Ramona Nerra, finalistă Eurovision România: Piesa nu mă duce la limită, cum spun unii membri ai juriului. Nu cânt pe voce de cap, să fie uşor şi drăguţ
0
Interviu Ramona Nerra. Ramona Nerra (37 de ani), finalistă Eurovision România 2017 şi semifinalistă la „Vocea României“, a fost prezentă în studioul Adevărul Live pentru a discuta despre finala Selecţiei Naţionale, despre parcursul ei în muzică şi planurile de viitor.
Ramona Nerra a absolvit liceul în Craiova şi are studii în teatru şi film, absolvite în Bucureşti. În prezent, este cântăreaţă şi locuieşte în Dusseldorf (Germania). A fost convinsă să se înscrie în competiţia „Vocea Germaniei“ de soţul ei, dar a participat şi în sezonul 6 „Vocea României“.
Se descrie ca fiind o fire deschisă, ambiţioasă şi încrezătoare. Pentru Ramona Nerra mai importante decât cariera sa muzicală sunt gemenele săle. În trecut, a făcut parte din trupa Alize, alături de Nicoleta Luciu. Acum este finalistă Eurovision România 2017, cu piesa „Save Me“.
Ramona Nerra a discutat la Adevărul Live despre participarea la Eurovision România 2017, şi-a exprimat părerea despre concursul muzical şi şi-a dezvăluit planurile de viitor are.
Cele mai importante declaraţii
Ramona Nerra, despre Eurovision România 2017
„Adevărul“: Cum te simţi în postura de finalistă Eurovision România 2017?
Ramona Nerra: Sunt foarte bucuroasă pentru că am ajuns aşa departe. Este al treilea an când încerc să fiu parte din Eurovision şi pentru prima dată când trec de semifinală, cu speranţa că voi câştiga.
De ce crezi că nu ai reuşit în anii trecuţi?
Prima dată a fost în urmă cu doi ani, când am participat cu melodia „Trilogy of Life“, pe care am scris-o cu Patrick Hamilton (Belgia), care este şi producător pentru Katherine Jenkins şi Michael Bublé. Atunci melodia a fost descalificată, motivul fiind că două-trei note muzicale se regăseau într-o altă melodie, dar şi anul acesta aş găsi cel puţin trei melodii care au multe note din alte melodii. Aşa s-a decis, am respectat hotărârea. Anul trecut am participat cu melodia lui Mihai Alexandru, „My Heart Is Still Winning“, care nu a intrat în semifinală pentru că nu ar fi avut refren. Dacă nici melodia aia nu avea refren, nu ştiu care ar fi avut, chiar era un refren exploziv. Anul acesta avem şansa de a fi în finala Eurovision România 2017. Piesa „Save Me“ este scrisă de mine şi de Terri Bjerre (America) şi de Toddi Reed (Germania).
Spune-mi puţin despre piesă, ce stări reflectă ea?
În primul rând este un strigăt de ajutor, de aceea am făcut-o mult mai în forţă, mult mai puternică, adică, în general, melodiile cu mesaj trist sunt lente şi mai plângăcioase, dar noi am încercat să fim contre-emploi, am încercat să mergem pe agresivitate, pe ritm, pe energie. Când vrei ajutor şi când eşti în pericol, nu e nimic relaxant, ai dorinţa puternică de a fi ajutat. Melodia se bazează pe o dragoste care nu funcţionează cum ar trebui, dar cel implicat priveşte acea iubire cu totul şi cu totul alţi ochi decât este în realitate şi într-un final realizează că nu poate ieşi singur din relaţie şi şi-ai dori ca cineva să îl ajute, să îl scoată de acolo. În general, la Eurovision se merge pe balade, pe melodii care au un mesaj de a salva lumea sau pe noi înşine. Suntem convinşi că intrăm pe o latură care este posibil să nu fie foarte acceptată, dar ne asumăm asta.
FOTO Eduard Enea
Explicaţia felului în care cântă piesa „Save Me“
Andrei Tudor, membru al juriului, ţi-a zis în semifinală să te concentrezi mai mult pe voce. O să ţii cont de sfaturile lui?
E posibil să ţin cont. Sinceră să fiu încă de la preselecţii am încercat să ţin cont de părerile membrilor juriului şi nu pentru că aş simţi că îi lipseşte ceva melodiei, ci pentru a fi deschisă la celelalte păreri, nu vreau să fiu închisă în universul meu şi să cred că doar eu am dreptate. De aceea am schimbat şi începutul melodiei, acum avem şi un intro care nu exista. Nu am schimbat însă tonalitatea melodiei, pentru că nu consider că melodia mă duce la limită, ceea ce se aude în anumite comentarii ale juriului. Melodia o cânt pe „stilul strigat“, ceea ce se cunoaşte din gospel şi din alte genuri muzicale. Acest ţipat este văzut foarte urât în muzica românească, dar este ceva foarte greu de executat. Ne-am asumat foarte multe lucruri când ne-am înscris la Eurovision România 2017, între care şi faptul că eu cânt pe belting, pe voce de piept, nu merg pe voce de cap, să fie foarte uşor şi drăguţ. Merg la extreme. Ce voi încerca să fac în finală este să nu mă mai mişc atât de mult, pentru că eu sunt extrem de ambiţioasă, îmi doresc totul, să fac multe lucruri pe scenă, să am show, mişcare, costume, am multe dorinţe ca artist, mi-aş dori să fac cât mai multe lucruri posibile. Sigur că sunt prea mult lucruri deodată.
Cât de greu a fost să ajungi până în acest punct al concursului?
Sinceră să fiu mă aşteptam să nu merg mai departe, pentru că am avut două experienţe în care nu am reuşit, deşi am avut piese superbe. Eu sunt un fan al show-ului Eurovision şi am o dorinţă extraordinară să ajung pe scena mare, pentru că totul e organizat foarte bine, sunt lucruri foarte frumoase şi le întâlneşti foarte rar, din păcate, în showbiz. Există şi părţi negative, foarte multe discuţii, foarte multe opinii, dar încerc să le blochez, pentru că umbresc puţin acest eveniment pe care eu îl văd ca pe o bucurie a muzicii. Toată lumea ar trebui să se bucure că se creează muzică, să se întâlnească pentru muzică. Acum că sunt implicată, observ că se trage totul în jos din exterior, toată lumea are opinii, toată lumea ştie ce e mai bine, iar 99% din persoanele care îşi dau cu părerea nu au făcut niciodată un show, nu au fost niciodată pe o scenă, nu au trăit niciodată o asemenea experienţă, ci doar au văzut-o din exterior. Asta m-a întristat puţin, am simţit pe pielea mea ce înseamnă Eurovision. Bucuria mea este că pot prezenta melodia „Save Me“ oamenilor, eu cred că piesa asta, indiferent de rezultatul de la Eurovision, va avea un succes internaţional, aşa cum visează fiecare artist. Cred că va intra în cluburi şi pe radio, având deja câteva posturi interesate de piesa noastră. Este un plus acest lucru şi cred că această călătorie nu se va opri aici. Ca orice artist îmi doresc ca muzica mea să ajungă cât mai departe.
În ultimele luni m-am concentrat mai mult pe România, pentru că mulţi ani nu am fost prezentă aici şi multă lume nu ştia exact cine sunt. Din acest motiv am fost şi la „Vocea României“, pentru că îmi doresc să fiu cunoscută şi acasă. E o ambiţie de-a mea, sunt puţin încăpăţânată în această privinţă. Sunt oameni care nu trăiesc în ţară şi înţeleg de ce este important să fii apreciat şi acasă, pentru că eu în Germania, unde locuiesc de 15 ani, sau când călătoresc prin lume mereu sunt întrebată de unde sunt şi mereu spun că din România şi le vorbesc foarte mult străinilor despre România, le spun lucruri frumoase, îi încurajez să viziteze România, pentru că eu sunt foarte mândră de ţara mea. Şi m-am gândit că este trist ca românii să nu ştie că sunt româncă, eu făcând toate aceste lucruri fără să aştept ceva în schimb. Mi-am dat seama că este aşa pentru că eu nu mi-am dat silinţa şi am hotărât să-mi dedic timp pentru a mă promova mai mult în România, să le prezint românilor muzica mea.
Cum a perceput participările de la „Vocea România“ şi „Vocea Germaniei“
Ai participat atât la Vocea României, cât şi la Vocea Germaniei. De ce? Ce diferenţe şi ce asemănări ai sesizat între cele două emisiuni?
Am participat la „Vocea Germaniei“ în anul 2011. Pe vremea respectivă nu aveam niciun fel de experienţă în ceea ce priveşte castingurile de talente, iar primul sezon a fost vizionat de aproape toată lumea, când „Vocea Germaniei“ rula pe televizoare nu mergeau maşinile pe străzi. A avut un impact incredibil show-ul, iar pentru mine a fost un şoc, pentru că toată lumea mă ştia, oamenii trăgeau de mine pe stradă, asta pentru că emisiunea are un concept de aşa natură încât dă senzaţia telespectatorului că şi el este un membru al juriului şi ar trebui să-ţi spună tot felul de lucruri. Oamenii mă opreau pe stradă şi îmi spuneau direct: nu-ţi mai prinde părul aşa, nu te mai îmbrăca aşa. Pentru mine a fost şocant, trebuia să fiu atentă la absolut orice, chiar mă feream să ies în public, veneau peste tot, chiar dacă erai la masă cu cineva. Spuneau tot felul de lucruri care în mod normal sunt luate drept o lipsă de respect. Dar a fost şi o experienţă plăcută pentru că am realizat că vocea mea are un impact mai mare decât credeam eu.
După participarea la Vocea Germaniei ai colaborat cu ATB. Cum a fost această experienţă?
Mentorul echipei mele mi-a zis într-o zi că a primit un telefon în care a fost întrebat dacă sunt dispusă să-l întâlnesc pe André Tanneberger. Prima dată nici nu ştiam cine e, apoi mi-a zis de ATB şi am fost uimită. Am fost în studioul lui, ne-am cunoscut, a fost foarte încântat şi şi-a dorit foarte mult să lucrăm împreună. E foarte frumos să vezi că cineva ca el e fanul tău. El avea pregătită pentru mine piesa „Never Give Up“. Am găsit împreună un limbaj comun, el mi-a explicat nişte lucruri, eu am înţeles perfect şi am fost amândoi foarte încântaţi de colaborare. M-am bucurat că „Never Give Up“ chiar a devenit single, am făcut şi videoclip.
La „Vocea României“ cum a fost?
A fost altfel, acum am fost şi pregătită, nici nu am fost luată prin surprindere, ştiam cam ce mă aşteaptă, poate pentru că m-am întărit eu şi am căpătat ceva experienţă. Mi-a plăcut mult să lucrez cu echipa, oamenii sunt foarte calzi, direcţi, au avut grijă de mine. Sunt şi părţi care nu mi-au plăcut, competitorii iau lucrurile prea în serios sau se iau pe sine prea în serios. Cum te comporţi tu ca om este mult mai important decât cum cânţi.
Ramona Nerra, despre perioada în care cânta cu Nicoleta Luciu în Alize
Pentru cine nu ştie, în trecut ai făcut parte din trupa Alize, alături de Nicoleta Luciu. Cum era perioada aceea?
Eram amândouă foarte tinere, a fost un început foarte frumos. Mă bucur că am reluat legătura, e la fel ca şi înainte. O iubesc şi o respect la fel ca atunci când am cunoscut-o. Eu cred că toate întâlnirile din viaţă au un rost, nu cred că am întâlnit-o în zadar, Dumnezeu mi-a scos-o în cale pentru un motiv anume.
De ce nu aţi continuat ca trupă?
Sinceră să fiu cred că eu am fost singura care a gândit altfel. Atunci situaţia de live în România nu era foarte bună, te duceai peste tot şi făceai playback, încă se face foarte mult playback, dar atunci doar mergeai la studio şi în rest, la concerte, evenimente, cu full playback, iar eu îmi doream să mă dezvolt ca artist, să ajung mai departe cu voce. Într-o zi mi s-a oferit oprtunitatea să merg în Germania şi să cânt într-o trupă de coveruri şi mi-am dorit să fac acel lucru pentru că aşa simţeam că am loc şi spaţiu să mă dezvolt ca artist live. Am luat decizia foarte rapid, cred că în zece zile eram în Germania, am renunţat la tot în România. Nicoleta a fost foarte tristă şi dezamăgită, am înţeles-o pentru că era absolut firesc să fie aşa. Nu a înţeles o perioadă de ce i-am făcut asta. Dar când eşti tânăr iei decizii rapid, a fost trist din acest punct de vedere, dar a fost şi bine pentru mine ca artist, sunt foarte mândră de tot ce am reuşit până acum şi sunt convinsă că dacă s-ar fi întâmplat mai târziu nu aş fi făcut acest pas, pentru că odată ce m-aş fi maturizat ar fi intervenit mai multe bariere. Am plecat în Germania absolut singură, am mers în neant, fără familie, prieteni, cunoştinţe, fără nimeni să mă ajute.
FOTO Eduard Enea
Industria muzicală şi începutul „brutal“ din Germania
Cum vezi industria muzicală din România?
Ca telespectator văd că s-a schimbat foarte mult, sunt foarte mulţi artişti pe piaţă, se bazează mai mult pe o melodie şi mai puţin pe albume, dar cam aşa este peste tot. Mă bucur să văd că sunt şi artişti care nu au în spate o casă de producţie şi totuşi au concerte, au mulţi fani şi asta datorită Internetului, este extraordinar, pentru că au căpătat un mediu în care să se prezinte şi să de dezvolte fără a fi blocaţi într-un anume contract sau într-un anume pătrăţel în care trebuie să-şi găsească locul. Eu sper şi îmi doresc să fie loc şi pentru mine.
În Germania este diferit?
Şi acolo este la fel ca şi aici. În ultimii ani toată lumea se axează pe vârstă şi nu pe artist. În general, casele producătoare sau cei care au putere financiară să investească într-un artist se axează mai mult pe vârstă.
Cum a fost începutul în Germania?
Primele luni au fost groaznice, brutale, nu cunoşteam pe absolut nimeni, nu ştiam limba, eram complet pierdută în spaţiu, am avut multe experienţe neplăcute, oamenii nu mă înţelegeau, eu vorbeam doar engleză, iar în Germania nu prea se vorbeşte în engleză. Am avut o perioadă de trei luni în care nu am vorbit cu absolut nimeni, nu ştiu dacă cineva a avut tăceri aşa lungi. Vorbeam foarte rar cu ai mei la telefon atunci, a fost foarte dur pentru mine, dar cumva am avut o ambiţie din mai multe puncte de vedere. Ultimul interviu din România i l-am acordat unui jurnalist care m-a tot întrebat de ce vreau să plec în Germania, de ce renunţ la Alize, iar la sfârşit mi-a zis că după trei luni o să mă întorc în România. Acesta a fost motorul meu, o ambiţie de a nu mă lăsa, ăsta a fost în primele luni motivul pentru care nu m-am întors acasă, deşi simţeam asta, eram tristă, singură.
Se încarcă comentariile...
