Eurovision 2015. Călin Goia, pe scenă alături de Conchita Wurst şi Dana International, la „Life Ball“ din Viena

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călin Goia, solistul trupei Voltaj, se numără printre cei zece concurenţi ai Eurovision 2015 invitaţi la balul caritabil anual „Life Ball“ din Viena, la care cântăreţul român va interpreta alături de Conchita Wurst şi Dana International celebra piesă „Waterloo“, a trupei ABBA.

Extravaganţă, glamour, momente artistice speciale şi discursuri emoţionante - sunt cuvintele de ordine pentru evenimentul caritabil „Life Ball“, care va fi găzduit în Primăria Vienei, sâmbătă seară.

Aceasta este una dintre cele mai importante manifestări din lume dedicate luptei împotriva SIDA, iar Călin Goia se numără printre cei doar zece artişti concurenţi la Eurovision care au fost invitaţi să participe la acest bal exclusivist, arată TVR.

Eurovision 2015. Călin Goia cântă „Waterloo“ alături de Conchita Wurst şi Dana International

Solistul trupei Voltaj va urca pe scena „Life Ball“ din Viena alături de două dintre cele mai sonore nume lansate de Eurovision: Conchita Wurst şi Dana International. Împreună, ei vor interpreta celebra piesă „Waterloo“, cu care trupa ABBA câştiga cel mai important concurs muzical european, în 1974. Laureen şi trupa Jedward sunt alţi artişti care s-au remarcat la Eurovision şi care vor cânta în cadrul elitistului eveniment.

Printre cei care au confirmat deja prezenţa la „Life Ball“ se numără actriţa Charlize Theron, cântăreţele Paula Abdul şi Mary J. Blige, iar artistul Elton John, a cărui fundaţie „Elton John AIDS Foundation“ este parteneră a fundaţiei organizatoare „AIDS Life“, şi-a anunţat şi el intenţia de a participa la acest eveniment. Spectacolul va fi proiectat pentru publicul larg pe ecrane, în piaţa din faţa Primăriei vieneze.

„E cel mai important eveniment de caritate din sud-estul Europei, cu o tradiţie de 23 de ani. Anul acesta, avem un golden dress code, în memoria lui Gustav Klimt, unul dintre cei mai mari artişti ai Austriei. Este onorant să fim printre delegaţiile ai căror reprezentanţi au fost aleşi să interpreteze cel mai mare hit lansat de Eurovision de-a lungul istoriei sale“, a declarat Liana Stanciu, şefa delegaţiei României la Eurovision, cea care îl va însoţi pe Călin Goia la eveniment.

Telespectatorii şi internauţii vor putea vedea imagini de la „Life Ball“ în cadrul „Agendei Eurovision 2015“ din 17 mai. Emisiunea ce urmăreşte pas cu pas trupa Voltaj la Viena poate fi văzută atât la TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional, de luni până duminică, de la ora 21:00, cât şi online, pe TVR+ şi pe canalul oficial de YouTube al TVR.

În ediţia de joi seară, „Agenda Eurovision 2015“ aduce imagini de la prima repetiţie a echipei României la Wiener Stadthalle. Care au fost plusurile şi minusurile primului contact cu scena, ce spun membrii trupei Voltaj şi echipa care îi însoţeşte despre sunet, lumini, grafică şi decupaje telespectatorii vor afla de la ora 21:00.

Eurovision 2015. Voltaj intră în prima semifinală pe poziţia a 15-a

România va fi reprezentată la ediţia din acest an a Eurovision de trupa Voltaj, care va interpreta melodia „De la capăt“. Voltaj va urca pe scena Eurovision 2015 pe 19 mai, în prima semifinală a competiţiei, pe poziţia a 15-a.

Atât semifinalele (19 şi 21 mai), cât şi finala din 23 mai vor fi transmise în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe TVR+.

Cea de-a 60-a ediţie a concursului Eurovision se va desfăşura la Viena, în Austria, după ce travestitul Conchita Wurst a câştigat ediţia din 2014 a concursului, cu piesa „Rise Like a Phoenix“.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero“, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.

Paula Seling şi Ovi au reprezentat România la Eurovision 2014 cu piesa „Miracle“, ocupând locul al 12-lea în finala care a avut loc la Copenhaga, Danemarca.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite