Diego el Cigala, considerat cel mai mare cântăreţ de flamenco din lume, vine în România: bilete reduse de sărbători la concertul artistului VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul spaniol Diego el Cigala (47 de ani), câştigătorul premiului Latin Grammy pentru cel mai bun album de tango, le oferă ascultătorilor săi o fascinantă incursiune în armoniile cubaneze, jazz, folk latino-american şi tango, în cadrul unui concert la Sala Palatului din Bucureşti, pe 9 mai 2017.

Pasional, profund şi mândru de moştenirea muzicii gipsy spaniole, „Sinatra al flamenco“ a câştigat două premii Grammy şi a fost de cinci ori nominalizat la premiile Latin Grammy. Paco de Lucia descrie vocea lui Diego el Cigala ca fiind „una dintre cele mai frumoase voci de flamenco din timpurile noastre, o voce dulce care pluteşte deasupra lumii“. 

Cântăreţul, care şi-a lansat cariera spectaculoasă interpretând piese flamenco în cluburile din Madrid şi a descoperit tangoul argentinian alături de marile nume ale genului, se va opri şi pe scena Salii Palatului, pe 9 mai 2017.

Biletele, care pot fi procurate de pe vreaubilet.ro, vor avea preţuri ce vor varia în funcţie de categorie de la 150 de lei (Categoria 2), la 200 de lei (Categoria 1) şi 250 de lei (Categoria VIP). Până pe 15 ianuarie, cumpăratorii vor beneficia de o reducere de sărbători de 20 % din preţul biletelor la concertul lui Diego el Cigala.    

image

Născut la Madrid, într-o familie de muzicieni flamenco de etnie rroma, el Cigala şi-a început cariera solo în 1997 şi doar patru ani mai târziu era nominalizat la premiul pentru „cel mai bun album de flamenco“ cu „Corren Tiempos de Alegría“. Însă acesta era doar începutul unei cariere muzicale de succes, care avea să-l plaseze pe cel poreclit „creveta“ de faimosul cântăreţ José Monje Cruz datorită staturii sale. Acesta observa însă că pasiunea transmisă prin cântecele lui Diego el Cigala este invers proporţională cu înălţimea sa. 

Colaborarea cu legendarul pianist cubanez Bebo Valdés a dus la naşterea, în 2003, unui dublu CD, „Lágrimas Negras“, care a marcat o adevărată revoluţie a acestui gen şi i-a adus câtăreţului premiul Latin Grammy. Uimitor este faptul că, înainte de a înregistra acest album, el Cigala nu mai ascultase niciodată în viaţa sa muzică tradiţională cubaneză. 

„Am facut totul bazându-mă pe intuiţie. Bebo m-a încurajat spunându-mi «Tu cântă ca un ţigan adevărat, iar eu voi cânta ca un cubanez adevărat!» Aşa încât tot ce a trebuit să facem a fost să ne lăsăm purtaţi de inspiraţie“, a mărturisit el Cigala.

Albumul „Lágrimas Negras“ l-a transformat pe cântăreţul spaniol într-o vedetă de talie internaţională şi a lansat unele dintre cele mai îndrăgite hituri din lumea ibero-americană. Artist autentic, care ascultă doar sunetele muzicii izvorâte din propria creativitate şi le transformă în hituri internaţionale, el Cigala a mărturisit că nu a încercat niciodată să se inspire din muzica titanilor genului tango, precum Carlos Gardel sau Roberto Goyeneche: „De ce aş încerca să cânt în felul lor? Aceştia sunt geniali în ceea ce fac. Ideea este să cânt tango aşa cum îl simt eu, izvorât din propria mea experienţă. Trebuie să laşi muzica din tine să te învăluie“, mai spune acesta. 

Diego el Cigala a explicat odată că, atunci când îşi construieşte un repertoriu, obişnuieşte să încerce cântecele aşa cum ar proba rânduri de haine. 

„Unele îmi sunt prea strâmte, altele prea largi, însă descopăr şi piese care mi se potrivesc perfect. Până la urmă sfârşesc prin a alege cântece care mă emoţionează până la lacrimi. Simt că, dacă acestea m-au mişcat atât de tare pe mine, acelaşi lucru se va întâmpla şi cu publicul“.

Inspiraţie, magie şi mai ales alinare pentru suflet – muzica înseamnă toate aceste lucruri pentru Diego el Cigala, artistul care a aflat de moartea soţiei sale chiar când se afla în concert, însă a continuat să cânte, ca un omagiu adus memoriei acesteia. 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite