INTERVIU Roger Hodgson: În România comunistă, am văzut multă frică, tristeţe, lipsă de speranţă. Abia aştept să revăd ţara voastră şi românii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roger Hodgson, fondatorul legendarei trupe Supertramp, vine, pe 9 noiembrie, în România. Cele mai cunoscute hituri, cum ar fi „Breakfast in America“, „Dreamer“, „Give a little bit“, „The Logical Song“, „School“, vor răsuna pe scena Sălii Radio din Bucureşti.

Muzicianul a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul“, despre muzica sa, despre relaţia cu publicul, despre revenirea sa în lumina reflectoarelor, dar şi despre aventurile sale în România comunistă.

Domnule Hodgson, v-aţi câştigat, de-a lungul celor peste 40 de ani de carieră, un public fidel peste tot în lume. Albumul „Breakfast in America“ este unul de referinţă, bine cunoscut şi de fanii dumneavoastră din România. Care e povestea acestui album?

R.H.: Pentru mine, este un album special. În 1979, când am scos acest album, noi eram deja în turnee, susţineam concerte, însă am simţit din start că este un album bun şi că acela era momentul pentru a-l înregistra. A durat opt luni să îl înregistrăm, timp în care am trăit, practic, în studio. Încă iubesc fiecare piesă şi fiecare vers de pe acest album.

Turneul în cadrul căruia veniţi în România este spectaculos. Reuşiţi să creaţi un adevărat univers prin muzica dumneavoastră, prin farmecul vocii şi prin prezenţa pe scenă. Care e secretul? 

R.H.: Secretul constă în relaţia mea specială cu publicul. Unele piese compuse de mine sunt extrem de personale, iar eu împart, practic, toate trăirile mele intime cu oamenii care vin să mă asculte, să cânte împreună cu mine. Ei simt că eu cânt pentru ei. Acesta şi este motivul pentru care pot spune cu siguranţă că sunt cel mai norocos om din lume.

Vorbiţi-ne puţin despre revenirea dv. în luminile reflectoarelor. 

R.H.: Am fost departe vreme de 17 ani de scenă. Succesul de la începutul anilor '80 îmi schimbase viaţa. Am simţit pur şi simplu nevoia de o pauză, mi-am urmat inima. M-am mutat departe de Los Angeles, undeva în munţi, mi-am întemeiat o familie, mi-am crescut copiii. Şi nu regret nicio clipă deciziile luate. Când m-am întors la muzică, am realizat cât de multe lucruri am învăţat despre mine. Dar, da, mi-a fost dor de public, mi-a fost dor să cânt. Iar acum sunt ani buni de când sunt în turnee permanent. Nu mai simt nevoia de a face pauze. La întoarcere, m-am trezit singur, nu aveam trupă, nu aveam nici măcar manager. Dar cu timpul toate astea s-au aranjat.

Aţi găsit un public schimbat? 

R.H.: Publicul este la fel. Experienţa mea pe scenă e aceeaşi. Oamenii care vin la concertele mele vor în continuare să fie atinşi drept în inimă. Şi acesta e menirea mea. Să îi ating în inimă prin muzica mea.

Cum aţi format noua trupă, cea care vă însoţeşte în turnee? Şi ce planuri aveţi pentru anul viitor?

R.H.: Am noroc de muzicieni foarte buni. Şi am noroc că le place să lucreze cu mine, să cânte cu mine. Odată intraţi în trupă, nu mai pleacă. Am multă muzică nou compusă, abia aştept să o prezint şi pe aceea publicului. Ceea ce înseamnă că la anul urmează şi mai multe concerte în întreaga lume.

Pe 9 noiembrie cântaţi în Bucureşti. Care sunt aşteptările dumneavoastră vizavi de public şi vizavi de ţara noastră?

R.H.: Nu e prima oară când vin în România. Da, de cântat cânt în premieră în ţara voastră. Însă am vizitat-o în 1985, în comunism. Am stat două săptămâni, atunci, în România, venisem cu un prieten al meu care a vrut să revadă locurile natale. M-au marcat tristeţea românilor, frica cu care trăiau zi de zi pe atunci, lipsa oricărei speranţe în libertate, într-o viaţă mai bună. Tocmai de aceea aştept tare mult să vă revăd ţara, să văd schimbările prin care aţi trecut cu toţii în anii de libertate, după căderea comunismului.

Un mesaj pentru publicul român?

R.H.: Abia aştept să îi văd, să petrecem o seară memorabilă împreună, să cântăm împreună. Sunt sigur că cei care vin ştiu de ce vin să mă vadă. 


Artistul britanic concertează în România, în premieră, pe data de 9 noiembrie 2019, sub umbrela turneului Anniversary World Tour.

Biletele pentru acest concert se gasesc la urmatoarele categorii de preturi:

VIP – 485,10 lei

Categoria I –386,10lei

Categoria II –287,10 lei

Categoria III -188,10 lei

VIP Soundcheck – 379,85 lei

VIP Meet&Greet – 502,90 lei

Biletele pot fi achizitionate via eventim.ro si din reteaua Eventim.

Nu ratati oprtunitatea de a-l vedea si asculta pe distinsul si incredibilul Roger Hodgson, interpretand inconfundabilele:  “Give a Little Bit”, “Take the Long Way Home”, “Dreamer”, “School”, “The Logical Song”, “Fools Overture”, “Breakfast in America” si multe alte minunate cantece!

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite