este primul album din seria producţiilor revoluţionare, din perioada „clasică“, alături de „Radioactivity“ şi „Trans Europe Express“. Sunt folosite instrumente reale, dar pentru prima dată concepţia s-a bazat pe folosirea maşinăriilor şi a echipamentului muzical analogic, în plină exploatare în acea perioadă, cel mai mult în rock-ul progresiv. Ideea folosirii de sunete din mediul cotidian şi atracţia pentru procesele electro-mecanice care au stat la baza muzicii sintetice au dus în mod natural la ideea pieselor care dau titlurile acestei trilogii istorice. Interesul faţă de tehnologie se combină cu nostalgia metodelor clasice. Rezultatul este o călătorie ilustrată sonor din care se remarcă efectele sonore, ritmul şi toate secvenţele repetitive care au devenit amprentă sonoră şi subiect de sample pentru sute de urmaşi. Spre deosebire de alte producţii dedicate drumului sau ştiinţei, aici motorul este vedeta, nicidecum şoferul. O relaţie om-maşină care a definit ulterior un gen dominant în muzica nouă.

În mod special, „Autobahn“ întruneşte calităţile unui album clasic şi influent, care-şi păstrează prospeţimea după patru decenii de la apariţie. Nu e de mirare că şi acum, cei mai grei mînuitori de aparate, chiar dacă au o imensitate de tonuri şi butoane de unde să aleagă, apelează tot la Moog, Minimoog, mellotron, vocoder sau alte instrumente analogice care să le ordoneze şi să le actualizeze sunetul. Succesul comercial le-a adus şi posibiltatea de a investi în acest echipament care şi acum poate fi găsit la preţuri serioase. Wolfgang Flur şi Karl Bartos au devenit membri de bază ai cvartetului, iar Emil Schult a contribuit permanent cu grafică şi texte. Studioul Kling Klang devenise sursa noutăţilor, locul unde se petreceau schimbări şi apăreau sunete şi chiar instrumente care aveau să devină definitorii pentru synth-pop, techno, electronica şi tot arborele care s-a dezvoltat între timp. Acolo a apărut primul „sequencer“ pe 16 canale. Ideea de minimal se contura din ce în ce mai clar, aplicată la scena pop. Obţinerea unui întreg muzical prin folosirea unui spectru retrâns de mijloace de exprimare. Minimalismul textelor, armonia clasică, nealterată, ironia, inocenţa temelor, melodicitatea lor, stereotipia ritmică erau folosite cu un incredibil efect artistic şi comercial.

Se întîmplau puţine, dar totul era atît de descriptiv şi original, postmodernismul fiind tras pe linia principală prin şabloane pop. Orice aspect care atrăgea atenţia membrilor grupului devenea subiect de piesă sau chiar de album. Multe titluri vizau traiul urban postbelic, decadenţa europeană tratată nostalgic, călătoria cu trenul sau cu maşina, radioactivitatea şi din ce în ce mai mult folosirea calculatorului, cu mult înainte ca acesta să fie găsit în orice casă. Ritmica devenise total electronică, aspect evident pe albumele „The Man machine“ şi „Computer World“, unde sunetul evolua, descriind aceeaşi lume modernă şi paradoxală, în care tehnologia aduce bucurie şi alienare în acelaşi timp. O celebrare a vieţii noi, dar şi un avertisment cu trimitere directă la dublul ei tăiş. Inclusiv pasiunea pentru sport s-a materializat pe albumul „Tour De France“, unde sunt descrise substanţele, stările şi comportamentul organismului uman în timpul unei curse cicliste. Minuţiozitatea, eleganţa şi simplitatea, comportamentul reţinut al membrilor grupului, stilul şi întreg conceptul Kraftwerk a lăsat rădăcini puternice din care mulţi şi-au recunoscut sursa. Influenţa lor este atît de complexă încît e foarte greu de trasat o schemă. David Bowie a abordat un stil instrumental spaţios, pe albumele sale „Low“ şi „Heroes“, înregistrate la Berlin.

Cum ar fi sunat Depeche Mode, Gary Numan sau Pet Shop Boys fără efectul de domino provocat de Kraftwerk? Grandmaster Flash, Afrika Bambaataa sau producătorii techno din Detroit au folosit din plin sunetele Kraftwerk în muzica lor. Multe sunt luate drept compoziţii noi, neştiindu-se că e vorba de un „sample“ de la tătici. Tehnologia a avansat halucinant, dar ce e al lor e bine pus deoparte, chiar dacă unii nici nu sunt interesaţi să afle. Majoritatea numelor din anii ‘80 care introduceau elemente de dans în muzica lor, lăsau ecouri ale pulsaţiei muzicii Kraftwerk. Ca să nu mai vorbim de noii epigoni, de la The Orb pînă la Chemical Brothers care recunosc influenţa „kling klang“ pe producţiile lor. Coldplay au luat exact tema din „Computer Love“ pentru piesa „Talk“, asta pentru a oferi un exemplu relativ recent. Mai mult decît orice, pe lîngă influenţa Kraftwerk, este biografia acestui grup, care practic nu şi-a încheiat activitatea, în pofida schimbărilor şi a pauzelor lungi şi meritate. Atunci cînd cei mai mulţi ştiau de ei din poveşti, „Tour De France Soundtracks“ şi mai ales „Minimum-Maximum“, albumul din concert, cu un DVD uimitor, au reconfirmat dimensiunea acestui grup. Nu numai că au pregătit sunetele pentru noul secol, dar sunt şi foarte pregătiţi să-i facă faţă. Este adevărat că Florian Schneider a părăsit grupul pentru un drum solitar, ceea ce arată că şi după 40 de ani pot interveni diferenţe în plan muzical. Numai că ei au stat împreună 40 de ani, hrănind cîteva generaţii. Acum, unii se ceartă mult prea repede şi degeaba. Trupele trăiesc mai puţin, şi asta nu din cauza lipsei condiţiilor, ci din cauza unor lipsuri mult mai grave.

Sunt foarte curios să ştiu ce ar zice „electroniştii“ despre acest fenomen, dar mai ales dacă îi interesează acest lucru. Ce sens are muzica pentru cei care nu consideră important acest nume? Mi-ar plăcea să-i văd pe toţi cei care azi cîştigă şi bani din butoane să vină la acest concert ca la un eveniment important din viaţa lor. Mai ales că vor avea ocazia să asculte „acele“ sunete pe viu. Kraftwerk ne vor prezenta întregul lor portofoliu, cele mai clasice piese ale lor, într-un mediu sonor şi vizual cît se poate de actual.Va fi un nou moment, tridimensional, în care noi, ca iubitori de muzică, vom putea din nou să ne cunoaştem şi să ne recunoaştem istoria.