Eurovision 2015. Finlanda eliminată. Decizia a înfuriat fanii trupei: „Băieţii cu handicap mintal au dat tot ce au putut“

Eurovision 2015. Finlanda
eliminată. Decizia a înfuriat fanii trupei: „Băieţii cu handicap mintal au dat
tot ce au putut“

Eurovision 2015. Trupa finlandeză PKN FOTO AP

Eurovision 2015 Finlanda eliminată. Trupa punk Pertti Kurikan Nimipäivät (PKN), formată din patru muzicieni care suferă de handicap mintal, nu a trecut de prima seminfinală a competiţiei muzicale Eurovision Song Contest 2015, deşi formaţia a fost bine cotată la casele de pariuri. Necalificarea finlandezilor în finala Eurovision 2015 a stârnit numeroase controverse în rândul internauţilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Eurovision 2015, Finlanda eliminată. Revoltă online după rezultatele primei semifinale

Fanii din toată Europa ai formaţiei finlandeze PKN au rămas cu un gust amar după prima semifinală Eurovision 2015, desfăşurată marţi seară, 19 mai, la Viena. După anunţarea rezultatelor finale, aceştia au fost dezamăgiţi să afle că trupa PKN nu a reuşit să ducă Finlanda în marea finală Eurovision 2015, ce va avea loc pe 23 mai.

„Finlanda nu a reuşit să meargă în finala Eurovision. Este timpul pentru primul acces de furie“, a scris George Perry, pe Twitter. „Înnebunesc la gândul că Finlanda nu a trecut mai departe la Eurovision. Patru băieţi cu dificultăţi de învăţare au dat tot ce au putut pe scenă. La naiba cu tot“, a scris revoltat un alt internaut, pe aceeaşi reţea socială. „Din păcate, nu cred că Eurovision este pregătit pentru un spectacol punk rock...“, a fost de părere Jasmine Adele, pe pe Twitter.

Sute de alte mesaje prin care internauţii din toată Europa şi-au exprimat regretul şi nemulţumirea privind necalificarea Finlandei în finala Eurovision 2015 au luat cu asalt reţelele sociale. Aceştia s-au arătat, în mare parte, trişti de eşecul Finlandei, unii dintre ei fiind furioşi de-a dreptul.

Eurovision 2015 Finlanda eliminată. Cine sunt cei patru membri a formaţiei PKN

Cei patru membri ai trupei Pertti Kurikan Nimipäivät - Pertti kurikka (chitară), Kari Aalto (voce), Sami Helle (basist) şi Toni Välitalo (tobe) - suferă de dificultăţi de învăţare, mai exact, autism şi sindromul Down.

Cei patru membri ai trupei Pertti Kurikan Nimipäivät s-au întâlnit la un atelier cultural pentru persoane cu dificultăţi de învăţare. În 2012, muzicienii au fost protagoniştii unui film documentar finlandez, intitulat „The Punk Syndrome/ Sindromul Punk“. Documentarul, care a câştigat mai multe premii atât în Finlanda, cât şi pe plan internaţional, arată cum persoanele cu handicap trăiesc şi se exprimă, îndulcind amărăciunea vieţii lor de zi cu zi prin muzică.

Pertti Kurikka, în vârstă de 58 de ani, este chitaristul formaţiei, scrie muzica şi versurile pieselor şi a lansat o casetă audio şi o carte cu poveşti de groază, sub pseudonimul Kalevi Helvetti. De asemenea, editează o revistă numită „Kotipäivä“. Kurikka ascultă de mai bine de 30 de ani muzică punk, dar şi alte genuri, precum clasică sau disco.

Kari Aalto, în vârstă de 39 de ani, este solistul grupului, scrie multe dintre versurile pieselor şi ştie să cânte la tobe, bas şi clape. Aalto are propria emisiune la postul de radio finlandez Bassoradio, iubeşte motocicletele, maşinile americane, femeile şi alcoolul. Ascultă melodii rock din anii '50-'60, rap, heavy metal şi folk, dar nu-i place să asculte punk în timpul liber.

Sami Helle, în vârstă de 42 de ani, cântă la bas şi face backing vocals. Din punct de vedere politic este foarte activ, fiind membru al Partidului Central finlandez şi activist Me Itse, o organizaţie a persoanelor cu handicap. Helle visează să devină consilier municipal în Helsinki şi, mai târziu, membru al Parlamentului.

Toni Välitalo, în vârstă de 32 de ani, este cel mai mic membru al trupei şi a început să cânte la tobe de la vârsta de şase ani. Pe lângă muzica punk, mai cântă jenkka, blues şi mazurka.

Eurovision 2015 Finlanda eliminată. PKN, alegerea publicului, nu şi a juriului

PKN a reprezentat Finlanda la Eurovision 2015, după ce a câştigat finala selecţiei naţionale desfăşurată pe 28 februarie, la Helsinki. Membrii trupei PKN au fost desemnaţi câştigători cu piesa „Always I Have To/Aina mun pitää“ („Mereu trebuie să“ – n.red.), învingând alţi opt finalişti, potrivit eurovision.tv. Juriul de la Helsinki a ales, însă, o altă melodie ca fiind câştigătoare, dar votul publicului, care şi-a exprimat opţiunile prin telefon şi care a contat 90% în clasamentul final, a stabilit ca trupa punk PKN să reprezinte Finlanda la concursul Eurovision 2015.

Melodia „Always I Have To/Aina mun pitää“ vorbeşte despre neplăcerea de a face lucruri pe care societatea îi obligă pe oameni să le facă, cum ar fi să se spele şi să mănânce corect.

Eurovision 2015. Voltaj duce România în finală

Din cele 16 ţări participante în prima seminifinală a Eurovision Song Contest, România, Armenia, Albania, Rusia, Ungaria, Grecia, Estonia, Georgia, Serbia şi Belgia s-au calificat în finala de pe 23 mai. Pe de altă parte, Finlanda, Moldova, Olanda, Macedonia, Belarus şi Danemarca nu au trecut mai departe de prima semifinală.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările