Iniţiat în toamna anului 2016, programul de jazz de la ARCUB, Artist in Residence, invită în fiecare sezon un artist român să curatorieze o serie de concerte de jazz bilunare, pe o temă aleasă de el însuşi, a treia stagiune de jazz Artist in Residence având ca temă „Jazzul – O istorie vie“.

Aşadar nu virtuală, ci vie. Nu puteam să mă pronunţ, în consecinţă, până nu ajungeam acolo concret, în sală, să ascult pe viu măcar la un episod.

Cristian Soleanu spunea, la început: „Am ales titlul acestei stagiuni, Jazzul – O istorie vie, gândindu-mă la istoria ce stă în spatele vieţii şi realizărilor profesionale ale fiecăruia dintre artiştii creatori. Muzica improvizată este rodul unor acumulări de ordin muzical, psiho-afectiv, intelectual, ele fiind diferite de la un artist la altul. Pe scenă, în timpul interpretării, aceşti factori dau greutate şi un farmec aparte actului creator.

Am reuşit să ajung la ARCUB la concertul Blue Noise din luna aprilie, recunosc şi dintr-o slăbiciune personală pentru jazzul vocal, iar în acest caz exclusiv vocal, mai precis „a capella“.

Blue Noise a lansat de curând un album nou intitulat „Portrait“, care cuprinde majoritar compoziţii proprii, o asociere eclectică în care se doreşte să fie surprinse personalitatea muzicală şi calităţile unice ale fiecărui membru. Şi chiar se reuşeşte. Chiar dacă de multe ori cuvântul eclectic este perceput cu conotaţii nu neapărat pozitive, de data aceasta cred că este foarte potrivit, pentru că surprinde perfect imprevizibilul, îndrăzneala stilistică, lipsa de idei preconcepute, libertatea timbrală şi armonică dusă la extrem.

Albumul Portrait conţine piese noi, dar şi piese mai vechi, cunoscute, reinterpretate şi rearanjate în stil a cappella. Iar concertul susţinut la ARCUB de Blue Noise în faţa unei săli arhipline şi, în mod evident „educate“ în domeniu, a demonstrat practic că muzica de pe album poate fi cântata live de şase voci care există în realitate.

În componenţa actuală, soprana formaţiei este Marina Arsene – un glas curat, cu personalitate, căutând să-şi contureze locul între cele două „veterane“ ale formaţiei, mezzo-soprana acută Elena Moroşanu – un glas ce emană inteligenţă şi senzualitate, reuşind să îşi schimbe culoarea de multiple ori într-o piesă şi altista Ana-Cristina Leonte, voce pregnantă şi elegantă în acelaşi timp, cântăreaţă cu o semnificativă carieră solistică, deja, care rămâne component de bază a Blue Noise, fiind dependentă, parcă, de acest drog al cântatului în ansamblu a capella. Vocea melodică masculină este cea a lui Mihail Grigore, care poate fi şi tenor şi bariton, reuşind să sintetizeze calităţile emoţionale ale celor două timbruri, iar basul formulei este, acelaşi Bogdan Tudor, care chiar dacă este mult mai cunoscut în calitate de voice-over de publicitate, pare să considere cântul vocal ca pe un mod de a se hrăni cu energie şi îşi recapătă efectiv strălucirea de câte ori redevine basul de la Blue Noise. În sfârşit, dar nu în cele din urmă, Denis Bolborea este responsabil cu beat-box, element esenţial într-o astfel de formula timbrală.

Faptul că muzica pe care o cântă ei poate fi descrisă ca indie-pop, blues, rock, jazz, influenţe trip-hop, DnB sau dubstep este mai puţin relevant. Ceea ce s-a întâmplat la ARCUB a fost emoţie, a fost o demonstraţie că vocea umană este inepuizabilă şi, în acelaşi timp, oferă unor muzicieni care îşi câştigă existenţa în multiple alte feluri, refugiul în acel concept de „artă pentru artă“ pe care şi-l imaginează la un moment dat orice muzician profesionist ca existând în realitate.

Şi în mod surprinzător, acea seară de „artă pentru artă“ semnată Blue Noise a vrăjit pentru mai bine de o oră tot publicul prezent la ARCUB.