VIDEO Cele mai rasiste blockbusterele ale tuturor timpurilor: de la „Exodul“ şi „Avatar“ până la „Stăpânul inelelor“

VIDEO Cele mai rasiste blockbusterele ale tuturor timpurilor: de la „Exodul“ şi „Avatar“ până la „Stăpânul inelelor“

Christian Bale, în rolul lui Moise din filmul „Exodul: Zei şi regi“ FOTO outnow.ch

Fie că nu au distribuit actori de culoare atunci când se impunea, scenariul conţinea remarci jignitoare la adresa acestora sau pur şi simplu le-au demonizat sau şi-au bătut joc de ele, cineaştii de la Hollywood au fost criticaţi de-a lungul timpului pentru producţiile cinematografice rasiste. De la distribuţia din „Avatar“ până la personajul negru devenit portocaliu în „Războiul stelelor“, vă prezentăm o listă a celor mai rasiste filme.

Ştiri pe aceeaşi temă

Filmul biblic „Exodus: Gods and Kings/ Exodul: Zei şi regi“ a fost una dintre cele mai controversate şi blamate producţii cinematografice din 2014. Mai întâi pentru că actorul american Christian Bale a declarat că Moise, personaj pe care îl interpretează, a fost „un individ schizofrenic şi barbar“, iar mai apoi pentru că distribuţia a fost considerară „rasistă şi insensibilă.“
 
Lungmetrajul, care prezintă exodul everilor din Egipt în căutarea Pământului Făgăduinţei sub conducerea lui Moise, a fost aspru criticat pentru faptul că doar actori albi au primit roluri importante, dar şi pentru că în rolul egiptenilor nu au fost distribuiţi actori de culoare. Magnatul media Rupert Murdoch, a cărui companie 20th Century Fox produce şi distribuie filmul, a reacţionat printr-o serie de mesaje postate pe Twitter, în care a declarat că filmul conţine „mai multe nuanţe de culoare“, iar adepţii oricărei teorii „ar trebui să se calmeze.“
 
„Filmul cu Moise este atacat pe Twitter din cauza distribuţiei. De când egiptenii nu sunt albi? Toţi pe care îi ştiu sunt albi. Desigur că toţi egiptenii fac parte din Orientul Mijlociu, dar sunt departe de a fi negri. Tratau oamenii de culoare ca pe nişte sclavi“, a scris Murdoch. 
 
De asemenea, întrebat de jurnaliştii publicaţiei „Variety“ de ce l-a ales pe Bale pentru rolul principal, regizorul Ridley Scott a încercat să-şi apere filmul rasist printr-un răspuns rasist: „Eu nu pot turna un film cu un asemenea buget, în care trebuie să mă bazez pe reducerile de costuri din Spania, şi să spun că actorul principal este Mohamed. Nu îl voi finanţa, aşa că această întrebare nu-şi are rostul.“ Distribuţia este completată de actorii Joel Edgerton (Ramses), Sigourney Weaver (Tuya), John Turturro (Seti) şi Aaron Paul (Joshua). Totuşi, „Exodus“ nu este primul film în care actori albi conduc restul rasei umane şi nici nu este prima producţie rasistă care a beneficiat de un buget mare. 
 
Aşadar, vă prezentăm în continuare un top al celor mai rasiste blockbustere, întocmit de site-ul vh1.com.
 
„Black Hawk Down/ Elicopter la pământ“ (2001)
 
 
Tot Ridley Scott a semnat şi regia dramei de război „Black Hawk Down/ Elicopter la pământ“ şi, se pare, că pur şi simplu cineastul nu ştie cum arată oamenii din anumite zone. În lungmetrajul din 2001, acesta a distribuit actori afro-americani în rolurile somalezilor, care au fost demonizaţi şi prezentaţi ca nişte mafioţi însetaţi de sânge, fără a avea vreun motiv real pentru a ataca armata Statelor Unite ale Americii. 
 
Filmul, o adaptare a romanului omonim scris de Mark Bowden, spune povestea eroic[ a unui grup de soldaţi din forţele de elită americane trimişi la Mogadiscio (Somalia) în octombrie 1993 ca parte a unei operaţiuni de menţinere a păcii condusă de Naţiunile Unite. În ciuda faptului că mulţi critici au fost de părere că este rasist şi că doar audienţa americană îl poate descrie ca pe un „imn al patriotismului“, filmul s-a bucurat de încasări globale ce s-au ridicat la aproximativ 173 de milioane de dolari, dar şi de patru nominalizări la premiile Oscar, inclusiv la categoria Cel mai bun regizor.
 
„Avatar“ (2009)
    
    
Chiar dacă SF-ul „Avatar“, regizat de James Cameron, este filmul cu cele mai mari încasări din toate timpurile (2,787,965,087 de dolari la nivel mondial), a fost realizat impecabil, prezintă imagini care îţi taie răsuflarea, povestea este una rasistă. Să luăm de pildă faptul că cei din rasa extraterestră Na'vi, al cărei lider este Neytiri, personaj interpretat de actriţa de culoare Zoe Saldana, aveau maniere asemănătoare mai degrabă animalelor decât creaturilor civilizate, în timp ce toţi oamenii din film sunt albi. Şi, desigur, veteran de război paralizat Jake Sully, jucat de Sam Worthington, devine eroul tribului, depăşindu-l chiar şi pe cel mai bun dintre nativii planetei Pandora. Totuşi, filmul a primit trei statuete Oscar, inclusiv pentru Cele mai bune efecte speciale, şi două Globuri de Aur, la categoriile Cel mai bun regizor şi Cel mai bun film dramă.
 

„The Passion of the Christ/ Patimile lui Hristos“ (2004)

 

S-a împlinit un deceniu de la lansarea dramei „The Passion of the Christ/ Patimilor lui Hristos“, în regia lui Mel Gibson, filmul independent care a avut cele mai mari încasări din vânzarea biletelor la nivel mondial, 441 de milioane de euro, şi în care a jucat şi actriţa de origine română, Maia Morgenstern. Dar, în ciuda succesului înregistrat de acest lungmetraj, Mel Gibson a intrat în vrie, iar cariera lui a ajuns în impas, după ce acesta a făcut o serie de comentarii care au ajuns în atenţia publică şi care l-au trasformat, în ochii tuturor, într-un antisemit şi rasist. Mai mult, Gibson a devenit persona non grata în ochii mai multor producători şi regizori cu care colaborase în trecut pe motiv că s-a folosit de cuvinte pe post de armă letală.

„The Lord of the Rings/ Stăpânul inelelor“ (2001-2003)

Actorul Orlando Bloom FOTO Studio Produzent

Trilogia fantasy de succes „The Lord of the Rings/ Stăpânul inelelor“, regizată de Peter Jackson, a fost catalogată drept rasistă pentru că toate personajele pozitive sunt interpretate de actori albi, blonzi şi cu ochii albaştri, în timp ce „băieţii răi“ sunt descrişi ca având pielea închisă la culoare, neatractivi şi incoerenţi. Deşi J.R.R. Tolkien, autorul seriei de volume care stau la baza francizei, a descris o civilizaţie de culoare în romanele sale, regizorul nu a inclus-o în adaptarea cinematografică. Fanii ar trebui să creadă în dragoni, dar distribuirea unui actor de culoare în rolul Hobbitului este complet imposibilă? Totuşi, filmele au fost aclamate de critici, câştigând 17 din totalul de 30 de nominalizări la premiile Academiei Americane de Film, iar încasările s-au ridicat la suma de 2,917,506,956 de dolari.

„Star Wars: Episode I The Phantom Menace/ Războiul stelelor episodul I - Ameninţarea fantomei“ (1999)

Extraterestrul Jar Jar Binks FOTO The Telegraph
 
Recentul trailer al celui de-al şaptelea film din franciza de succes „Star Wars/ Războiul stelelor“, „Star Wars: The Force Awakens“debutează cu imaginea actorul britanic de culoare John Boyega, iar fanii seriei şi-au pierdut minţile, mulţi criticând apariţia acestuia. Poate că ar trebui să ne amintim de unul dintre cele mai urâte personaje ale tuturor timpurilor, Jar Jar Binks. Personajul este o reminiscenţă a personajului creat de comediantul Stepin Fetchit, care a folosit stereotipuri afro-americane pentru a crea „cel mai leneş om de pe lume“. La rândul lui, regizorul George Lucas a combinat acest personaj cu stereotipurile jamaicane, dar a încercat să-l acopere, făcându-l portocaliu. Mai mult decât atât, exceptând scurta apariţie a actorului Samuel L. Jackson în rolul războinicului Jedi Mace Windu, în film mai apare un actor de culoare, iar singura lui replică este „Da, Înălţimea Voastră“.
 
„Ace Ventura: When Nature Calls/ Ace Ventura: Un nebun în Africa“ (1995)
 
   
Filmele din franciza „Ace Ventura“ au fost adevărate blockbustere, însă al doilea, „When Nature Calls/ Un nebun în Africa“, a avut o serie de remarci rasiste la adresa persoanelor de culoare. Când oamenii se gândesc la această comedie, automat îşi amintesc de nebunul actor Jim Carrey într-unul dintre cele mai amuzante roluri ale sale, dar conotaţiile rasiste sunt imposibil de trecut cu vederea. Ace (Jim Carrey) porneşte într-o expediţie periculoasă prin Africa însoţit de maimuţa Spike şi trimisul consulului, Fulton Greenwall (Ian Mcneice). Misiunea lui Ace este să-l găsească pe Shikaka, animalul sacru al ospitalierului şi prietenosului trib Wachati şi asta înainte de măritişul fiicei şefului tribului. În caz contrar, singura soluţie este războiul. Echipa din spatele filmului nu a avut nicio problemă în a portretiza africanii în cele mai penibile moduri şi nu au fost deloc îngrijoraţi de faptul că protagonistul a batjocorit în repetate rânduri africanii. 
 

„Terminator 2: Judgment Day/ Terminator 2: Ziua judecăţii“ (1991)

 

Trilogia „Terminator“ prezintă cyborgi dintr-un viitor în care fiecare om este alb. Salvatorul rasei este, de asemenea, alb. Singura dată când Hollywoodul alege un actor de culoare în rolul unui programator geniu se dovedeşte că acesta este, de fapt, cel vinovat pentru distrugerea lumii.

„The Godfather/ Naşul“ (1972)

 

„The Godfather/ Naşul“ este considerat unul dintre cele mai bune filme din istoria cinematografiei, dominând box-office-ul în anul 1972 şi primind şapte nominalizări la Oscar, dintre care a reuşit să traducă în victorii trei - Cel mai bun film, Cel mai bun actor (Marlon Brando) şi Cel mai bun scenariu adaptat. Totuşi, în toată distribuţia nu există nici măcar un actor de culoare, însă, creatorii s-au gândit suficient de mult la oamenii de culoare încât să se refere la aceştia drept la „negrii fără suflet“, care manevrează rachete şi conduc maşini Cadillac.

„Planet of the Apes/ Planeta maimuţelor“ (1968)
   
 
În filmul original „Planet of the Apes/ Planeta maimuţelor“, cu Charlton Heston în rolul principal, oamenii albi experimentau discriminarea suferită în mod regulat de persoanele de culoare. Deşi intenţia lungmetrajului a fost de a încuraja oamenii să lupte pentru drepturile celor de culoare, a consolidat noţiunea rasistă potrivit căreia negrii nu ar fi pe deplini umani, alegând maimuţe pentru a portretiza personajele de culoare. Mai mult decât atât, maimuţele de culoare mai închisă erau mai puţin inteligente decât cele de culoare deschisă. Nu e de mirare că oameni precum vedeta americană de radio şi televiziune Glenn Beck a declarat că „America lui Obama este «Planeta maimuţelor».“
     

„Ben-Hur“ (1959)

Pe lângă faptul că Isus este portretizat ca un european cu ochi albaştri în filmul din 1959, cu Charlton Heston, există o mulţime de alte imagini ofensatoare, cum ar fi actorii albi ale căror chipuri sunt negre, ilustrând arabi, sau caii albi şi caii negri în faimoasa scenă a cursei. Mai presus de toate, într-un film despre creştini, romani, egipteni, evrei şi alte grupuri, niciunul dintre actori nu este de culoare.

 

 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: