Încă o lună până la concertele Pink Martini din Bucureşti. Cadouri pentru toate biletele cumpărate în perioada 1-8 martie

Încă o lună până la concertele Pink Martini din Bucureşti. Cadouri pentru toate biletele cumpărate în perioada 1-8 martie

Mica orchestră de 12 artişti, ce cântă în nu mai puţin de 25 limbi, revine la Bucureşti cu două concerte, pe 30 şi pe 31 martie, cu o aventură muzicală în jurul lumii, ce îşi trage inspiraţia din filmele musical Hollywoodiene ale anilor ’40 şi ’50 şi îmbină o varietate de genuri într-o compoziţie modernă şi eclectică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pink Martini aduc, pe orice scenă pe care performează, un repertoriu multilingv şi un sound ce nu poate fi clasificat dar garantat va ridica publicul în picioare şi, pe lângă muzica lor sofisticată, cosmopolită şi cu note vintage, o aduc alături de ei pe solista China Forbes, alături de care proiectul a luat naştere acum 25 de ani dar şi pe invitata Edna Vazquez, care îmbogăţeşte repertoriul trupei cu o paleta largă de emoţii

Trupa iubeşte România – Thomas Lauderdale, liderul trupei, a declarat că Bucureştiul este o a doua casă pentru ei - şi publicul îi iubeşte la rândul său pentru impecabilele interpretări vocale şi instrumentale şi pentru interacţiunea deosebită care transformă orice concert într-o experienţă completă pentru spectatori. Astfel, spectatorii se vor putea bucura de două concerte foarte diferite în cele două locaţii – o variantă clasică de spectacol şi una interactivă şi mult mai intense.

Iar, ca o surpriză pentru fani, Pink Martini va oferi, pentru orice bilet cumpărat în perioada 1 – 8 martie, o carte poştală în ediţie limitată semnată de trupă, cu un cod de descărcare gratuită a piesei I am woman, versiunea formidabilă a piesei clasice a lui Helen Reddy, ce reprezintă un manifest al egalităţii şi susţinerii între femei.

“Este minunat că un astfel de cântec există căci este atât de plin de energie şi dătător de putere că orice patetism dispare şi rămâi doar cu acest sentiment incredibil”, a povestit China Forbes despre prima data când au interpretat cântecul într-un concert Pink Martini. “O mulţime de femei au urcat pe scenă, sute şi sute de femei şi am cântat I am woman împreună. A fost o experienţă atât de puternică încât am depăşit imediat momentul în care mi se părea puţin ciudat să îl cântăm şi am devenit dependentă de el.”

Înfiinţată în 1994 în Portland, Oregon, oraşul natal al lui Lauderdale, ca o trupă ce urma să combată zgomotul şi mediocritatea percepută de unii drept muzică , după mai bine de douăzeci şi cinci de ani, Pink Martini cântă acum pe podiumurile defilărilor de modă, în muzee şi la prestigioase festivaluri de film atât melodiile proprii cât şi reinterpretări ale unor piese celebre ce garantat vor face spectatorii să îşi aducă la concert pantofii de dans.

Spectacolele lor  se ţin cu casa închisă căci a asculta Pink Martini e ca o călătorie la ceas de seară pe toate meridianele: din piaţetele romantice ale Italiei pe malurile Bosforului, din cafenelele cochete din Paris în Orientul îndepărtat şi din Asia misterioasă în oraşele pline de vervă ale Americii de Sud. Pink Martini vor readuce în faţa publicului român îndrăgitele piese Sympathique, Hey Eugene, coverul după piesa Mariei Tănase, Până când nu te iubeam dar şi cântece de pe noul album, Je Dis Oui!

Biletele pentru 30 martie au preţurile de: 350 lei (VIP), 250 lei (cat. II), 210 lei (cat. III), 190 lei (cat. IV), 170 lei (cat. V), 150 lei (cat. VI) şi 120 lei (cat. VII) iar pentru 31 martie au preţul de 250 lei şi pot fi cumpărate exclusiv de pe Eventim.ro sau din reţeaua magazinelor partenere Eventim – Vodafone, Telekom, Diverta, Cărtureşti, Carrefour şi benzinăriile OMV.

Parteneri media: Music Channel, Adevărul, OK! Magazine, Glamour, A List Magazine, Ziare.com, Zile şi Nopţi, Ziarul Metropolis, Liternet, Observator Cultural, Catchy, Infomusic, Iconcert, Un site de muzică, Munteanu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: