Cum s-a votat în finala Eurovision România. Diferenţe mari între ce şi-au dorit românii şi ce a preferat juriul internaţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ester Peony va reprezenta România la Eurovision 2019 în urma unei victorii neaşteptate, după ce patru din cei şase membri ai juriului i-au acordat punctaj maxim. Totuşi, cântăreaţa s-a aflat la coada clasamentului în ceea ce priveşte preferinţele telespectatorilor.

Ester Alexandra Creţu, cunoscută profesional ca Ester Peony, a fost desemnată câştigătoarea finalei Eurovision România 2019, după ce i-a impresionat pe membrii juriului cu piesa „On a Sunday“. Nu acelaşi lucru se poate spune însă despre publicul român, care a plasat-o la coada preferinţelor, motiv pentru care TVR, organizatorul Selecţiei Naţionale, se confruntă acum cu un val de critici şi acuzaţii. 

După trei ani în care reprezentantul României la Eurovision a fost decis exclusiv pe baza televotingului, Televiziunea Română a decis ca în 2019 să facă o schimbare, astfel că în premieră finala competiţiei a fost jurizată de şase specialişti, preponderent străini, în timp ce publicul a fost considerat „al şaptelea membru al juriului“.

Aşadar, juriul finalei Eurovision România 2019 a fost alcătuit din Tali Eshkoli (Head of Event & Content Eurovision Song Contest 2019), Emmelie de Forest (laureata ediţiei din 2013), Deban Aderemi şi William Lee Adams (jurnalişti consacraţi în fenomenul ESC), Şerban Cazan(Head of Production HaHaHa Production) şi Alex Calancea (muzician moldovean).

Fiecare membru al juriului a acordat puncte de la 1 la 12, exceptând 9 şi 11, în timp ce voturile exprimate de telespectatori au fost transformate tot în puncte. 

Pe baza acestui sistem de vot, câştigătoarea Ester Peony a obţinut 62 de puncte după ce a primit patru note de 12, de la Deban Aderemi, Tali Eshkoli, William Lee Adams şi Şerban Cazan, şi câte 7 puncte de la Emmelie de Forest şi Alex Calancea. 

Diferenţa faţă de televoting a fost însă uriaşă, pentru că Ester Peony a atras doar 3 puncte, preferaţii românilor fiind cu totul alţii – Laura Bretan (12 puncte), Trooper (10 puncte) şi Bella Santiago (8 puncte). 

La juriu, Laura Bretan s-a clasat pe locul trei, cu 48 de puncte, doar Alex Calancea şi Emmelie de Forest acordându-i punctaj maxim, în timp ce Deban Aderemi i-a oferit cea mai mică notă, respectiv 4. 

Cealaltă mare favorită, filipineza Bella Santiago, a fost pe locul secund în clasamentul juriului internaţional, cu 50 de puncte, fără însă vreo notă de 12. Surprinzător, Emmelie de Forest a fost singurul membru al juriului care nu i-a acordat nici măcar un punct Bellei Santiago. 

În ceea ce-i priveşte pe rockerii de la Trooper, în preferinţele juriului au fost pe locul 8, cu doar 19 puncte. Pe de altă parte, Teodora Dinu şi Claudiu Mirea nu au primit niciun punct în urma televotingului. De altfel, Teodora Dinu nu a primit niciun punct de la patru dintre membrii juriului şi doar câte 2 şi 5 de la Tali Eshkoli, respectiv Deban Aderemi, ea fiind şi finalista care a terminat pe ultimul loc competiţia. 

Vă prezentăm în continuare votul detaliat al juriului şi al publicului din finala Selecţiei Naţionale

Cum a votat publicul în finala Eurovision România 2019

1 – Olivier Kaye

2 – Dya & Lucian Colareza

3 – Ester Peony

4 – Aldo Blaga

5 – Letiţia Moisescu & Sensibil Balkan 

6 – Linda Teodosiu 

7 – Mirela Vaida

8 – Bella Santiago

10 – Trooper

12 – Laura Bretan

Cum a votat juriul în finala Eurovision România 2019

Deban Aderemi 

1 – Dya & Lucian Colareza

2 – Olivier Kaye

3 – Claudiu Mirea 

4 – Laura Bretan

5 – Teodora Dinu

6 – Linda Teodosiu 

7 – Letiţia Moisescu & Sensibil Balkan 

8 – Mirela Vaida

10 – Bella Santiago

12 – Ester Peony 

Alex Calancea

1 – Aldo Blaga

2 – Mirela Vaida

3 – Letiţia Moisescu & Sensibil Balkan 

4 – Claudiu Mirea

5 – Trooper

6 – Olivier Kaye

7 – Ester Peony

8 – Linda Teodosiu

10 – Bella Santiago

12 – Laura Bretan

Tali Eshkoli 

1 – Mirela Vaida

2 – Teodora Dinu

3 – Claudiu Mirea

4 – Trooper 

5 – Olivier Kaye

6 – Linda Teodosiu

7 – Laura Bretan

8 – Letiţia Moisescu & Sensibil Balkan 

10 – Bella Santiago

12 – Ester Peony

Emmelie de Forest

1 – Dya & Lucian Colareza 

2 – Trooper 

3 – Letiţia Moisescu & Sensibil Balkan

4 – Claudiu Mirea

5 – Aldo Blaga

6 – Linda Teodosiu

7 – Ester Peony

8 – Oliver Kaye

10 – Vaida 

12 – Laura Bretan

William Lee Adams

1 – Claudiu Mirea

2 – Linda Teodosiu

3 – Aldo Blaga

4 – Dya & Lucian Colareza 

5 – Trooper 

6 – Laura Bretan 

7 – Vaida

8 – Letiţia Moisescu & Sensibil Balkan

10 – Bella Santiago

12 – Ester Peony

Şerban Cazan

1 – Aldo Blaga

2 – Dya & Lucian Colareza 

3 – Trooper 

4 – Claudiu Mirea

5 – Olivier Kaye

6 – Letiţia Moisescu & Sensibil Balkan

7 – Laura Bretan 

8 – Linda Teodosiu

10 – Bella Santiago

12 – Ester Peony

CITEŞTE ŞI

Ester Peony este câştigătoarea Eurovision România 2019 şi ne va reprezenta la Tel Aviv, după o răsturnare de situaţie VIDEO

Trăistariu e fericit şi dur după finala Eurovision România: Juriul internaţional a făcut dreptate. Suntem un popor de oi!

Primele declaraţii ale reprezentantei României la Eurovision 2019: „A fost o mare încercare pentru mine“ VIDEO

Clasamentul final şi toate interpretările din finala Eurovision România 2019 VIDEO

Niciun an fără scandal. Reacţii şi acuzaţii dure după finala Eurovision România: „E ca în politică, votul nostru nu valorează nimic“

Cine este Ester Peony, câştigătoarea-surpriză a finalei Eurovision România: s-a remarcat prin coveruri inedite VIDEO

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite