Comedia, altfel neadmirată, evident cere scriitură bună. Cum spunea Billy Wilder, „fă-i să râdă, sau te omoară...“ Allen este sărbătorit, dar filmele cu care a câştigat nu sunt comediile lui excelente, ci cele mai acceptabile publicului. Lucru rar, în acest caz publicul american şi Academia se înţeleg: nu recompensează comediile imorale, am putea spune.

50 de ani, Allen a evitat Hollywood-ul, preferând New York-ul. Acum plăteşte preţul: la sfârşitul carierei, a rămas fără public. Eşecul de a-şi educa publicul ne aminteşte de dispariţia comediei din Hollywood. Poetul comic, altădată un anti-erou, a ajuns servitor romanţelor şi filmelor de acţiune ‒ femeilor frumoase şi bărbaţilor puternici. Noul lui succes european ‒ filme în Londra, Paris, Barcelona, Roma ‒ este exilul final al poetului. Dacă următoarea generaţie de americani nu îi va aprecia umorul, poate ajunge prizonierul cinema-ului de artă.

Blue Jasmine, noul lui film, arată ca un act de răzbunare. Un bărbat puternic, om de finanţe, de Wall Street ‒ genul numit de Tom Wolfe, în „Bonfire Of The Vanities“, „Maestru al Universului“ ‒ sfârşeşte în închisoare pentru crime incredibil de sofisticate: subit, dispar milioane de dolari, despre care nu se ştie dacă au existat vreodată. Asemeni crizei financiare recente, asta distruge tocmai vieţile celor care nu sunt bogaţi. Jasmine este nevasta lui, elegantă, rafinată, singură şi disperată. Subit reîntoarsă în sărăcie, este întâmpinată de ura săracilor. Asta aduce a justiţie poetică. Dar Jasmine nu e o eroină tragică, pentru că în America nu există tragedie!

Povestea ei nu include splendoarea sa trecută. Luxul apare în amintiri fugitive, murdărite de eşec şi de pasiunile întunecate care anunţă nebunia. Alcoolul şi pastilele nu le pot face faţă decât temporar. Jasmine este continuarea poveştii lui Gatsby, care, mort, a scăpat de urâţenia decăderii. Bărbatul este poate superb, dar femeia sigur îndură mai mult.

Jay Gatsby, eroul lui F. Scott Fitzgerald, e un tânăr inventiv, care vrea să obţină tot ce succesul îi poate oferi în America, pentru o femeie pe care o iubeşte. Visul american, achiziţia unei fericiri prospere, acum promisă oricui.

Jasmine, eroina lui Allen, la fel ca Jay Gatsby, începe prin a-şi schimba numele şi abandona familia ‒ vrea acelaşi lucru şi reuşeşte unde Gatsby dă greş. Gatsby ajunge fabulos de bogat prin fărădelege, Jasmine nu trebuie să încalce legea, ci beneficiază tacit de fructele ambiţiei lui, care depăşeşte orice scrupule.

Jasmine îşi vorbeşte sieşi vorbindu-ne nouă ‒ în fine, singurătatea o sperie. Pare să creadă că a suferit o nedreptate teribilă, ca o statuie care pretinde că locul ei este pe un soclu înalt, în centrul oraşului. Viaţa americanilor care încearcă să obţină tot ce ea a primit cadou i se pare umilitoare. Pentru o zeiţă, însăşi posibilitatea eşecului, a schimbării, a morţii este mai rea decât moartea.

Woody Allen ne forţează să vedem lucruri urâte peste tot: bogaţi, săraci, succese şi eşecuri, peste tot nevoia de a lua ceva ce li se pare bun îi condamnă pe oameni să îşi rănească prietenii şi familia, singurii cărora le pasă sau care pot iubi. Jasmine sfârşeşte pierzând totul pentru că, fanatic, crede că se poate reinventa. Fuge din New York, oraşul unde viteza uluitoare a vieţii moderne produce cea mai dură realitate, motorul economic care ţine tot restul lumii în mişcare.

În California, tărâmul de vis, limita expansiunii continentale, concepe un nou vis: Washington, D.C., cel mai important oraş din lume. Un asemenea om, întors în familie, se simte complet izolat. Numai iubirea sau admiraţia întregii lumi poate satisface un asemenea om. Cate Blanchett riscă să câştige Oscarul pentru acest rol ‒ o femeie care joacă rolul vieţii americane!

Cititorii interesaţi pot urmări mai departe aceste sugestii.