Eurovision România 2017: care este ordinea intrării concurenţilor în semifinală

Eurovision România 2017: care este ordinea intrării concurenţilor în semifinală

Cei 15 semifinalişti au cântat pe scena Berăriei H FOTO Ioana Hameeda/ TVR

Semifinaliştii Eurovision România 2017 şi-au aflat ordinea intrării în concurs, pentru semifinala de pe 26 februarie, în cadrul unui show susţinut la Berăria H, în care s-au acomodat cu atmosfera tipică unui astfel de concurs muzical.

Seara de duminică, 19 februarie, a fost una de neuitat pentru cei 15 semifinalişti Eurovision care s-au întâlnit cu fanii, prietenii, cu publicul spectator şi telespectator în cadrul unui eveniment organizat de Televiziunea Română la Berăria H din Bucureşti. Ca o etapă în pregătirile pentru semifinala Selecţiei Naţionale, concurenţii au avut ocazia de a se acomoda cu rigorile, emoţiile şi solicitările unei transmisiuni Eurovision în direct.

Spectacolul Eurovision - sHow-ul!, prezentat de Ioana Voicu şi Dan Helciug, a adus atât pentru telespectatorii din faţa micilor ecrane, cât şi pentru publicul prezent la Berăria H din Bucureşti, o seară de neuitat. Pe parcursul celor 140 de minute de transmisiune directă, cei 15 semifinalişti au demonstrat talentul lor artistic interpretând piese din repertoriul propriu, hituri internaţionale dar şi hituri Eurovision. În afară de muzica bună, publicul din sală a avut parte şi de câteva concursuri - care le-au adus nenumărate premii având sigla Eurovision. Seara s-a încheiat cu un recital susţinut de Dan Helciug.

La evenimentul de la Berăria H, cei 15 artişti au evoluat, în premieră, în ordinea intrării lor în concursul din 26 februarie. Astfel, juriul de specialitate şi telespectatorii TVR îi vor urmări, în semifinala de săptămâna viitoare, după cum urmează: 

Eurovision România 2017: ordinea intrării în semifinală 

1.Elize&No Stress - „Fara bariere“

2.Cristina Vasiu - „Set the skies on fire“

3.Tudor Turcu - „Limitless“

4.Ramona Nerra - „Save me“

5.Instinct - „Petale“

6.Eduard Santha - „Wild Child“

7.Tavi Colen&Emma - „We own the night“

8.Zanga - „Două sticle“

9.Ilinka feat. Alex Florea - „Yodel It“

10.Alexandra Crăescu - „Hope“

11.Maxim - „Adu-ţi aminte“

12.D-LEMA - „Adventure“

13.M I H A I - „I won’t surrender“

14.Ana Maria Mirică - „Spune-mi tu“

15.Xandra (Alexandra Sipos) - „Walk on by“

Puteţi asculta toate piesele semifinalişti aici.

Transmisiunea TVR de la Berăria H - în simulcast pe TVR 2, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+ a fost completată de sesiuni live pe pagina facebook.com/eurovision.romania - care au continuat şi după terminarea emisiei pe micul ecran. Finalul întâlnirii online a fost fulminant, cu toţi artiştii şi cu cei doi prezentatori, pe scenă, alături de coordonatoarea proiectului Eurovision 2017, Iuliana Marciuc - cântând, cu toţii, „We Are The Champions“.

Găsiţi ediţia înregistrată aici.

Spectacolul Eurovision - sHow-ul! a fost ultima întâlnire a celor 15 semifinalişti înainte de confruntarea din 26 februarie - când juriul va avea dificila sarcină de a-i alege pe cei zece finalişti.

Semifinala Selecţiei va avea loc duminică, 26 februarie 2017, iar Finala pe 5 martie.  Câştigătorul Selecţiei Naţionale va fi desemnat exclusiv de public, prin televot.

În cadrul Finalei, telespectatorii vor putea participa la campania „Eurovision te premiază!“, la care Marele Premiu este un automobil.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: