Piesa e o parabolă decentă despre construirea Catedralei Mântuirii Neamului, un proiect ce a stârnit dezbateri interminabile şi nu pentru că românii nu sunt credincioşi. Motivul e că statul român şi autorităţile locale au donat bisericii sume mari din fondurile publice. Când sistemul de sănătate te omoară în loc să te vindece şi când cel de învăţământ te pune la pământ în loc să te ridice, nu vă revoltă puţin faptul că Biserica Ortodoxă Română cere bani de la stat pentru o asemenea construcţie?
 
Revin la piesa Taxi, care are un mesaj cât se poate de simplu: „Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici!“ Deci, mai mulţi artişti şi vedete şi-au exprimat, într-un mod civilizat, poziţia faţă de construirea Catedralei Mântuirii Neamului. De fapt, e mai mult de atât, au subliniat ceva ce orice credincios ar trebui să ştie: că fiecare îl găseşte pe Dumnezeu şi se roagă la El oriunde crede de cuviinţă. Cred că pe Dumnezeu îl poţi descoperi la orice pas, numai să vrei. În tramvaiul care miroase a alcool şi transpiraţie, la semafor, în chipul doamnei de la covrigărie, la metrou, în copilul care se joacă în parc. Şi mai ales în suflet. La fel stă şi treaba cu rugatul şi ăsta era şi mesajul piesei. 
 
Deci, nu cred că este imperios necesar să avem catedrale de lux, când în România încă mai există copii care merg prin nămeţi sau noroaie pentru a ajunge la şcoală. Când oamenii mor în spitale din cauza infecţiilor. Când la fiecare colţ de stradă un bătrân cerşeşte. 
 
Mulţi s-au legat de cuvântul „smerenie“ şi au fost indignaţi că ne dau nouă lecţii nişte unii care fac mulţi bani din meseria lor şi-şi permit locuinţe de lux. Serios? Adică oamenii care câştigă mulţi bani nu au voie să aibă păreri sau cum? Sunt de condamnat că şi-au cumpărat case şi maşini scumpe din munca lor? Sunt unii în ţara asta care nu fac nimic şi îşi permit lucrurile astea. Furând. Deci, despre ce vorbim? 
 
Îmi este imposibil să pricep cum de ne revoltăm atât de tare când vine vorba de un videoclip în care artişti şi vedete spun că nu e musai să vorbeşti cu Dumnezeu şi că El există oriunde, pentru toţi. Într-o clădire de lux pe care România nu şi-o permite acum. Cel puţin nu din bani publici. Şi cel puţin până nu umplem lipsurile cu adevărat cruciale ale societăţii noastre. Îmi este deosebit de greu să înţeleg cum o simplă poezie, un cântecel poate stârni atâta ură din partea unor „credincioşi“. Şi mai e ceva: toată această încrâncenare nu are sens, pentru simplul fapt că lucrările la Catedrală sunt într-un stadiu avansat, deci Taxi nu va dărma zidurile. Dar a scos la iveală cât de răi şi mici suntem uneori.
 
Unii spun că cei din videoclip sunt nişte ipocriţi. De ce? Pentru că au bani şi îşi permit să-i critice pe unii dintre aşa zişii trimişi ai Domnului, nu? Bani munciţi de ei, da? Hai să nu uităm că mulţi dintre cei care cer bani de la stat pentru acea catedrală sunt nişte preoţi care conduc Jeep-uri şi sunt poleiţi cu aur. Ei de unde au atâţia bani?