Kanye West a lansat videoclipul „Wash Us In the Blood“, o rugăciune pentru America VIDEO

Kanye West a lansat videoclipul „Wash Us In the Blood“, o rugăciune pentru America VIDEO

Kanye West Foto Getty Images

Rapperul american Kanye West a lansat, marţi, videoclipul "Wash Us In the Blood", o aluzie la un text din Apocalipsă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Videoclipul care însoţeşte această nouă compoziţie cuprinde imagini de la recentele manifestaţii contra violenţelor Poliţiei şi rasismului care au zguduit Statele Unite. Dar şi secvenţe din jocuri video, fotografii cu drone, imagini de arhivă într-un colaj ce reprezintă America afectată de violenţe, scrie news.ro.

Au fost incluse şi extrase video arâtând-o pe Breonna Taylor, o infirmieră de culoare ucisă de Poliţie, în martie, în apartamentul ei. Pe aceste imagini, Kanye West spune de mai multe ori "Holly Spirit come down, we need You now" (Sfântule duh coboră, avem nevoie de tine acum!). Alături de el apare şi rapperul Travis Scott. 

Acest cântec, primul de pe viitorul album "God's Country", are multiple referinţe biblice. Soţul lui Kim Kardashian s-a îndreptat către creştinism în ultimii ani.  

Kanye West, născut pe 8 iunie 1977, este rapper şi producător muzical. Albumele lui au fost vândute în peste 32 milioane de copii şi au generat peste 100 milioane de accesări online. Kanye West a câştigat 21 de premii Grammy. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările