VIDEO Poveşti de pahar cu marele Gheorghe Dinică: „S-a uitat la mine şi mi-a zis: Ce cauţi, boule, la masa mea?“

VIDEO Poveşti de pahar cu marele Gheorghe Dinică: „S-a uitat la mine şi mi-a zis: Ce cauţi, boule, la masa mea?“

Gheorghe Dinică şi Adrian Ştefănescu în filmul "Un comisar acuză"

A scris istorie la Buftea, iar artiştii de circ îl pomenesc şi astăzi pe cel căruia i se spune „Moafe“ sau „Moşul“. Adrian Ştefănescu, aşa cum îl cheamă în buletin, are astăzi 72 de ani şi e nostalgic: „Regret că s-au stins toţi oamenii lângă care eu m-am modelat. Nu mai sunt bărbaţii de altădată, taică“.

Ştiri pe aceeaşi temă

A devenit cascador din întâmplare. În 1968, era muncitor la fabrica de medicamente „BIOFARM“ când s-a întâlnit, în staţia de tramvai de la Sfânta Vineri, cu doi bărboşi care strângeau figuraţie pentru un film. A intrat în vorbă cu ei mai mult din curiozitate. „Mi-au povestit că se face un mare film istoric la Buftea, cu Orson Welles şi Laurence Harvey. I-am întrebat dacă vor fi şi cai. La care unul dintre ei mă întreabă: «Dar dumneata le ai cu caii?». Le-am zis că da. Atunci mi-a spus că-l cheamă Tudor Stavru şi că este cascador. Şi mi-a zis să vin a doua zi dimineaţă la benzinăria care e vizavi de Cimitirul Bellu. Şi m-am dus. Am ajuns la Comana, acolo unde erau platourile de la «Bătălia pentru Roma», căci despre filmul acesta era vorba. A fost prima zi de filmare din viaţa mea“, şi-a reamintit Ştefănescu.

Dublura lui Sinan Paşa în “Mihai Viteazul”

Dar „filmul de diplomă“, aşa cum îi place s-o spună, a fost „Mihai Viteazul“, în regia lui Sergiu Nicolaescu, cel care fusese secundul americanului Robert Siodmak la „Bătălia pentru Roma“. La „Mihai Viteazul“ l-a dublat pe actorul Nicolae Secăreanu, interpretul lui Sinan Paşa, în scena bătăliei de la Călugăreni. „Visul meu, de când am citit scenariul, a fost să fac căzătura de pe pod. M-am rugat zilnic timp de o lună şi jumătate de Szoby Cseh ca de Dumnezeu ca să mă lase pe mine să fac scena. «Ai răbdare, Adişcuţă, ai răbdare». A vorbit cu Sergiu Nicolaescu, care a fost de neînduplecat: «E un băiat bun Adrian, îl am în vedere, însă acum n-am peliculă de pierdut, măi Szoby». Era într-o sâmbătă de toamnă târzie. A doua zi mai era de filmat doar căzătura de pe pod, se pregătise deja cadrul. Eram negru de supărare. Să visezi un lucru şi să fii convins că-l poţi face, dar nimeni să nu-ţi ofere vreo şansă...Dimineaţă, a apărut Szoby şchiopătând pe platou. Îşi luxase piciorul când a sărit din troleibuz, cu mâinile în buzunare, aşa cum îi era obiceiul. Era să leşin de bucurie pe de-o parte, dar pe de altă parte mă întristasem din cauza accidentului pe care-l suferise. Înlemnise Sergiu. Îi zice: «Nu vreau să mă gândesc că ţi-ai tras-o singur! Gata, îmbrăcaţi-l pe Ştefănescu, filmăm cu el». Şi a început tragedia! Eu eram îmbrăcat în Sinan Paşa, iar Stavru era Mihai. Mi-a făcut umărul de culturist, de la atâtea lovituri de bardă…În sfârşit, reuşeşte să mă trântească în apă, dar n-au reuşit operatorii să filmeze căderea. Din cinci aparate, nici unul nu m-a prins! Sergiu se enervase rău. M-a luat apoi de gât şi mi-a zis: «Adriane, îmi pare rău că n-am avut încredere în tine de la început». A doua căzătură a ieşit foarte bine, dar am tras în continuare. Am făcut multă baie în ziua aia, şi eu, şi calul!“.

Băută cu Dinică la “Atlantic”

Gheorghe Dinică, unul dintre marii boemi ai scenei româneşti, s-a intersectat şi el, inevitabil, cu Adrian Ştefănescu pe platourile câtorva pelicule realizate de Sergiu Nicolaescu. „Filmam la «Un comisar acuză». Dinică era Paraipan, iar eu eram un alt legionar, Plopeanu, şoferul lui. Mă mai invitase şi cu alte ocazii în oraş, apucasem să-i promit că voi merge când va fi pe sfârşite filmul. Se nimerise să fie chiar zi de leafă. Şi vine la mine: «Domnule Ştefănescu, vă rog frumos, mi-aţi promis!». N-am avut ce să-i mai zic, aşa că m-am dus. Am mers la barul de noapte «Atlantic», aflat peste drum de fostul Comitet Central. Mergea numai lumea bună acolo, Nicuşor Ceauşescu avea tot timpul separeul lui. Era cam 22.30 – 23.00. Barul era plin ochi, dar cum l-au văzut pe Dinică, i-au şi amenajat chelnerii o măsuţă lângă ring. L-am recunoscut şi eu pe şeful de sală, nea Florică, lucrase înainte la «Hanul lui Manuc». Apare chelnerul ca să ia comanda. Între timp, Dinică a mers la bar să-şi achite o datorie mai veche. «Domnule Ştefănescu, vă rog, ce doriţi să beţi? Băieţii ştiu deja ce beau eu», mi-a zis Dinică. Am luat o vodcă cu suc de roşii. Lui i-au adus o sondă plină cu gheaţă, probabil era whisky. «Domnule Ştefănescu, vreau să vă mulţumesc pentru modul în care v-aţi comportat cu mine la filmări». După care –jap – dă peste gât jumate de sondă! Eu nu ştiusem nimic până atunci despre cum şi cât bea Dinică. Când am văzut că e «pâlnie de argint», am zis că e mai bine să mă prefac numai că beau. Aşa că mai muiam din când în când buzele în vodca mea, în timp ce el rădea sondă după sondă. La un moment dat, a adormit cu capul pe masă. A stat aşa o vreme, eu nici nu ştiam cum să procedez. Când s-a trezit, s-a uitat curios la mine şi a început să ţipe: «Ce cauţi, boule, la masa mea?». Din reflex, m-am uitat în spate, credeam că mai era cineva. «Cu tine vorbesc, boule! Cascadorul lu’ peşte!». Şi a început să mă porcăiască. A ţinut-o aşa câteva minute bune. În gândul meu îmi ziceam: Ce mi-o fi trebuit mie ieşit cu ăsta în oraş? Îl înjuram în gând şi pe nea Florică, că nu mă atenţionase cu cine am de-a face. Deja trecuse de miezul nopţii, iar noi aveam filmare la 8.00. La un moment dat, Dinică spune: «Măi boule, n-ai nicio obiecţie?». N-am mai rezistat şi i-am zis: «Te bag în mă-ta de beţiv nenorocit, dacă-ţi dau acum un pumn stai până poimâine sub masă! ». La care el a început să râdă în hohote, m-a pupat şi mi-a zis: «Bravo! M-am săturat de milogi şi de servitori care acceptă orice doar ca să stea cu mine la masă!»“, povesteşte Ştefănescu.

Vânzătoarea „înaltă şi urâtă“ de la Alimentara

Povestea, însă, nu s-a încheiat după această scenă. „A mai luat nişte sonde, după care m-a rugat să-l duc acasă. Stătea destul de aproape, lângă Magazinul Adam, într-o garsonieră dublă. Am ajuns noi cum am ajuns, s-a sprijinit de mine tot drumul. L-am pus pe canapea, mi s-a părut că adormise. Se făcuse deja 5.00. Am stins lumina şi am dat să ies pe uşă. La care el: «Nu poţi să pleci fără să ne luăm la revedere. Uite, ia de aici suta asta de lei, te duci jos la Alimentara din colţ. Baţi de trei ori în geam, o să iasă una înaltă şi urâtă. Îi dai suta şi-i spui atât: Dinică!». Aşa am făcut, mi-a dat aia o sticlă de vodcă, am urcat iarăşi în garsonieră. Mi-a zis să torn în două pahare, dar i-am răspuns că eu am de condus maşina la filmare, aşa că i-am pus doar lui. A dat peste gât paharul şi a început să sforăie. Am ieşit din casă, am fugit repede până la mine ca să fac un duş şi să mănânc ceva, după care am plecat spre filmare. Cu inima îndoită, pentru că eram convins că nu va veni. Mă şi gândeam că o să afle Sergiu că a fost cu mine şi se alege praful de cariera mea. Dar când am ajuns acolo, surpriză! Era îmbrăcat deja în Paraipan, impenetrabil, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic:  «Bună dimineaţa, domnule Ştefănescu, sunteţi gata?»“, a povestit fostul cascador.

Calboreanu – Ciubotăraşu, un duo teribil

Adrian Ştefănescu are multe „poveşti de pahar“ în care actorii sunt neme mari ale scenei şi filmului românesc. „Războiul domniţelor“, film realizat de Virgil Calotescu în 1968, care spune povestea confruntării dintre Sobieski şi apărătorii Cetăţii Neamţului, a avut o distribuţie de zile mari: Ştefan Ciubotăraşu, Amza Pellea, Ilarion Ciobanu, Toma Dimitriu, Ion Dichiseanu. „Nea Fănică (n.r. – Ciubotăraşu) era figură mare. Pe drum spre locul de filmare era un izvor cu o apă minerală foarte bună. Cei din echipă mergeau acolo ca să-şi umple sticlele. La un moment dat, le-a zis nea Fănică să-l ducă şi pe el. Zis şi făcut. Ajuns acolo, şi-a umplut cana, a luat o înghiţitură, după  care a făcut ochii mari şi a scuipat-o: «Nu primeşte, bre!». Când se întâlnea cu George Calboreanu era prăpăd. Mergeau seara în cârciumă şi comandau de la început câte două-trei kilograme de carne şi câte 10-12 sticle de vin de căciulă. Asta ca să poată sta liniştiţi toată noaptea. Ştiţi cum era în epocă, restaurantele trebuiau închise la ore decente. Ei puteau rămâne fără probleme, însă nu-i mai servea nimeni. Şi începea comedia. Dacă unul termina porţia, nu primea nimic de la celălalt. Aveau ei o vorbă: «Asta ca să te înveţi minte să ştii exact cât mănânci şi cât bei, că eşti om cu părul alb!»“, şi-a reamintit Adrian Ştefănescu.

Înjurături româneşti la Amman

În 1983, Adrian Ştefănescu s-a transferat la Circul de Stat, cu ajutorul lui Ion Besoiu, care i-a pus o vorbă bună. „Am făcut de la început o nebunie: un amestec de cascadorie cu circ, cu acrobaţie călare. Era ceva nou şi lumea a apreciat. Ulterior, acel număr s-a numit «Haiducii». Am format şase sau şapte echipe de acrobaţi, de-a lungul timpului, am colindat zeci de ţări cu el. Am o poveste extraordinară dintr-un turneu pe care l-am făcut în Iordania, pe vremea lui Ceauşescu. Eram cu nea Fane, fratele marelui Iozefini. Strânsesem bani ca să cumpăr şi eu un cerceluş, un lănţişor, pentru cei dragi. După ce am colindat noi tot bazarul din Amman, am intrat într-o dugheană micuţă. Ne-am ales noi de pe acolo câte ceva, dar când ne-a spus preţul, am rămas tâmpiţi. Ne cerea 12 dolari pe gram, când preţul normal era undeva la 10 dolari. Eu m-am enervat şi i-am zis lui nea Fane: «Dacă-i trag una peste bot ăstuia, îl fac arşice! Ce umflat obraznic, ne-a văzut mai fraieri?!». Când mi-am terminat eu recitalul, deodată îl aud pe vânzător: «Doamne, de când n-am mai auzit nişte înjurături aşa de frumoase în româneşte!». Omul făcuse facultatea la Craiova. A închis imediat magazinul şi am plecat să mâncăm ceva cu toţii. Ne-a dat şi bijuteriile cu 9 dolari gramul. Era un tip extraordinar, tatăl lui era chiar bijutierul Regelui Hussein“, şi-a reamintit fostul artist. În 1999, Ştefănescu a fost îndepărtat din Circul de Stat, el nefiind agreat de către noua direcţiune, mai ales că era şi un lider sindical destul de vocal. A fost nevoit astfel să ia drumul străinătăţii, la Circo Errani, în Italia, acolo unde a petrecut câţiva ani buni. În 2014 a lucrat timp de zece luni şi în Belgia, la Cirque Bouglione, unde a realizat o dresură deosebită de cămile.

Întâlnirea cu Ceauşescu şi moartea tragică a lui Stavru
 
Vineri, 4 martie 1977, la ora 21.22. Atunci s-a declanşat cutremurul cu o magnitudine de 7, 2 grade pe scara Richter, ale cărui efecte devastatoare îi fac şi astăzi să tresară pe cei care au trăit acele clipe. Din cele 1.578 de victime înregistrate  la nivel naţional, 1.424 au fost numai în Bucureşti, unde s-au prăbuşit 33 de blocuri mari şi clădiri, iar alte câteva sute au fost avariate. La dificilele şi periculoasele acţiuni de scoatere a victimelor de sub dărâmături au participat, printre alţii, şi cascadorii, aceştia făcând adevărate acte de eroism. „Noi l-am găsit pe nea Tomiţă Caragiu sub dărâmături, printre ruinele blocului Continental, în a şasea zi de la dezastru. În sufrageria lui, pe masă, o sticlă de whisky şi patru pahare erau pline, neatinse. Dacă stătea în casă, scăpa fără probleme, dar a ieşit pe casa scării. Sâmbătă, 12 martie, a murit şi săracul Tudorică Stavru, a căzut de la etajul opt al blocului Nestor, în timp ce căuta încă supravieţuitori“, a povestit Adrian Ştefănescu, care a avut ocazia de a schimba două vorbe şi cu Nicolae Ceauşescu, printre dărâmăturile din subsolul blocului Scala. „Eram cu Jean Polizache, un coleg. La un moment dat, un general de Securitate a început să ţipe: «Luaţi-i pe bărboşii ăia doi de acolo, că vine tovarăşul secretar general». La care Jenică: «Fu**-ţi stelele mă-tii, dacă-ţi dau una îţi mai pun doi luceferi!». Am înlemnit. Sigur auzise tot şi Ceauşescu. Dar n-am păţit nimic, pentru că nea Nicu era la curent cu toate lucrurile bune făcute de noi după cutremur“, şi-a reamintit „Moafe“. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: