Eurovision 2015 România. Toate melodiile selectate pentru finală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Juriul Eurovision 2015 România a anunţat cine sunt finaliştii care vor participa la finala din luna martie, organizată la Craiova.

Juriul Eurovision 2015 România a ales cele mai bune 12 piese înscrise în concurs. „Piesele au fost ascultate de mai multe ori, chiar şi de 10 ori, de către membrii juriului, care şi-au dorit să facă cele mai bune alegeri pentru selecţia naţională. În final, cu toţii au fost de acord că oricare dintre cele 12 compoziţii ar putea reprezenta România cu succes în faza internaţională a concursului de la Viena”, a declarat Iuliana Mariciuc, unul dintre reprezentanţii Eurovision România. 

Cei 12 finalişti au început deja pregătirile pentru show-ul din 8 martie. Reprezentanţii Eurovision 2015, ediţia din România, spun că urmează un program „plin” pentru aceştia, cu participăr la emisiuni, şedinţe foto şi înregistrări. 

Pe 15 februarie, începând cu ora 21:10, telespectatorii îi vor putea cunoaşte mai bine pe finaliştii Eurovision 2015 România, în cadrul unei emisiuni transmise pe TVR 1. 

În cadrul preselecţiei Eurovision 2015 România au fost înscrise 93 de melodii, dintre care 79 au respectat toate condiţiile pentru a intra în audiţia juriului. 

Ca şi în ceilalţi ani, câştigătorul Eurovision 2015, care va reprezenta România în finala de la Viena, va fi stabilit pe baza jurizării publicului, dar şi pe baza votului unui juriu de specialitate, ponderea fiind de 50%. 

Eurovision 2015. De ce se organizează finala la Craiova

Finala Eurovision 2015 România se va desfăşura pe 8 martie, la Sala Polivalentă din Craiova. „Edilii mai multor oraşe din ţară şi-au manifestat dorinţa de a fi gazdă şi de a sprijini realizarea selecţiei naţionale a concursului Eurovision din acest an. 

Două motive au primat în alegerea oraşului Craiova: are o Sală Polivalentă inaugurată recent, la sfârşitul anului 2012, cu o capacitate de peste 4.000 de locuri, a doua ca mărime din România; pe de altă parte, Craiova luptă pentru titlul de „Capitală Culturală Europeană”, pentru anul 2021, lucru care se va decide anul viitor”, subliniază reprezentanţii Eurovision 2015 România.

Prezentatoarele marei finale Eurovision 2015 România ar putea fi Ioana Voicu şi Florina Ghenescu. Cele două au mai prezentat, tot la TVR, emisiunile „Vara pe val” şi „Se spune că”. De asemenea, regizorul finalei Eurovision 2015 România este Cătălin Bugean, care s-a ocupat şi show-ul „Te cunosc de undeva”, de la Antena 1. 

Finaliştii Eurovision 2015 România, care se întrec pentru a urca pe scena de la Viena sunt următorii: 

Eurovision 2015. Luminiţa Anghel - „A million stars”

Eurovision 2015. Aurelian Temişan feat. Alexa -  „Chica latina”

Eurovision 2015. Voltaj - „De la capăt”

Eurovision 2015. Băieţii - „Dragoste în lanţuri”

Eurovision 2015. Blue Noise - „Love won’t run away”

Eurovision 2015. Rodica Aculova - „My light”

Eurovision 2015. Cristina Vasiu - „Nowhere”

Eurovision 2015. Tudor Turcu - „Save us”

Eurovision 2015. Super Trooper - „Secret place”

Eurovision 2015. Ovidiu Anton - „Still alive”

Superman – Lara Lee

We were in love – CEJ

Eurovision 2015. Când concurează România

Conducătorul delegaţiei României la Eurovision 2015, Liana Stanciu, prezentă la Adevărul Live, a fost întrebată dacă România, în cazul în care ar câştiga Eurovision 2015, ar putea organiza ediţia viitoare. „La Copenhaga, am fost suprinsă să văd cum un hangar pentru piese de vapoare a fost transformat într-o sală modernă în doar câteva luni. Asta pentru că în ţara gazdă vin foarte mulţi bani de la EBU (European Broadcasting Union, organizatorul show-ului - n.r.), milioane de euro”, a declarat Liana Stanciu. 

În concursul Eurovision 2015, România va concura în prima semifinală, pe 19 mai, alături de concurenţi din alte 16 ţări. După tragerea la sorţi, prima semifinală Eurovision 2015 va fi compusă din: Grecia, Macedonia, Estonia, Olanda, Moldova, Finalanda, Belgia, Armenia, Serbia, Danemarca, Belarus, România, Rusia, Albania, Georgia şi Ungaria. 

 Eurovision, scena pe care au urcat ABBA, Celine Dion sau Johnny Logan

Concursul Eurovision 2015 va avea loc la Viena, cu semifinalele pe 19 şi 21 mai şi finala pe 23 mai. 

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa, European Broadcasting Union. Prima ediţie a Eurovision avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 58 de ani, show-ul Eurovision a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu. Paula Seling şi Ovi au reprezentat România la Eurovision 2014 cu piesa „Miracle”, ocupând locul al 12-lea în finala care a avut loc la Copenhaga, Danemarca.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite