Când şi unde au loc cele trei show-uri Eurovision România 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizatorii concursului de muzică Eurovision 2019 au stabilit datele şi locurile în care vor avea loc semifinalele, în urma cărora concurentul finalist va reprezenta România la Tel Aviv. Marea finală va fi transmisă de TVR.

În mai puţin de o lună, sub sloganul „Împlineşte visul“, seria show-urilor Selecţiei Naţionale debutează la Iaşi, în Sala Polivalentă, pe 27 ianuarie 2019, când vor fi desemnaţi primii finalişti ai concursului. 

Spectacolul Eurovision va continua la Arad, pe 10 februarie, unde juriul şi telespectatorii vor califica alte şase piese pentru finală, în decorul de la Sala Sporturilor „Victoria“.

Pe 17 februarie 2019, fanii vor afla cine va reprezenta România la Eurovision, în cadrul marei finale de la Bucureşti, într-un spectacol transmis de TVR.

La sfârşitul celor trei show-uri ale Selecţiei Naţionale 2019, telespectatorii vor afla cine va urca pe scena Eurovision din Tel Aviv. Dintre melodiile calificate în concurs, doar una va fi desemnată câştigătoarea Eurovision România. 

Smaranda Vornicu-Shalit va conduce, anul acesta, delegaţia României la Tel Aviv. După ce s-a implicat în reluarea Festivalului Concurs Internaţional Cerbul de Aur, în calitate de Director al evenimentului, Smaranda Vornicu-Shalit a acceptat provocarea de a coordona delegaţia României la Eurovision 2019. 

smaranda vornicu foto tvr

Smaranda Vornicu FOTO TVR

„A fi desemnată ca parte a echipei TVR pentru proiectul Eurovision 2019 este o onoare şi o mare responsabilitate. Îmi doresc ca experienţa acumulată cu prilejul Festivalului Internaţional «Cerbul de Aur» să fie pusă în sprijinul împlinirii acestui vis comun al nostru, al tuturor, fie că vorbim despre artişti şi fani, despre publicul larg şi despre organizatori“, a declarat Smaranda Vornicu. 

„Cu toţii ne dorim cel mai bun rezultat posibil pentru România în finală de la Tel Aviv“, a mai punctat şefa delegaţiei României.

Joi, 20 decembrie, juriul de preselecţie a anunţat semifinaliştii Selecţiei Naţionale Eurovision România 2018. Dintre cele 126 de piese înscrise în concurs, doar 23 au rămas în cursa pentru un loc pe scena din Tel Aviv, după ce Dan Bittman a decis să se retragă din concurs

Sub sloganul „Dare to dream“, Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai. La ediţia cu numărul 64 a competiţiei muzicale, alături de România s-au mai înscris 41 de ţări: Albania, Armenia, Austria, Australia, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Macedonia, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina şi Marea Britanie.   

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta Israelului, Netta, cu piesa „Toy“.

Semifinaliştii Eurovision România 2019, în ordine alfabetică:

„Baya (Speechless)“ - M I H A I 

„Daina Letitia Moisescu & Sensibil“ - Balkan

„Dear Father“ - Laura Bretan

„Destin“ - Trooper

„Discrete“ - Xonia

„Give Up Now“ - Johnny Badulescu

„High heels on“ - Echoes

„Ielele“ - 2 Gents

„Independent“ - Xandra

„Make Me Your Man“ - TWM

„On a Sunday“ - Ester Peony

„Right Now“ - Olivier Kaye

„Rock This Way“ - Ommieh x Anakrisez 

„Skyscraper“ - Teodora Dinu

„Tears“ - Georgy

„The Call“ - Berniceya

„The Song of my Heart“ - The four

„The Way it Goes“ - Steam

„Underground“ - Vaida

„We are the Ones“ - Claudiu Mirea

„Weight of the World“ - Nicola

„Without you (Sin ti)“ - Dya & Lucian Colareza

„Your Journey“ - Aldo Blaga

Cine sunt membrii juriului preselecţiei Eurovision România 2019

Juriul preselecţiei Eurovision România 2019 a fost format din realizatorii de emisiuni radio Bogdan Pavlică, Felix Crainicu (Radio România), Răzvan Popescu (Radio Zu), Oliver Simionescu – DJ Olix (Kiss FM); Horea Ghibuţiu, jurnalist muzical - unsitedemuzica.ro; Dragoş Vulgaris, jurnalist muzical - ProFm & Chill FM, Bogdan Miu, jurnalist, realizator progame radio - DigiFM; George Balint, jurnalist - Realitatea Muzicală; Andreea Remeţan, realizator programe radio - Virgin Radio; Liana Stanciu, jurnalist TVR; şi Gabriel Scîrlet, director muzical TVR. 

Eurovision România 2019 va avea show-uri în Arad, Iaşi şi Bucureşti

Organizarea show-urilor Eurovision România în afara studiourilor de la Bucureşti a devenit deja o tradiţie pentru TVR, iar ediţia din acest an nu este o excepţie, cele două semifinale fiind găzduite de două oraşe din vestul şi estul ţării. 

Spectacolele în urma cărora vor fi decişi finaliştii Eurovision România 2019 se vor desfăşura la Arad şi Iaşi, urmând ca finala naţională să fie organizată la Bucureşti. Evenimentele vor fi transmise în direct de TVR, sub sloganul „Împlineşte visul!“.

Noutăţile Eurovision România 2019 

În premieră, Selecţia Naţională va avea un juriu naţional pentru semifinale şi unul internaţional, pentru finala competiţiei. O altă noutate a ediţiei din acest an este modul în care telespectatorii participă la alegerea reprezentantului României la Eurovision. În fiecare semifinală, juriul naţional va califica cel mult cinci piese, iar telespectatorii, câte una. În urma jurizării şi televotului, cel mult 12 piese vor merge în finală. În ultima fază a Selecţiei Naţionale, reprezentantul României va fi decis de juriul internaţional şi telespectatori, punctajul acordat de telespectori având ponderea punctajului acordat de un jurat.

În calitate de organizator, TVR îşi rezervă opţiunea de a oferi câte un wild card  în fiecare etapă a Selecţiei, fără ca exercitarea acestui drept să conducă la diminuarea numărului de piese calificate prin jurizare sau după caz, prin televot.    

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite