Eurovision 2016: Florena, la Adevărul Live, despre ce înseamnă să fii cea mai tânără semifinalistă a Selecţiei Naţionale VIDEO

Eurovision 2016: Florena, despre ce înseamnă să fii cea mai tânără semifinalistă a Selecţiei Naţionale

Florena, unul dintre cei 12 semifinalişti ai Selecţiei Naţionale Eurovision 2016, a fost prezentă în studioul Adevărul Live pentru a dezvălui ce pregăteşte pentru show-ul live, dar şi pentru a vorbi despre cum a decis să se înscrie în concurs şi de ce îşi doreşte să reprezinte România la Stockholm.

Ştiri pe aceeaşi temă

Florena, cea mai tânără semifinalistă, s-a calificat în Selecţia Naţională Eurovision 2016 cu piesa „Behind the shadows“, care a devenit în scurt timp una dintre preferatele fanilor români ai concursului.

Despre ce înseamnă experienţa Eurovision, dar şi să fii cel mai tânăr concurent, despre participarea în show-ul „X Factor“, de la Antena 1, şi, în general, despre muzică, Florena a vorbit la Adevărul Live. 

Jukebox, Mihai Trăistariu, Ovidiu Anton, Florena, Doru Todoruţ şi Irina Baianţ, Dream Walkers, Gaşca de acasă, Andra Olteanu, Irina Popa, Vanotek feat. The Code & Georgian, Xandra şi Mihai Băjinaru sunt cei 12 artişti care au pimit votul juriului de specialitate pentru a intra în Selecţia Naţională Eurovision 2016. Cântăreţii vor evolua pe scena Sălii Polivalente „Lascăr Pană“ din Baia Mare, la semifinala din 4 martie, şase dintre aceştia urmând să acceadă în finala Selecţiei Naţionale Eurovision România 2016, din 6 martie.

Pentru prima dată, reprezentantul României la Eurovision va fi ales exclusiv prin votul telespectatorilor. Mai exact, din totalul de 12 piese ajunse în semifinală doar şase vor accede în finală: patru vor fi alese de un juriu de specialitate, iar două de către public, prin televot. În finala Selecţiei Naţionale Eurovision 2016, publicul va decide cine va reprezenta România pe scena de la Stockhom, dintre cele şase piese rămase în concurs, prin televot.

Concursul Eurovision 2016 va avea loc la Stockholm, capitala Suediei, al cărei reprezentant, Måns Zelmerlöw, a câştigat ediţia de anul trecut cu piesa „Heroes“. Cea de-a 61-a ediţie a competiţiei va avea loc pe data de 14 mai, având semifinalele pe 10 şi 12 mai. 

Eurovision 2016. Interviu Florena 

Cele mai importante declaraţii: 

Cum s-a descis Florena că vrea să participe la Eurovision 2016 

„Adevărul“: Cum e viaţa de artist la 16 ani?

Florena: Îmi place foarte mult ce fac, tot ce se leagă de muzică, îmi place să fac poze, să dau interviuri. De când am început să vorbesc am şi început să cânt. A venit o rudă apropiată la noi acasă şi m-a auzit cântând. Le-a zis alor mei să mă dea la cursuri de muzică. Iar la cinci ani am mers la Palatul Copiilor din Oradea şi am început acolo orele. Apoi am început să merg la festivaluri, microfonul era jumătate cât mine, eram mititică. (Râde) Am simţit că asta vreau să fac.

Cum te-ai decis să te participi la Eurovision?

Am ajuns spontan, nu m-am gândit foarte mult. Lucram cu Gabriel Huiban, iar impresarul meu ne-a făcut cunoştinţă. Mi-a zis că are o piesă, mi-a plăcut foarte mult şi am zis că e piesa mea! Gabriel a acceptat să îmi dea piesa, iar tot el a propus să mergem la Eurovision.

Cum ai ajuns să lucrezi şi cu Laurenţiu Duţă şi cum a fost?

Laurenţia a pus suflet în această piesă. Nu m-am întâlnit cu el de multă vreme. Pe Laurenţiu l-am cunoscut la vârsta de opt ani, îmi plăcea tot ce făcea. L-am cunoscut la o emisiune, luasem locul trei în finală. Acolo mi-a zis că dacă la 15 ani o să tot cânt să îl caut să îmi facă o piesă. 

FOTO Eduard Enea 

Cum vedeai Eurovisionul înainte de a participa?

Am urmărit Eurovisionul de mică. Îmi place scena, este foarte mare, îmi doresc să ajung pe o asemenea scenă. Mi-a plăcut ideea de competiţie.

Cum a fost să lucrezi cu Dan Manoliu?

Oamenii de la TVR sunt foarte prietenoşi, mi-a făcut plăcere să lucrăm împreună. Am încredere în mine şi în oamenii din spatele meu. Lucrăm cât se poate de serios. Nu sunt forţată, muzica nu mă oboseşte.

Ai ascultat celelalte piese calificate? Cum ţi se par? Ai o preferată?

Da, le doresc success. Singura piesă care îmi place este cea a lui Ovidiu Anton. 

Dorinţa de afirmare a Florenei 

Cum e să fii cea mai mică participantă? Eşti răsfăţată de ceilalţi?

Mi se zice „asta mică“, mă simt foarte bine între ei. Nu pot să zic că sunt neexperimentată. Nu mă deranejază că sunt percepută aşa, pot să demonstrez că unii se înşală. La concertul din Berăria H am demonstrat asta. M-am simţit foarte bine, simţeam o putere mare în mine, iar când am cântat  m-am simţit uşurată. O să dau şi mai mult în finală.

Ce pregăteşti pentru finală?

Încă ne gândim la show, nu este 100% gata. Costumaţia este foarte importantă. Ne-am gândit să am un band în spate, dar nu pot să spun că o să rămână ideea asta. O să fie ceva special, dar nu cu îmbrăcăminte, nu o să mă dezbrac (Râde). Nu vreau să dezvălui toate detaliile.

Am văzut că ai foarte mulţi fani, ţi-au făcut chiar şi videoclipuri pentru piesă, cum te simţi să ştii că atâţia oameni au aşteptări de la tine?

Nu vreau să îi numesc fani, ci susţinători. Îmi dau putere, când am nişte oameni care mă apreciază simt putere. Vreau să îmi mulţumesc pe toţi, atât cât pot. 

Ajutorul oferit de Dan Bittman 

În 2013, ai ajuns în galele live ale show-ului X Factor, în echipa lui Dan Bittman. Ce a însemnat acea experienţă? Te-a ajutat în carieră?

Înainte să particip la X Factor abia împlinisem 14 ani. Am avut ceva experienţă. Dar eram prea timidă şi prea cuminte pe scenă. Îmi plăceau mai mult melodiile lente. Dar acum ştiu să fac show şi să transmit o stare. Înainte de X Factor nu eram deloc OK. Dar apoi mi-am dat seama că m-am deschis, am primit sfaturi de la oameni importanţi, m-am obişnuit şi m-am ambiţionat. Pe Dan Bittman îl apreciez foarte mult. Când stai să vorbeşti cu el nu poţi să spui că e o vedetă, e foarte natural, e foarte bun în ceea ce face. Nu a uitat de unde a plecat, asta e foarte important. Tot timpul are piese noi, mi se pare un om extraordinar. Cel mai mult a lucrat cu mine pe partea de show, să fiu mai liberă pe scenă, dar şi pe detaliile cu vocea. 

FOTO Eduard Enea 

Ai emoţii pentru show-ul de la Baia Mare?

Mă simt pregătită, muncesc în continuare. Nu mai am emoţii. 

Florena vrea o carieră internaţională 

Cât de mult crezi că trebuie să oferi ca artist astfel încât să pui în valoare piesa?

Contează foarte mult cum artistul pune în valorea piesa pe care o are. Piesa mea trebuie să aibă un mod anume de a fi interpretată. Eu zic că o să iasă bine. Nu aş vrea să mă opresc doar în România, vreau să ies şi în afara ţării. Îmi place foarte mult Adele. Îmi mai plac Bruno Mars, Beyonce, Rihanna.

Ce planuri de viitor ai în ceea ce priveşte muzica?

Vreau să scot cât mai multe piese, vreau să îmi fac clipuri la piese, vreau să mă întâlnesc cu susţinătorii mei şi vreau să merg şi în afara ţării. Aş vrea să am biroul în America sau în Germania (Râde).

Ce vei face la facultate?

Vreau să fac Conservatorul, cred că secţia Pedagogie. Dar acum mă concentrez pe muzică. Îmi plac foarte mult copiii, cred că mi-ar plăcea să fac şi asta, să predau. Când o să fiu mai mare mi-aş dori să deschid o şcoală de muzică şi să le ofer o şansă celor care nu au posibilităţi. Dacă îţi place ceea ce faci totul o să fie mai uşor. Dacă ceva nu îmi place nu o să am succes. Nu vreau să las muzica, de-asta mă gândesc la o şcoală de muzică. 

Mesajul piesei „Behind the shadows“ 

Ce vrei să transmiţi prin piesa ta?

Piesa are un mesaj puternic. Este o relaţie răcită dintre doi parteneri, un moment în care relaţia nu mai merge foarte bine şi cei doi ajung într-un punct mai rece. În piesă, eu îmi găsesc calea şi trec peste orice.

Cum te văd colegii la şcoală?

De vreo două săptămâni sunt la Bucureşti. Colegii mei sunt în Oradea, sunt în clasa a X-a. Avem o relaţie bună, încă nu m-am întâlnit cu ei de când am intrat la Eurovision. Mi-au scris câţiva şi m-au felicitat. Familia mă susţine, o să o am alături la Baia Mare. Am mai cântat în faţa unui public mare, după X Factor. Aveam deja experienţa şi mi s-a părut uşor. Acum nu mai am emoţii, am doar o energie care e foarte constructivă. Sunt echilibrată. Acum ştiu la ce să mă aştept. 

Ce a făcut Florena cu primii bani câştigaţi din muzică 

Câţi bani ai luat prima dată din muzică?

Cred că aveam şapte ani şi am luat 300 de lei din muzică, după ce am participat la un concurs. Mi-am luat o chitară. Am făcut ore, ştiu bazele. Îmi place tot timpul să ştiu lucruri noi. Mă descurc cât de cât. Mi-a plăcut mai mult pianul. O să mă ţin mai mult de pian.

Cum decurge viaţa ta la Oradea dincolo de partea artistică?

Pe lângă orele normale am şi ore care se leagă exact de muzică. Cam opt ore în plus. Fiecare e şi activitatea lui. Eu una am şi ore de dans, de canto şi de pian. Încerc să îmi fac timp şi pentru mine. Merg şi la sală cât pot de mult. Iarna când am timp îmi place să merg să schiez. Nu sunt genul să ies în cluburi. Dar încerc să mă ocup de mine, să am grijă ce mănânc. Părinţii mă susţin, îşi doresc să îmi fie mie bine. M-au învăţat să fac singură tot felul de lucuri, să fiu independentă. E dureros să ştii că îţi pleacă copilul la o vârstă fragedă, dar îmi vor binele şi înţeleg.

Ce le transmiţi fanilor tăi?

Îmi dau multă putere, pot să îmi lase mesaje pe pagina mea de Facebook. Sper să mă voteze la Baia Mare. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările