VIDEO Despre Securitate, bani şi droguri în rock-ul românesc
0
Impresarul artistic Aurel Mitran vorbeşte despre viaţa de rock-star în România comunistă: două spectacole pe zi, hoteluri îngheţate, parizer şi duşuri scurte cu apă minerală.
Aurel Mitran (59 de ani) a organizat peste 10.000 de spectacole în România. Cunoaşte rock-ul românesc aşa cum se vede el din spatele scenei. A fost în turnee alături de marile formaţii ale României: Iris, Holograf, Compact, Direcţia 5 sau Pasărea Colibri. L-am întâlnit la Festivalul „Dilema veche“, de la Alba Iulia, unde i-a adus pe cei patru corifei: Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Alexandru Andrieş şi Nicu Alifantis. Înainte de concert am vorbit despre trecut şi despre viitor. Am aflat, între altele, cum priveşte un om al generaţiei hippy către generaţia hipsters.
„Weekend Adevărul“: A existat o rezistenţă prin rock, în România?
Aurel Mitran: Rock-ul în esenţă este protestatar. Indiferent de ţară, rockerii au fost cei care au spus altceva.
Şi la noi ce au spus?
Formaţia Iris a spus, de exemplu, povestea „Trenului fără naş“. Ăsta mi se pare cel mai violent text, cu versurile „Hei, hei, naşule/ Dă-te dumneata-ntr-o haltă jos/ Noi vrem liber trenul/ Trenul nostru e un tren frumos...“. Îmi amintesc de 23 august şi de defilările de acum 25 de ani. Îmi pare bine că rock-ul n-a fost niciodată la defilare.
Dar n-am avut nici rockeri disidenţi, contestatari, arestaţi…
Rockeri arestaţi n-am avut pentru că rock-ul în România aducea bani. Comuniştii erau dispuşi să închidă ochii pentru că era eficient. Tineretul venea la spectacole. Nu existau antreprize particulare ca în Ungaria, ca în Polonia sau în Cehoslovacia. Rock-ul era al statului. La noi era o chestie de eficienţă financiară. Şi atunci, din punct de vedere ideologic se mai închideau ochii. De ce să arestezi „găina care face ouă de aur“? Erau două spectacole pe zi. Se făceau zeci de mii de lei zilnic. Banii ăştia îi lua statul.
Cum erau afişele de la concertele rock, acum 30 de ani?
La Bucureşti era foarte greu să pui afişe cu fotografii. În provincie… mai mergea. De ce? Pentru că atitudinea era deranjantă.
Aveţi poveşti cu Securitatea?
Evident că totul era controlat. Dar, securiştii nu erau atât de tâmpiţi pe cât suntem tentaţi să credem. Costineştiul, de exemplu, e o invenţie perfectă. Era o oază de libertate. Ne-am dat seama după ce am îmbătrânit. Atunci aveam senzaţia că suntem toţi zmei. Dar, tineretul trebuia să răsufle pe undeva.
V-aţi luat dosarul de la CNSAS, să vedeţi ce şi cum?
Nu mă interesază. De ce?
Să vă vedeţi viaţa prin ochii altora. E interesant.
Şi să-mi stric prieteniile de-o viaţă, la bătrâneţe? Cu ăla cu care ai băut până dimineaţă la 25 de ani, să afli acum, la 60 de ani, că se ducea să dea cu subsemnatul? La ce-ţi mai foloseşte?
Înveţi ceva.
La anii pe care îi am eu nu mai înveţi nimic. La anii mei îţi faci cruce. Tata avea o vorbă: „Nu te mai certa cu ăştia, că nu mai aveţi timp să vă împăcaţi“. Dacă te cerţi la 25 de ani, mai ai timp să te împaci, dar la 60 de ani…
Ce-şi doreau vedetele rock din România comunistă?
Aurel Mitran, primul impresar din România
Data şi locul naşterii: 16 octombrie 1955, Bucureşti
Studiile şi cariera: A absovit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti
A iniţiat pentru prima dată în România cursurile de impresariat artistic în 1980, fiind în prezent membru al Comisiei pentru atestare şi avizare în domeniul impresariatului artistic la Centrul de Pregătire Profesională în Cultură, sub egida Ministerului Culturii.
În 1990 a devenit impresar al Teatrului Excelsior.
Printre artiştii străini pe care i-a adus în România se numără Cesaria Evora, Budapest Gypsy Symphony Orchestra, Lhasa de Sela, Misia, Bobby McFerrin, Gotan Project, Carmen Ross & Miguel Garcia, Al Di Meola.
Vedeţi, astăzi sunt multe capricii în muzică. Eu fac parte dintr-o generaţie în care singurul capriciu era să putem mânca ceva după spectacol, pentru că de regulă era închis totul. Şi să ne permitem să ne spălăm cu o jumătate de litru de apă minerală, pentru că apa era oprită prin toate hotelurile pe unde stăteam. Azi par poveşti de science-fiction. Nu ne-am scăldat în BMW-uri, şi nici măcar în Dacii, de multe ori.
V-am văzut zilele astea cu un tricou pe care scria „I am vegetarian“, iar dedesubt era desenată o frunză de marijuana. A existat cultura narcoticelor în muzica românească din comunism?
Niciodată. Unul din avantajele pe care le-a adus comunismul în muzica rock a fost că n-au existat droguri. A fost un avantaj imens.
Marea muzică folk şi rock din Statele Unite ale Americii a fost scrisă sub influenţa drogurilor...
Ştiţi ce înseamnă să faci 300 de zile de turneu pe an, cu două spectacole pe zi, cu temperatura în sală de minus şase grade şi în camera de hotel de două grade, să mănânci o jumătate de felie de parizer şi la sfârşit să te şi droghezi? Ferească Dumnezeu şi Maica Precista! Dacă exista chestia asta, nu ştiu dacă era bine sau era rău, vizavi de ce spuneaţi despre muzica din Statele Unite, dar pot să vă asigur de un lucru: trei sferuri din cei de aici nu mai existau.
Despre droguri în rock-ul din România comunistă
Aţi organizat mii de concerte şi aţi fost mereu pe drumuri prin ţară. Aţi văzut şi cum s-a schimbat ţara, oamenii?
Rock-ul a însemnat libertate. În momentul de faţă oamenii nu-şi doresc să fie liberi. Iar oamenii foarte tineri, în proporţie covârşitoare, îşi doresc câteva lucruri: maşină de spălat, maşină de mers cu ea, maşină de orice. Eu sunt un produs al generaţiei flower-power, o generaţie foarte mulţumită cu lucruri mici. De la două perechi de blugi în sus erai burghez. Mai mă îngrijorează şi ura viscerală a tinerilor de azi împotriva cărţii. Este inimaginabil să iei nota 1,50 sau 2,20 la limba română. Este peste puterea de a gândi. E limba ta maternă! „Romgleza“ pe care o vorbesc ei şi care m-a distrat până la un punct este întristătoare. România poate că nu este fancy, trendy şi cool. Dar are o poveste a ei.
Cine e vinovat de ceea ce se întâmplă cu copiii României?
Părinţii. Generaţia mea e de vină. Care se răzbună în momentul de faţă pentru ceea ce nu a avut. Şi care au crescut în frustrări şi care le dau mai departe copiilor lor.
Cum vede un om din generaţia flower-power generaţia hipsterilor?
Asta cu hipsterii e o glumă. Mişcarea hippy n-a fost o modă, ea a însemnat o ideologie foarte periculoasă care a deranjat şi Occidentul, şi comunismul. Era o mişcare din care făceau parte poeţi, filozofi. Nu era o mişcare din asta... „hai să cântăm şi noi la chitară pentru că aşa se face la San Francisco“. Hipsterii de acum sunt o modă.
Dacă ar fi să facem un film documentar despre tineretul României de azi, cu ce muzică ar trebui să începem?
Poate cu „I like to move it, move it“. Sau poate că ar trebui făcut un mixaj între „Singură la mare, stau cu tine la soare“ cu „Foame de bani, foame de bani“, a lui Puya...
Se încarcă comentariile...
