Monica Anghel, despre prestaţia României la Eurovision: „Nu ştiu ce sens are să mai participăm“

Monica Anghel (43 de ani) a fost prezentă în platoul emisiunii „Adevărul Live“ pentru a comenta evoluţia trupei Voltaj pe scena Eurovision 2015. Artista a analizat schimbările la nivelul concursului şi a încercat să găsească reţeta succesului într-un astfel de show. Totodată, aceasta a vorbit despre pasiunea ei pentru echitaţie şi despre echilibrul pe care familia îl oferă.

Monica Anghel a participat la concursul Eurovision, în 2002, alături de Marcel Pavel, atunci când, practic, a deschis porţile României. „Eu şi Marcel ne-am făcut foarte bine datoria atunci, am deschis porţile către Eurovision. Muzical vorbind m-ar tenta să mai particip, dar nu mai pot emoţional, toate au o limită. Am trăit atât de multe emoţii, încât acum vreau să fiu sănătoasă pentru copilul meu. La Cerbul de Aur, din 1996, am avut senzaţia că am paralizat şi că nu puteam să mă mişc de acolo. Dumnezeu m-a împins să fac fiecare pas. Fiecare trăire de genul acesta îţi mănâncă ani din viaţă. Şi Marcel a avut emoţii cumplite. Nu poţi să trăieşti aşa intens o viaţă întreagă, nu se poate, e inuman. Trebuie să opreşti undeva povestea asta“, declara Monica Anghel în urmă cu un an, tot la „Adevărul Live“.

Despre evoluţia trupei Voltaj la Eurovision, despre secretele din spatele scenei concursului, dar şi despre importanţa participării la un astfel de show, Monica Anghel a vorbit la „Adevărul Live“.

Cele mai importante declaraţii:

Monica Anghel: „Eu mă întreb de ce ne tot chinuim să mergem la Eurovision în fiecare an“

„Adevărul“: Voltaj a ocupat locul 15 în clasamentul final de la Eurovision 2015. Cum priviţi această clasare?

Monica Anghel: În primul rând, Eurovisionul nu este un concurs uşor. În al doilea rând poţi să ai zeci de mii de concerte, cu zeci de mii de spectatori, dar când ajungi acolo este o presiune foarte mare. Cu toţii ne-am fi dorit ca România să ocupe o altă poziţie, am fost în anii trecuţi foarte aproape de locul întâi. Îmi este greu să spun dacă acolo este un joc geopolitic sau nu. Eu mă tot întrebam de ce ne tot chinuim să mergem la Euovision în fiecare an. Sunt bani foarte mulţi de cheltuit, oamenii se stresează foarte tare, nu ştiu dacă mai are rost să particiăm. Nu înţeleg ce legătură a avut Australia cu eurovisionul de anul acesta. Dar poate că dedesubturile sunt altfel.

Cum credeţi că privesc românii această clasare?

M-e greu să spun cum văd români această clasare. Sunt convinsă că piesa Voltaj va rămâne în mintea oamenilor, pentru că a fost difuzată, este un produs de marketing. Orice produs dacă este susţinut bine este imposibil să rămâne necunoscut. Piesa băieţilor de la Voltaj mi-a transmis o stare de echilibru şi de linişte. Eu când ascult piesa lor, prefer să fiu în maşină, în dreapta, să mă gândesc la ale mele. Mesajul social nu cred că a avut legătură cu Eurovisionul. Depinde de la caz la caz. Este o probelmă care se întîmplă în România, iar prin această piesă cred că Voltaj a reuşit să tragă un semnal de alarmă.

„Noi, românii, avem nevoie de melodie la radio“

Despre piesa câştigătoare ce puteţi să îmi spuneţi? Este genul de piesă pe care o auzim la radio.

Din păcate ce se întâmplă acum pe radiouri nu prea spune nimic. Piesa suedezului este o piesă de radio. Realmente, mie nu mi-a spus nimic piesa câştigătoare. Mi-a plăcut piesa Italiei pentru că a avut melodie, iar acei băieţi au cântat foarte bine. Deşi mulţi spun că este o piesă veche, eu cred că arta este ceva ce rămâne. Lucrurile valoroase rămân întotdeauna. Poate peste câţiva ani nu o sa mai auzim această piesă a Suediei. Noi românii, deşi nu recunoaştem, avem nevoie de melodie la radio. Radioul este radio, iar clubul este altceva. 

Cum vi s-a părut piesa Rusiei?

Din păcate piesa Rusiei mi-a scăpat, dar Rusia are un popor cu oameni foarte talentanţi, în pictură, în dans, în cinematografie, regie, actorie. Este un popor de oameni talentanţi, nu putem neglija aceste lucruri şi au şi o susţinere materială foarte puternică, ceea ce este foarte important.

Monica Anghel FOTO Eduard Enea

„Este foarte greu să te ocupi de cultură într-o ţară în care sănătatea şi educaţia sunt la pământ“

Am merita şi noi o astfel de susţinere financiară de la Ministerul Culturii?

Teoretic da. Practic, e foarte greu să te ocupi de cultură într-o ţară în care sănătatea şi educaţia sunt la pamânt. Noi, ca ţară, trebuie să ne punem la punct cu ceea ce avem noi de făcut, astea sunt lucruri importante. Sănătatea şi şcoala. Bine, nu este obligatoriu ca toată lumea să aibă 12 clase, pentru că nu putem face cu toţii acelaşi lucru. În societatea noastră există oameni care fac copii pe bandă rulantă şi trăiesc din alocaţia acelor copii. După ce rezolvăm aceste probleme ne vom putea ocupa şi de cultură, să se ocupe Ministerul Culturii. Dar, pe de altă parte, sunt oameni cu potenţial financiar care ar trebui să susţină cultura.

„Nu mai vreau să merg la Eurovision pentru că mi-am făcut datoria“

Delegaţia României spune că organizatorii de la Viena nu au respectat toate cerinţele. „Suedia a avut o grafică impusă. Nu înţeleg de ce suntem trataţi de parcă am fi din ligi diferite“, a declarat Liana Stanciu. Cum credeţi că este văzută România în această competiţie?

Atunci când eu, împreună cu Marcel Pavel, am reprezentat România la Eurovision am fost foarte bine primiţi. Poate lucrurile s-au mai schimbat între timp, asta nu pot să spun. Eu la Eurovision nu vreau să mai merg pentru că sunt conştientă de faptul că eu mi-am făcut datoria alături de Marcel şi am deschis o poartă atunci, în 2002. Acum este timpul să meargă şi colegii noştri. Din câte am înţeles, detaliile legate de grafică, ar fi trebuit plătite. Poate noi nu am avut bani suficienţi, chiar nu ştiu. Dar nu cred că grafica este o problemă. Noi nu am avut niciun fel de grafică la Eurovision, dar am cântat impecabil. Eu şi Marcel comentăm şi astăzi despre cât de bine am cântat noi atunci. Avem senzaţia că a pus cineva un CD, am cântat impecabil. Noi nu am fost la niciun eveniment de promovare, am fost doar la conferinţele de presă la care trebuia să participăm, în rest, nu ne-am plimbat prin oraş, noi am fost ca într-un cantonament acolo.

Ce credeţi că s-a schimbat la Eurovision de la participarea dumneavoastră în acest concurs muzical?

Câteodată au fost piese foarte bune, altădată a fost show-ul mai bun decât piesa. Nu ştiu dacă, per total, Eurovisionul a devenit un concurs numai de show. Nu m-am gândit niciodată la acest lucru.

Credeţi că majoritatea cântăreţilor debutanţi, care se aud acum la radio, pot participa la Eurovision?

Nu. Este prea mare presiunea pentru ei. Aici cânţi live, iar mulţi dintre ei fac playback, nu trebuie să ne ascundem după deget. 95% dintre artiştii debudanţi nu au treabă cu o asemenea competiţie. Sigur, au grafica, au dansatori, dar nu aşa funţionează lucrurile. Pentru mine, un cântăreţ adevărat e acela care urcă pe scenă şi cântă două ore încontinuu live, cu o orchestră, impecabil. Poţi să faci un show, dar asta nu te face cântăreţ.

„Am plecat mereu cu gândul de a câştiga“

În 2002, alături de Marcel Pavel, aţi reprezentat România la Eurovision, în Estonia, cu piesa „Tell Me Why“. Practic, aţi deschis porţile României în acest concurs, aşa cum spuneaţi. Povestiţi-mi puţin despre acea experienţă. Marcel Pavel a spus că aţi avut foarte mari emoţii.

Noi am avut avatajul de a fi foarte buni prieteni şi ne-am susţinut unul pe celălalt. Pe scenă nu mai este nimeni alături de tine. Când am urcat pe scenă, ne-am luat pe mână şi am rămas aşa până pe la jumătatea piesei şi simţeam cum tremuram amândoi. Dar am cântat impecabil. A fost competiţie, noi am plecat a doua zi, iar în avionul de întoarecre spre casă am leşinat, de la stres, de la oboseală şi aşa mai departe. Eu am câştigat multe concursuri, dar la toate mi-a fost foarte greu. Mi-am asumat întotdeauna actul artistic şi am plecat cu mereu cu gândul de a câştiga.

După participarea dumneavoastră de la Eurovision vi s-a schimbat viaţa într-un mod radical? Aţi beneficiat de o şi mai mare expunere?

Nu, viaţa mea nu s-a schimbat de loc. Noi am prins o perioadă destul de complicată, foarte mulţi au fost împotriva noastră, dar nu am înţeles de ce niciodată, pentru că este loc pentru toată lumea. Dar nu, nu am beneficiat de nimic.

Atunci, care e, de fapt, miza participării la Eurovision pentru un artist român?

Miza este că speri ca până la urmă să câştigi aceată competiţie, ceea ce este un lucru extraordinar atât pentru artist, cât şi pentru ţara respectivă. Apoi, ţara are nevoie de venituri pentru a organiza un asemenea concurs, uitaţi-vă cum a fost scena de anul acesta, de la Viena.

Când revine Monica Anghel în muzică? Pregătiţi ceva proiecte în acest sens? Ştiu că după plecarea de la Europa FM declaraţi că muzica trecuse pe planul secund şi era un lucru de care voiaţi să vă ocupaţi.

Am proiect muzicale şi proiecte pentru copii, am o sumedenie de proiecte la care lucrez. Pe unele le-am început, unele sunt în stadiul de discuţii, dar nu pot să dau o dată exactă de lansare. Sunt încă în lucru. N-am lăsat niciodată muzica pe planul secund, a fost prima mea dragoste profesională. Radioul mi-a deschis o altă perspectivă, am învăţat o nouă meserie. Am avut perioade în care am vrut să renunţ, dar prin discuţiile pe care le-am avut cu Cristina Zegheru, am înţeles că Europa FM are nevoie şi de mine. A fost o perioadă foarte interesantă şi mi se pare extraordinar că am învăţat o nouă meserie, nici nu mă gândeam că se va întampla acest lucru.

O să vă mai revedem la TV?

În mometul de faţă sunt invitată la diverse emisiuni, pentru a discuta diverse subiecte. Cam asta fac profesional. Încă nu vreau să vorbesc despre proiectele mele.

Cu foştii colegi de la Serviciul Român de Comedie mai ţineţi legătura?

Sigur că da. Chiar acum două săptămâni am ieşit cu toţii la o bere, la o terasă. Eu am băut bere fără alcool (n.r. - râde). Am rămas în relaţii foarte bune cu Jojo, cu Tony Grecu, pe Alexandra am cununat-o, ne vizităm, suntem prieteni foarte buni, cu siguranţă.

O să mai colaboraţi cu ei?

În momentul de faţă nu, dar vom vedea cum vor evolua lucrurile pe parcurs. Nu ştiu ce se va întâmpla peste şase luni sau peste un an. Planurile se pot da peste cap.

O mare parte din timp vă este ocupat de băiatul dumneavoastră, Aviv. Ce a însemnat venirea lui în viaţa dumneavoastră de cuplu?

Pentru noi a însemnat o împlinire şi o maturitate. Când l-am născut pe Aviv, am început să plâng şi mi-am dat seamă că, deşi făcusem foarte multe lucruri pe plan profesional, copilul este cea mai mare realizare a mea. Poate m-am şi relaxat că l-am născut.

Fericirea dată de echilibru

Echilibrul vă este dat acum de familie.

Da, chiar m-a întrebat un coleg din presă dacă sunt fericită şi i-am spus clar că da, pentru că pentru mine fericirea înseamnă echilibru. Nu poţi trăi aşa intens la nesfârşit, te îmbolnăveşti. Din punctul meu de vedere asta înseamnă fericirea, să ai echilibru. E foarte important ca în viaţă să fii echilibrat şi nu te arunci ca râma în piatră. Nu-ţi permiţi să fii pătimaşi non-stop, nu poţi trăi cu patos toată viaţa, pentru că devine foarte scurtă. De asta şi artiştii mari, încep, de la anumite vârstă, să aibă mai puţine concerte pentru că acolo, pe scenă, te consumi foarte tare. Aşa văd eu lucrurile şi aşa cred eu că trebuie să fie viaţa.

Monia Anghel FOTO Eduard Enea

Echitaţia, terapia Monicăi Anghel

Ştiu că în timpul liber vă ocupaţi de echitaţie. De unde aţi dobândit această pasiune?

Tatăl meu, îniante s-o cunoască pe mama, a fost cascador, în cea mai bună echipă, alături de Szobi Cseh. A fost ales de o echipă din Spania şi a fost coleg cu unii dintre cei mai cunoscuţi cascadori de la vremea respectivă. Tata a făcut cascade cu cai. De mic copil am fost o mare iubitoare de animale, dar această pasiune pentru echitaţie am descoperit-o de curând. Este o relaţie cu totul şi cu totul specială. Se crează un transfer de energie de neexplicat. Sunt lucruri miraculoase care se întâmplă în jurul cailor, dar este foarte adevărat că se pot întâmpla şi accidente. E foarte important şi clubul la care mergi, la cine mergi, trebuie să ai mare grijă, ca instructor, ce cal dai fiecărei persoane în parte. Este o lume frumoasă, şi oamenii care au cai şi iubesc animalele în general sunt oameni buni, oameni cu sufletul deschis.

Participaţi şi la concursuri?

Nu, să nu exagerăm, dar îmi place foarte mult (n.r. - râde). Fac acest lucru de câţiva ani, am avut şi câteva probleme cu hernia de disc, am ajuns la doamna profesor Sidenco şi, după a doua şedinţă, am început să merg din nou. Chiar acum sunt în cea de-a doua fază de terapie, iar după ce termin sper să pot să încalec din nou.

Ce vă doriţi pentru viitor? Să vă axaţi mai mult pe familie sau să reveniţi în muzică?

Familia este un lucru cert şi trebuie să o avem întotdeauna în prim-plan. Proiectele sunt lucruri care vin şi trec. Familia este şi va fi întotdeauna, pentru mine, în centrul atenţiei, dar, desigur, mă voi ocupa şi de proiectele mele. Dar nu-mi voi neglija niciodată familia pentru bani. Voi face în aşa fel încât să pot trăi ca şi până acum – în echilibru.