VIDEO De ziua lui, Liam Neeson a primit un contract de 20 milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

20th Century Fox şi compania lui Luc Besson, EuropaCorp, sunt parteneri în franciza “Taken”, în care eroul este Liam Neeson. Succesul de casă al primelor două filme i-a determinat pe producători să-i crească salariul lui Neeson la 20 de milioane, pentru “Taken 3”.

“Taken 1 – Teroare în Paris”, din 2008, l-a transformat pe Liam Neeson, care avea atunci 56 de ani, în erou de filme de acţiune. Actor de compoziţie, cunoscut pentru rolul Oskar Schindler din “Lista lui Schindler” al lui Steven Spielberg, din 1993, Liam Neeson a schimbat brusc direcţia. Pentru rolul din “Taken 1” a avut un salariu de 5 milioane de dolari.

“Taken 2 - Teroare în Istanbul”, din 2012, i-a adus o creştere de salariu, pentru că, la un buget de 45 de milioane dolari, încasările au fost de 140 de milioane. Acum se vorbeşte despre un salariu de 20 de milioane pentru Liam Neeson, care, pe 7 iunie, a împlinit 60 de ani. Filmările pentru Taken 3 sunt programate să înceapă în 2014. Luc Besson este nu numai producător, dar şi scenarist pentru seria “Taken”, iar francezul ştie să facă bani.  

Seria "Taken", în care Liam Neeson este Bryan Mills, un fost agent CIA, are, şi în primul, dar şi în al doilea film, o poveste cu fiica/fiica şi soţia, care este/sunt răpite, ba la Paris, ba la Istanbul. Maggie Grace este fiica, iar Famke Jansen este soţia. Băieţii răi le răpesc pentru că vor să se răzbune pe Bryan Mills, care le omorâse o rudă. Aceeaşi poveste este, cu mici diferenţe, în ambele filme. Succesul de box office este, însă, un argument mai puternic decât orice critic de film, aşa că vom avea şi al treilea film. “Dacă ceva funcţionează, de ce să-l schimbăm?” Din acelaşi motiv, Luc Besson pregăteşte filmele Transporter 4,5,6. Primele trei din această serie au avut poveşti mai nuanţate, iar Jason Statham a livrat acţiune şi farmec.

Partea leului pentru Luc Besson e că va scrie şi regiza două filme, probabil cu banii câştigaţi de la franciza “Taken”. “The Family” este povestea familiei Manzoni, care face parte dintr-un clan mafiot şi este mutată în Franţa, în cadrul programului de protecţie a martorilor. Robert de Niro, Michelle Pfeiffer şi Diana Agron au rolurile principale. Filmul va avea premiera în septembrie 2013.

În 2014, Besson va începe filmările pentru “Lucy”, cu Scarlett Johansson şi Morgan Freeman. Regizorul francez este renumit pentru filmele de acţiune centrate pe o eroină, cum au fost “Nikita”, cu Anne Parillaud, sau “Al cincilea element”, cu Milla Jovovich. De această dată, a vrut să facă un film cu Scarlett Johanson, care l-a convins cu talentele ei de luptătoare din “Răzbunătorii”.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite