VIDEO George Clooney s-a despărţit de iubita lui, actriţa Stacy Keibler

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Clooney pe platourile de filmare de la "The Monuments Men"  FOTO accesshowbizz.com
George Clooney pe platourile de filmare de la "The Monuments Men"  FOTO accesshowbizz.com

George Clooney a terminat filmările pentru “The Monuments Men”, la care a scris scenariul şi este regizor, şi este ocupat cu post-procesarea materialului, dar azi toată presa mondenă este plină de ştirea că s-a despărţit de Stacy Keibler, iubita lui din ultimii doi ani,aşa cum a anunţat hollywoodreporter.com.

E deja lucru ştiut că Gorgeous George (Frumosul George), cum este poreclit de prieteni, a fost căsătorit o singură dată, timp de 4 ani, cu Talia Balsam, fiica actorului Martin Balsam. După divorţul din 1993, George a afirmat că nu se va mai căsători niciodată şi s-a ţinut de cuvânt. Numeroasele sale aventuri amoroase nu au ţinut mai mult de doi ani, ba chiar s-au terminat mai repede, dacă iubita visa la o nuntă şi la copii.

Stacy Keibler a spus de la începutul legăturii că nu are niciun plan de viitor, aşa că era partenera potrivită. Frumoasă şi deja cunoscută pentru cariera ei de luptător profesionist, model şi actriţă în seriale de televiziune ca “How I Met Your Mother”, Stacy Kiebler e admirată şi pentru eleganţa ei. Într-un interviu acordat pentru revista People, Stacey a mărturisit că are un program încărcat din cauza noului ei show de televiziune, “Supermarket Superstar”. Afirmaţia pregătea anunţul că ea şi George Clooney se despart.

În ceea ce îl priveşte, Clooney a stat mai mult timp în Europa, filmând în Germania pentru “The Monuments Men”, proiect pentru care a scris scenariul, e regizor şi joacă rolul unui american ce face parte din echipa care trebuie să salveze operele de artă furate de Hitler, înainte să fie distruse de nazişti. Parteneri de acţiune îi sunt prietenul Matt Damon ( seria Bourne), Cate Blanchett ("Stăpânul Inelelor"), Bill Muray (“Rătăciţi printre cuvinte) şi Jean Dujardin (“Artistul”).

george clooney si stacy keibler foto AFP

George Clooney şi Stacy Keibler FOTO AFP

George Clooney este singurul nominalizat la Oscar pentru două categorii în acelaşi an, 2005: Cel mai bun regizor, pentru  “Good Night, and Good Luck - Noapte bună şi noroc!”, şi Cel mai bun actor în rol secundar pentru “Syriana”. Are mai multe nominalizări ca actor sau scenarist şi a mai câştigat un Oscar în 2013, ca producător al filmului “Argo”, scris şi regizat de Ben Affleck.

Filmul “The Monuments Men” va avea premiera în decembrie 2013 şi nu au apărut decât fotografii de platou. 

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite