Cine compune melodiile pentru Roxen, reprezentanta României la Eurovision 2020

Cine compune melodiile pentru Roxen, reprezentanta României la Eurovision 2020

Roxen a fost aleasă să reprezinte România la Eurovision 2020 FOTO TVR/Global Records

Piesele compuse pentru Roxen în Selecţia Naţională Eurovision 2020 au fost rezultatul unei munci de echipă care a inclus interpreţi, compozitori şi producători muzicali.

Ştiri pe aceeaşi temă

Televiziunea Română a schimbat în acest an mecanismul Selecţiei Naţionale şi a ales să lucreze exclusiv cu o casă de discuri, Global Records. O comisie de specialişti au ales-o pe Roxen, o puştoaică în vârstă de 20 de ani, să reprezinte România la concursul internaţional Eurovision 2020, care se va desfăşura în Olanda, în luna mai.

Mai mulţi oameni din industria muzicală au compus piese pentru vocea tinerei, iar cele mai bune cinci creaţii vor ajunge în etapa finală, show ce va avea loc pe 1 martie la Sala Sporturilor din Buzău. Reprezentanta României la Eurovision 2020 va interpreta toate cele cinci piese, fiecare având un spectacol propriu, iar un juriu naţional şi telespectatorii vor desemna melodia câştigătoare. 

Cine a compus melodiile pentru Roxen, reprezentanta României la Eurovision 2020

Minelli (31 de ani) - artistă prezentă în topurile muzicale din Germania, Danemarca, Polonia, Turcia şi Rusia, cunoscută pentru hit-ul din 2019 „Mariola“, cu care a ajuns pe locul 1 topul Airplay 100; 

Helen - interpret şi compozitor din Bruxelles, care a compus pentru Andra, Smiley, Sore, Alexandra Stan şi Dorian.

Theea - compozitor, producător, chitarist, cu 12 ani de experienţă în televiziune şi care compune pentru Inna, Antonia şi Mira;

Viky - interpret, producător şi DJ, care a compus pentru Mark Stam, Ami şi Alina Eremia;

Ciente - cu peste 400 de milioane vizualizări ale pieselor compuse pentru Selena Gomez, Inna şi Alexandra;

Coco (Costin Bodea) - cu peste 300 milioane de vizualizări ale pieselor compuse pentru The Motans, Irina Rimes, Carla’s Dreams, Andra, Nicolte Cherry şi Ruby;

Marco şi Seba - au compus cele mai multe dintre hit-urile Innei şi au peste 50 de nominalizări la cele mai importante premii ale industriei muzicale. Au lucrat cu Niki Minaj, Nick Jonas şi Akon şi produc pentru Justin Bieber, Jason Derulo, David Guetta, Kesha, Pitbull.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: