byron – Albumul dedicat „Nouă“

Dincolo de frecvenţele radiourilor comerciale există o piaţă fantastică de muzică produsă de români, pe care o descoperi doar dacă ieşi din zona de confort şi îndrăzneşti să ceri recomandări de la prietenii aceia omniprezenţi la concerte. Trupa byron este exemplul perfect, iar noul lor album „Nouă”, deşi nu se încadrează deloc în zona mainstream, abordează un subiect care ne doare pe toţi: traiul în eterna şi fascinanta Românie.

byron sunt o trupă greu de digerat – you love it or you hate it, cum s-ar spune. Deşi sunt români, albumele lor sunt în mare parte cântate în engleză, fac adesea referire la concepte filosofice (Eternal Return, de exemplu) şi de multe ori, ascultându-i, te întrebi ce a vrut să zică artistul. Dincolo de clasicele „Cu capul în nori” şi „Marea”, dar şi interpretările „Perfect” şi „Graniţa-n raniţă”, byron nu sunt o trupă de hit-uri.

„Nouă”, cel de-al şaptelea album lansat de byron şi un album integral în limba română, nu face excepţie, dar trece totuşi în sfera mai digerabilă pentru ascultători şi, poate, şi pentru radioul românesc.

„Nouă” este cel mai apăsător album byron de până acum. Asta pentru că atinge coarda sensibilă a vieţii noastre în România de astăzi, o ţară dezbinată, măcinată şi un sfert emigrată, în care am ajuns să nu ne mai întrebăm dacă o să plecăm şi noi, ci când.

Ce înseamnă „Nouă”? În primul rând înseamnă numărul de români care pleacă în fiecare oră din ţară. În al doilea rând, este un album dedicat nouă, celor care am mai rămas, deocamdată... Un carusel muzical, după cum îl numeşte trupa, cu 12 piese despre cei plecaţi, cei rămaşi şi luptele interioare ale fiecăruia.

„Nouă” nu este un album care să te prindă din prima. Abia la câteva zile după ce ai ascultat o piesă sau mai multe te trezeşti fredonând involuntar un refren sau o frază şi îţi dai seama ce semnifică, de fapt. De exemplu, după cum a remarcat şi fostul jurnalist Cristian Şuţu, o piesă care îţi dă impresia că este despre o poveste de dragoste este de fapt despre relaţia dintre emigrant şi ţara sa de baştină.

„Nouă” e un album în care te regăseşti atât ca tânăr care vrea să emigreze, cât şi ca emigrant măcinat între dorul de ţară şi greutatea de a te întoarce la mai rău şi nu în ultimul rând ca părinte îndurerat că odraslele te-au lăsat să îmbătrâneşti singur de dragul unui trai mai bun.

Debutul albumului, „Acasă”, ne surprinde în mijlocul pădurii, pe creste de munţi, singurul loc pe care unii îl mai considerăm acasă în această ţară. Este locul în care uităm de naţionalismul înrăit ce se ascunde sub un preţios patriotism al „stindardelor” şi ne lepădăm de măştile pe care ni le-am creat în rush-ul dat de viaţa de oraş. Abia aici ne dăm seama cât ne-am dori să putem fugi chiar mai departe, să devenim şi noi eremiţi.

Trecem apoi la refulări şi urlete la adresa unei societăţi îngropate cu nasul în telefoane şi în teorii ale conspiraţiei, prin piesa „Consumatori de vise”, care are toate ingredientele pentru a fi „hit-ul” acestui album. Această piesă ne ridică întrebarea: „Nu ne-am săturat să ne prefacem că e bine, când cu toţii ştim că nu e?”. Însă dincolo de tristeţile de zi cu zi, ne reaminteşte de principalul mod în care reuşim noi, românii, să trăim fără să ne măcinăm creierii în fiecare secundă: hazul de necaz, chiar şi atunci când ne lovim de legi de noaptea minţii: „Am abrogat ziua de luni / Berea cu căpşuni /  Sfânta mahmureală / Şi parcarea laterală...”.

byron ne aminteşte însă să mai râdem („Râzi”) şi să „Carpe diem!” („Azi”) şi ne trece apoi prin „ce-ar fi dacă”-ul din inimile tuturor: să emigrăm sau să nu emigrăm („Apă şi cer”).

Există şi câteva piese mai uşoare, care sunt mai degrabă un îndemn la tăcere, la introspecţie, la fapte în loc de doar vorbe („Continuum” şi „Fără cuvinte”), balade clasice în stilul byron.

„Anima” a fost primul single de pe acest album şi face parte din zona pieselor grele, atât din perspectiva sound-ului puternic, cât şi al versurilor şi al faptului că ilustrează conceptul filosofic „anima”, potrivit căruia există o moştenire de la strămoşi pe care toţi o ducem cu noi.

O critică a limbii române este făcută pe piesa „Şobolani şi ciocoi”, piesă în care byron ne propune o lume în care există numai cuvinte frumoase. Ne trezeşte însă la realitate faptul că într-adevăr există şobolanii şi ciocoii „călcând în picioare un întreg popor”, care ne răpesc chiar şi ultimele fărâme de speranţă la o viaţă mai bună în ţara noastră.

„El Dorado” inspiră pe alocuri un „Vest” sălbatic unde au plecat părinţii români la muncă, în timp ce „Nouă” este rămas bun-ul pe care ni-l spune România celor rămaşi: „Ce să mai faci aici? Nu vezi că cerul pică pe noi?”.

În încheiere, „Cântec de leagăn” este de fapt un apel la trezire pentru un popor în hibernare. Ne aminteşte că au trecut 30 de ani de la apelul soţilor Ceauşeşcu: „Alo! Tovarăşi! Aşezaţi-vă liniştiţi!” şi ne trimite în viitor, către o Românie „împrăştiată departe, prin lume, peste hotare”, dacă vom continua să dormim.

În acest al şaptelea album lansat de byron se îmbină într-un melanj apăsător melancolicul venit din tristeţe şi resemnare cu gălăgia provocată de frustrare, refulare şi furie. Dincolo de preţiozitatea metaforelor din versurile byron, acest album este o radiografie a relaţiei complicate cu o ţară în care te simţi atât „acasă”, cât şi un străin complet câteodată.

byron este o trupă cunoscută şi pentru artwork-ul fără cusur al albumelor şi nici de această dată nu a dezamăgit. Coperta „Nouă” este o fotografie a fostului jurnalist Cristian Şuţu care nu mai are nevoie de nicio descriere, mâinile muncite spun totul. Interiorul, realizat de Sergiu Mitrofan, aminteşte de un album vechi cu clasicele fotografii alb-negru cu margini zimţate de pe vremea părinţilor şi bunicilor.

byron lansează albumul „Nouă” sâmbătă, 9 noiembrie, la Arenele Romane, avându-i invitaţi speciali pe Lucia şi The Mono Jacks. Concertul va fi accesibil şi persoanelor cu deficienţe de auz, deoarece piesele vor fi interpretate în limbajul semnelor. Turneul va continua în marile oraşe din ţară.