Corul Catedralei Sfântul Isaak din Sankt Petersburg şi basul Denis Sedov, în turneu în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În program sunt cuprinse lucrări clasice de muzică sacră. FOTO: Arhivă
În program sunt cuprinse lucrări clasice de muzică sacră. FOTO: Arhivă

Corul Catedralei Sfântul Isaak din Sankt Petersburg, dirijat de Lev Dunaev şi avându-l ca solist pe basul Denis Sedov, va susţine un turneu în premieră în România, în perioada 18 - 22 aprilie.

Turneul va cuprinde trei concerte: pe 18 aprilie, la Filarmonica "Banatul" din Timişoara, pe 20 aprilie, la Opera Naţională Română Iaşi, şi pe 22 aprilie, la Ateneul Român din Bucureşti, potrivit unui comunicat remis Mediafax.

În program sunt cuprinse lucrări clasice de muzică sacră, semnate de P.I. Ceaikovski, Serghei Rahmaninov, Dimitri Bortnianski, Dobri Hristov, Pavel Cesnokov, Pavel Tolsteakov şi muzică tradiţională rusă.

Corul Catedralei Sfântul Isaak din Sankt Petersburg şi-a câştigat, sub bagheta maestrului Lev Dunaev, un renume binemeritat în ultimul deceniu, fiind invitat de onoare la toate marile evenimente culturale din Rusia.

La rândul său, basul Denis Sedov este o prezenţă constantă pe marile scene de operă ale lumii, de la Mariinski la La Scala, până la Covent Garden, The MET, Opera de Paris etc.

Evenimentul este organizat de Agenţia EvArt, cu sprijinul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti şi este plasat sub înaltul patronaj al Mitropoliei Banatului.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite