Cristina Bălan, câştigătoarea „Vocea României“, a lansat videoclipul piesei „Unbreakable“: „Cei care vor să vadă mesajul real o vor face negreşit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristina Bălan, câştigătoarea sezonului cinci al show-ului „Vocea României“, a lansat videoclipul „Unbreakable“, prima piesă produsă după ce a ieşit învingătoare în emisiunea de la Pro TV.

„Atât piesa cât şi clipul sunt bucăţi din mine. Nişte bucăţi pe care mă bucur enorm să le pot împărtăşi cu voi! Cei care vor să vadă mesajul real pe care încerc să-l transmit o vor face negreşit“, a scris artista pe Facebook

Videoclipul „Unbreakable“, produs de Smash Prodcution, a strâns în mai puţin de 24 de ore peste 50.000 de vizualizări pe YouTube, iar Cristina Bălan, care semnează şi versurile melodiei, s-a bucurat de aprecierea şi încurajările fanilor. 

În videoclip apar şi soţul artistei, Gabriel Bălan, cel care s-a ocupat şi de regia clipului, dar şi cei doi gemeni ai cuplului, Toma David şi Matei Nikolas, în vârstă de trei ani. În luna martie, Cristina Bălan a dezvăluit că fiii ei au Sindromul Down, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a decis să participe la „Vocea României“. Artista şi soţul ei au precizat că au ales să vorbească public despre micuţii lor pentru că vor să atragă atenţia asupra copiilor cu Sindrom Down şi vor să întindă o mână de ajutor şi altor părinţi aflaţi în situaţii similare

Contestată pentru apartenenţa din trecut la Impact, una dintre cele mai de succes trupe româneşti ale anilor 2000, şi apreciată pentru talentul incontestabil, Cristina Bălan, din echipa lui Tudor Chirilă, a fost desemnată de voturile telespectatorilor câştigătoarea trofeului „Vocea României“ şi a premiului în valoare de 100.000 de euro. 

Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“ la scurt timp după terminarea show-ului, Cristina a declarat că decizia publicului a fost surprinzătoare, afirmând că a pornit de pe ultima poziţie în perspectiva multor oameni: „S-a vorbit foarte mult despre «consacrarea» mea şi am fost blamată pentru participare, deşi regulamentul permite inclusiv preşedintelui României să se înscrie, dacă îşi doreşte.“ 

Cristina Bălan a fost prezentă şi în studioul Adevărul Live, unde a vorbit despre curajul de a reveni în industria muzicală din România, despre ce a însemnat succesul de la „Vocea României“, care au fost motivele participării, dar şi ce planuri de viitor are. 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite