Concertul Depeche Mode: 12 tiruri, 5 autocare şi peste 2000 de angajaţi în echipa de organizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fanii Depeche Mode vor avea parte de un mega-concert în seara din 15 mai
Fanii Depeche Mode vor avea parte de un mega-concert în seara din 15 mai

Mai sunt cinci zile până când Dave Gahan, Martin Gore si Andy Fletcher vor susţine concertul de la Arena Naţională. Acesta va fi un eveniment superlativ atât pe scenă, cât şi în culise, după cum arată şi datele oficiale.

Potrivit unui comunicat emis de Emagic, în ziua evenimentului, pe Arena Nationala vor lucra atât cei din echipa de producţie, cât şi barmanii, agenţii de pază şi tehnicienii din Polonia, Ungaria, Turcia, Austria şi Germania. Întreaga echipă de producţie va veni în Romania cu 12 tiruri şi 5 autocare, numai angajaţii trupei reunind peste 120 de persoane.

Întreaga zonă de culise a Arenei Nationale va fi amenajată pentru a putea acomoda un număr cât mai mare de oameni. Membrii trupei şi apropiaţii lor vor avea la dispoziţie şase cabine, o zonă specială pentru garderobă, o cameră de zi şi alte două pentru relaxare şi două birouri de producţie în care vor fi amplasate 12 canapele, 24 de măsuţe de cafea şi 96 de scaune.

În culise vor mai fi amenajate o sală de mese şi o bucătărie de 560 de metri pătraţi. Cei trei artişti de la Depeche Mode călătoresc cu bucătarul personal, care se va ocupa şi de această dată de întregul meniu. Pe lista cumpărăturilor culinare sunt scrise alimente proaspete, organice, ce vor fi pregătite în două cuptoare speciale, cu convecţie, pe care echipa de organizare a trupei le duce în fiecare destinaţie a turneului Delta Machine. La cererea celor trei artişti, în culise vor fi amplasate şi două maşini de produs gheaţă, una pentru cuburi, iar cealaltă pentru fulgi.

Deşi călătoresc foarte mult şi au un program încărcat, Dave Gahan, Martin Gore si Andy Fletcher vor să fie la curent cu ştirile, motiv pentru care în culise vor avea acces permanent la internet, vor avea amplasate televizoare şi li se vor aduce ziare locale şi patru publicaţii britanice.

În funcţie de timpul liber pe care îl vor avea, Dave Gahan, Martin Gore si Andy Fletcher vor vizita şi centrul Bucureştiului, de care s-au arătat foarte încântaţi după ce au văzut mai multe fotografii.

Accesul la concertul Depeche Mode va fi posibil începând cu ora 17.00. Ultimele bilete se mai găsesc în reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, librăria Mihai Eminescu şi la Sala Palatului. Luni şi marţi, bilete vor fi disponibile şi la casa de bilete a Arenei Naţionale, din Bulevardul Basarabia 37-39, între orele 10.00-18.00, iar miercuri aceasta va fi închisă în intervalul 10.00 – 15.00. În ziua evenimentului vor funcţiona şi casele de bilete din Bulevardul Pierre de Coubertin şi Strada Maior Coravu, între orele 10.00 şi 21.00.

Concertul de la Bucureşti marchează a doua venire a trupei în România şi reprezintă al cincilea show din cadrul turneului de promovare a albumului „Delta Machine“, după cele de la Nisa (4 mai), Tel Aviv (7 mai), Atena (10 mai) şi Sofia (12 mai). În deschiderea spectacolului va cânta trupa britanică F.O.X. 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite