Dezvăluirile câştigătorului Eurovision 2017: Organizatorii au ameninţat că îl descalifică în repetate rânduri. Care au fost motivele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salvador Sobral, câştigătorul Eurovision 2017, a făcut o serie de dezvlăuri din culisele concursului din acest an, povestind în cadrul unui interviu cum EBU, organizatorul evenimentului, l-a ameninţat de mai multe ori că îl va descalifica din show, scrie ecsxtra.com.

Cum a riscat Sobral excluderea de la Eurovision 2017 

Astfel, în prima ocazie, Salvador ar fi vrut să poarte un tricou cu „S.O.S. Reufugees“, în timp ce echipa Portugaliei era prezentată alături de steagul ţării. După care, EBU l-a ameninţat explicit că dacă va mai purta tricoul echipa Portugaliei va fi descalifică de la Eurovision 2017, scrie sursa citată.

Apoi, Salvador a povestit cum la ultima repetiţie plănuise să cânte „Amar Pelos Dois“ în limba enegleză. Dar, EBU a aflat de strategia lui şi l-a ameninţat iar cu descalificarea. Salvador a spus că nu a înţeles nici până azi de ce EBU a fost împotriva acestei dorinţe a lui.

Sobral a mai povestit cum Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) l-a contactat după declaraţiile făcute pe tema refugiaţiior pentru a deveni ambasador al cauzei. Însă, portughezul a refuzat pentru că, spune el, nu cunoştea toate informaţiile în acest sens, iar gestul lui a fost doar a unui simplu om care vrea să le semnaleze şi altora problema. De asemenea, Salvador Sobral a refuzat şi propunerea unui partid de stânga din Portugalia de a i se alătura. 

O reuşită istorică 

Salvador Sobral a reuşit să impresioneze atât publicul, cât şi juriile de specialitate cu interpretarea în limba natală a baladei jazz „Amar Pelos Dois“. Cântăreţul în vârstă de 27 de ani a fost desemnat câştigătorul Eurovision 2017 cu un total de 758 de puncte. Portugalia a participat în finala Eurovision Song Contest de 49 de ori de la debutul competiţiei, din 1964, ratând de cinci ori calificarea în ultimul act. Mai mult, a fost ţara cu cele mai multe participări şi nicio victorie, dar acest record a fost spulberat de Salvador Sobral în finala Eurovision 2017. 

„Trăim într-o lume a muzicii de unică folosinţă, o muzică de tip fast food, fără substanţă şi cred că aceasta poate fi o victorie a oamenilor care fac piese care chiar înseamnă ceva, reprezintă ceva. Muzica nu înseamnă artificii, muzica înseamnă sentimente, aşa că haideţi să facem muzică, haideţi să readucem muzica adevărată în lumina reflectoarelor, pentru că asta este tot ce contează“, a declarat câştigătorul Eurovision 2017 după ce a primit trofeul.

„Este efemer, este grozav că am câştigat, dar luna viitoare nimeni nu-şi va mai aminti de tine, pentru că asta este lumea în care trăim. Trebuie să continuăm să muncim, să producem muzică, asta e tot ce contează, nu acest premiu. Dedic această victorie tuturor cântăreţilor şi le sunt profund recunoscător oamenilor care m-au susţinut“, a mai precizat artistul. 

Critici la adresa lui Salvador Sobral 

Pe de altă parte, Robin Bengtsson, reprezentantul Suediei la Eurovision, l-a criticat pe portughez după ce acesta din urmă a declarat că „trăim într-o lume a muzicii de unică folosinţă, o muzică de tip fast food, fără substanţă“.Declaraţiile portughezului se pare că au ţintit şi genul piesei cu care Suedia a concurat. „Cred că discursul tău de după câştigarea Eurovision 2017 a fost sub nivelul unui adevărat câştigător. Muzica pop «fast food» poate să fie cel mai bun lucru din lume, la momentul şi la timpul potrivite, la fel ca un cântec frumos ca al tău. E loc pentru toată lumea“, a comentat Robin Bengtsson pe contul de Instagram. Iniţial, Bengtsson a declarat că piesa „Amar Pelos Dois“, a portughezului, este una pe placul lui şi că felul în care este cântată este foarte bun, arată wiwibloggs

Starea de sănătate a tânărului a stârnit numeroase dezbateri în media, mai multe publicaţii speculând că ar avea nevoie de un transplant de inimă şi că a fost internat în spital, acesta fiind şi principalul motiv pentru care nu a putut veni la Kiev pentru repetiţiile tehnice, unde a fost înlocuit de sora sa, cea care a şi compus piesa câştigătoare.

Totuşi, agentul artistului a negat vehement informaţiile apărute în presă, precizând că în realitate Salvador Sobral a fost nevoit să facă o operaţie de hernie, dar această intervenţie nu i-a pus în pericol viaţa şi nici cariera. „Zvonurile privind problemele cardiace sunt complet false. Se simte foarte bine după operaţia de hernie, se recuperează. Participarea la Eurovision nu reprezintă un risc şi nici cariera lui nu este în primejdie. Aproape toate concertele lui Salvador sunt sold-out“, a explicat reprezentanta artistului, citată de wiwibloggs. 

Pe lângă pasiunea pentru muzică, Salvador Sobral este dedicat cauzei refugiaţilor şi nu a ratat şansa de se folosi de expunerea oferită de participarea la Eurovision 2017 pentru a atrage atenţia asupra problemelor refugiaţilor. La conferinţa de presă susţinută după prima semifinală a show-ului, câştigătorul Eurovision 2017 a purtat un tricou cu mesajul: „S.O.S. Reufugees“.

„Dacă am parte de expunere europeană, vreau să profit pentru a transmite un mesaj umanitar. Oamenii vin în Europa în bărci din plastic şi li se cere să prezinte certificatul de naştere pentru a putea intra într-o ţară. Aceşti oameni nu sunt imigranţi, sunt refugiaţi care fug de moarte. Nu faceţi greşeli. Există atât de multă birocraţie în taberele de refugiaţi din Grecia, Turcia, Italia, noi ar trebui să contribuim la crearea unor căi legale şi sigure pentru ca aceşti oameni să aibă un viitor“, a declarat Sobral.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite