Vlad Ivanov şi personajul său care îţi dă fiori

La 13 ani după Domnul Bebe, din 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, care a însemnat Palme d Or-ul pentru Cristian Mungiu la Cannes, şi în care avea un rol care îl făcea atât de antipatic încât publicul şi mai ales femeile îl urau visceral, Vlad Ivanov revine în Slujitorii/Sluzobnici (Regia: Ivan Ostrochovsky, în coproducţie cu Libra film şi Hai Hui, plus CNC şi TVR).

Este un film cutremurător, prezentat în noua secţiune Encounters, în care actorul nostru vorbeşte o slovacă nuanţată şi fără greş. Dr. Ivan, de această dată, este securistul neîndurător, mai convingător şi mai înspăimântător decât Joker, pentru că nu e doar o închipuire de scenarist de horror, ci întruchiparea răului de care n-ai cum să scapi şi care ştii că e fără milă. O întoarcere în timpul nu prea îndepărtat, în anii 80, într-o ţară fostă comunistă, în care biserica trebuie îngenuncheată cu orice preţ, mai cu seamă într-un seminar catolic în care marele păcat devine să asculţi Europa Liberă.

Vlad Ivanov, născut la Botoşani, de unde este şi puştiul atât de curajos căruia îi este dedicat Tipografic Majuscul, proiectat în aceeaşi zi la Berlinală, te face să nu uiţi o perioadă înfricoşătoare a Estului continentului nostru şi te vindecă de nostalgiile dictaturii! Muzica are un rol covârşitor în această peliculă alb-negru (unul dintre compozitori fiind recent premiat la Gala de la Chişinău pentru Grădina sovietică, alt experiment cumplit de dincolo de Cortina de Fier: Cristian Lolea, un tânăr cu har incontestabil). Ea creează o atmosferă profund apăsătoare într-un univers închis, fără culoare, încât retrăieşti frica unor decenii întregi, ca într-o şedinţă de hipnoză atât de măiestru redată în serialul care a deschis sesiunea specială a Berlinalei, care nu se teme de Netflix: Freud! O urzeală de thriller cu implicaţii politice, un medium şi şedinţe periculoase de spiritism în care părintele psihanalizei este descris cu toate faţetele sale ştiute şi mai puţin ştiute.

În schimb, Siberia lui Abel Ferrara este o impietate faţă de tragedia a milioane de oameni de un ridicol care a stârnit râsete batjocoritoare la vizionare şi nici măcar Willem Dafoe n-a mai putut salva penibilul! Documentarul făcut recent de Patrick Rotman şi difuzat pe Arte, Gulag, Crima fără pedeapsă, sau docu-drama Leontinei Vătămanu, Siberia din oase, şi-ar fi găsit mult mai bine locul aici, într-o selecţie care să aducă un strop de alinare urmaşilor victimelor stalinismului feroce!

În schimb, francezii au venit cu o comedie nebună, nebună, nebună, Effacer l’historique, despre dependenţa de telefoane, cu toate implicaţiile expuse cu haz într-o sarabandă de întâmplări absurde şi totuşi atât de plauzibile! De-abia astept să-l vedeţi (sper!) la Bucharest Best Comedy Film Festival!