Bruce Dickinson, solistul trupei Iron Maiden: „Casa Poporului e fuckin' ugly!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de mii de rockeri de toate vârstele s-au adunat, sâmbătă după-amiază, în Piaţa Constituţiei pentru un nou concert al trupei britanice de heavy metal Iron Maiden, care s-a desfăşurat sub egida festivalului Rock The City, organizat de D&D East Entertainment. Solistul Bruce Dickinson nu a ratat ocazia de a critica grandioasa construcţie din centrul Capitalei, amintind publicului că „toate imperiile pică“.

Încă o dată s-a putut vedea clar faptul că mai există în ţara asta o comunitate numeroasă şi bine sudată de rockeri „old school“. Dacă în seara precedentă, la concertul susţinut de Muse, publicul a fost mai tânăr şi în ciuda faptului că cei trei britanici au cântat rock şi au făcut-o bine, în Piaţă a fost mai puţină lume şi, parcă, mult mai puţin entuziastă. Sâmbătă seară, însă, Iron Maiden a adus scânteia aceea de care publicul avea nevoie pentru a se dezlănţui. Public format nu doar din rockeri români, ci şi din greci, bulgari, sârbi, maghiari, care au bătut cale lungă pentru a participa la concertul de sâmbătă din Bucureşti.

Solistul Iron Maiden, Bruce Dickinson (57 de ani), s-a dovedit a fi foarte vorbăreţ şi a interacţionat în permanenţă cu publicul şi chiar l-a dat drept exemplu: „Aici sunt greci, bulgari, români şi alte naţii şi ne înţelegem bine, nu ne certăm, nu ne duşmănim, nu ne împuşcăm. E vorba doar de muzică aici, de bucuria de a asculta muzică. Şi facem asta de zeci de ani. De ce naiba nu pot face asta şi ceilalţi?“

Oriunde priveai, vedeai oameni nerăbdători să-şi vadă idolii pe scenă, purtând tricouri inscripţionate cu numele trupei. Şi vedeai familii formate din trei generaţii – bunici, părinţi, copii. Acest lucru l-a remarcat, de altfel, în timpul concertului, chiar şi Dickinson. Faptul că generaţia rock nu moare şi nici nu va muri. În timp ce vorbea publicului despre acest lucru, pe cele două ecrane-gigant rulau imagini cu puşti de 7-10 ani ţinuţi pe umeri de taţii lor cât se poate de mândri şi cât se poate de rockeri. Puşti care ţineau ritmul şi, la piesele mai cunoscute, ştiau şi versurile. 

Nu doar publicul a fost nerăbdător să înceapă show-ul. Cei de la Maiden au promis încă din 2008 că se vor întoarce în România mereu cu plăcere, pentru că publicul este unul avizat şi receptiv, care se pliază perfect pe ceea ce oferă cei şase rockeri pe scenă. 

Bruce Dickinson a fost din nou, aşa cum deja ne-a obişnuit, veritabilul argint viu care a dominat scena. Însă nici colegii săi de trupă nu s-au lăsat mai prejos. Mare lucru, ţinând cont de vârsta lor (media se învârte în jur de 60 de ani!) şi de greutăţile peste care au trecut de-a lungul timpului (să nu uităm de cancerul cu care a trebuit să lupte, în urmă cu un an, solistul trupei şi care i-a pus serios în pericol vocea).

   

Dickinson a mărturisit că este la curent cu decizia primarului general al Bucureştiului, Gabriela Vrânceanu-Firea, de a nu mai permite organizarea de evenimente în Piaţa Constituţiei. Artistul a ţinut să-şi asigure fanii că indiferent de acest aspect Iron Maiden va continua să revină în ţara noastră atâta timp cât oamenii îşi doresc să-i asculte. Cu această ocazie, Dickinson a criticat Casa Poporului, fiind de părere că este o construcţie supraevaluată: „Uitaţi-vă în spatele vostru! Cineva a crezut că este foarte potrivit să ridice o asemenea clădire al dracului de urâtă (fuckin' ugly – eng.)! Dar până la urmă poporul român s-a trezit. Şi până la urmă toate imperiile pică!“ 

De altfel, primăriţa Capitalei a fost şi „invitata de onoare“ de la concert. Cel puţin aşa au glumit rockerii din faţa scenei atunci când, în timpul piesei „The Number of the Beast“, pe scenă a apărut un imens diavol gonflabil. Iar gluma asta a stârnit hohote de râs în rândul celor din public.

Iron Maiden a cântat „Fear Of The Dark“, „The Number Of The Beast“ şi „Wasted Years“, precum şi hit-urile anilor ’80 si ’90 şi melodii de pe noul album, „The Book Of Souls“. În final, după ce artiştii şi-au luat rămas bun şi au ieşit din scenă, din boxe a răsunat linia melodică a piesei „Always Look on the Bright Side of Life“, de la Monty Python, iar românii au părăsit Piaţa Constituţiei cântând la unison versurile. 

O frumoasă galerie foto puteţi vedea aici

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite