VIDEO Cele mai proaste adaptări cinematografice ale celor mai frumoase basme

Amanda Seyfried în rolul Scufiţei Roşii din adapatarea cinematografică din 2011 FOTO cinemagia.ro

De la „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici“ la „Sydney White şi cei şapte tocilari“ până la transformarea lui Hansel şi Gretel în doi vânători de vrăjitoare, adaptările cinematografice ale basmelor de succes nu au reuşit mereu să convingă publicul şi criticii de specialitate.

Cu poveşti în care sunt implicate creaturi mitice şi teme atemporale, nu este de mirare că basmele au reprezentat dintotdeauna o sursă de inspiraţie pentru mulţi cineaşti. Pe de altă parte, povestea dintr-un timp prestabilit nu garantează în mod necesar că filmul va fi unul de succes.

Pe lângă dificultăţile asociate realizării oricărui tip de film, un lungmetraj adaptat după un basm trebuie să depăşească obstacolul prezentării unei poveşti cunoscute într-o lumină nouă. Astfel, aceste noi producţii cinematografice trebuie să se concentreze pe un singur personaj sau să extindă povestea cu noi caractere.

Într-un astfel de caz, unele filme au succes garantat atât în rândul publicului, cât şi la box office, aşa cum au demonstrat „Maleficent“, adaptare a romanului „Frumoasa Adormită“, cu Angelina Jolie în rolul principal, în care este exploatată povestea nespusă a unuia dintre cei mai cunoscuţi răufăcători ai universului Disney, dar şi „Cinderella/Cenuşăreasa“. În schimb, au existat şi adaptări nefericite ale unor basme cunoscute pe care site-ul cheatsheet.com le-a adunat într-o listă şi le-a explicat eşecul.

„The Brothers Grimm/Fraţii Grimm“ (2005)

Spre deosebire de alte adaptări cinematografice care se concentrează asupra unei singure poveşti, „Fraţii Grimm“ adună mai multe poveşti care au fost alcătuite de adevăraţii fraţi Grimm. Personajele fictive ale celebrilor autori germani sunt portretizate drept farsori care pretind că pot ajuta persoane cu probleme supranaturale. Filmul regizat de Terry Gilliam a avut o distribuţie formată din Matt Damon, Heath Ledger, Monica Bellucci, Peter Stormare, Lena Headey şi Jonathan Pryce, dar ideea a părut bună doar pe hârtie. Spre deosebire de pelicule fantastice de succes regizate de acelaşi Gilliam, cum a fost „Time Bandits“, „Fraţii Grimm“ a fost criticat pentru că era considerat „un dezastru de neînţeles“. „Filmul este construit din elemente care, probabil, par o ideea bună de sine stătătoare, dar care nu au fost asamblate într-o naraţiune pe care să o putem urmări“, a scris criticul de film Roger Ebert.

„Sydney White/Sydney White şi cei şapte tocilari“ (2007)

Cu Amanda Bynes în rolul titular, „Sydney White“ este o repovestire modernă a basmului „Albă ca Zăpada“. În această poveste, Sydney este o studentă din anul I de colegi care este umilită de preşedintele unei frăţii în sânul căreia ea încearcă să intre. După ce devine prietenă cu „şapte tocilari“ şi după ce depăşeşte un virus de calculator denumit „Poison Apple“, aluzie la mărul otrăvit mâncat de personajul din basm, Sydney plănuieşte o revenire prin care preşedintele frăţiei este dat afară din organizaţie.

Chiar dacă cea mai mare încercare a filmului a fost să facă o legătură între basmul „Albă ca Zăpada“ şi o comedie pentru adolescenţi, unii comentatori au criticat şi încercările de a livra umor de calitate. „Amanda Bynes este fermecătoare, dar personajul Sydney White este slab adaptat după Albă ca Zăpada, bazându-se pe stereotipuri etnice obosite“, specifică site-ul agregator de recenzii „Rotten Tomatoes“.

„Hansel and Gretel: Witch Hunters/Hansel şi Gretel: Vânătorii de vrăjitoare“ (2013)

În parte comedie, în parte film de groază, „Hansel şi Gretel: Vânătorii de vrăjitoare“ continuă povestea basmului „Hansel şi Gretel“ prin evoluţia celor două personaje principale la câţiva ani după au trecut de experienţa unei vrăjitoare dornice de carne de om. După cum sugerează şi titlul, Hansel şi Gretel devin doi exterminatori profesionişti de vrăjitoare.

Chiar dacă basmul are parte de o reinventare categorică, din nefericite nu reuşeşte să găsească un echilibru adecvat între elementele de comedie şi cele de groază. „Poate că a existat un sâmbure de idee inteligentă în şedinţa în care s-a născut un hibrid complicat. Dar ceea ce vedem pe ecran este o fantezie subevaluată şi disfuncţională“, este de părere Claudia Puig, critic la „USA Today“. În ciuda recepţiei nefavorabile din partea criticilor, site-ul IMDb a dezvăluit că o continuare a acestei adaptări bizare este în lucru.

„A Cinderella Story/O Cenuşăreasă modernă“ (2004)

La fel ca „Sydney White şi cei şapte tocilari“, „O Cenuşăreasă modernă“ este o altă încercare nereuşită de a contopi un basm cunoscut cu o comedie romantică plină de clişee adolescentine. Atunci când nu munceşte în restaurantul administrat de mama vitregă şi surorile sale vitrege, Samantha „Sam“ Montgomery (Hilary Duff) îşi petrece timpul vorbind cu jucătorul de fotbal american Austin (Chad Michael Murray). Acesta se îndrăgosteşte uşor de Austin şi este forţată să plece chiar înainte de a-şi dezvălui identitatea. Dar, înainte de plecare, Sam îşi pierde telefonul, echivalentul modern al papucului de sticlă.

Deşi a fost un succes comercial, filmul a fost un eşec la nivel critic şi a „ajutat-o“ pe Duff să obţină o nominalizare la Zmeura de Aur pentru „cea mai proastă actriţă“. „O actualizarea neinspirată a unui basm clasic“, se arată pe site-ul „Rotten Tomatoes“.

„Red Riding Hood/Scufiţa Roşie“ (2011)

Regizată de Catherine Hardwicke (seris „Twilight“), „Scufiţa Roşie“ are parte de elemte fantastice şi romantice într-o adaptare unică. Scufiţa Roşie Valerie (Amanda Seyfried) este îndrăgostită de un tăietor de lemne pe nume Peter (Shiloh Fernandez), deşi este logodidă cu un bărbat bogat pe nume Henry (Max Irons). Viaţa amoroasă a tinerei este complicată şi de faptul că trăieşte într-un sat terorizat de atacurile unui vârcolac. Deşi sătenii îi oferă sacrificii ca să îl ţină în frâu, dintr-un motiv necunoscut vârcolacul începe să omoare oameni. Această turnură a evenimentelor îi obligă pe săteni să apeleze la un vânător de vârcolaci pe nume Father Solomon (Gary Oldman), care, în mod inexplicabil, apare cu un elefant de metal gigant.

„Scufiţa Roşie“ a fost criticată pentru povestea lipsită de sens şi pentru tonul similar cu „Twilight“. „«Scufiţa Roşie» are inconvenientul de a fi îngrozitor de serios, deşi scenariul este absurd; filmul se cere să fie filmat de Monty Python“, arată acelaşi Roger Ebert.

„Pinocchio“ (2002)

Considerată cea mai proastă adaptare a unui basm, pelicula „Pinocchio“ a fost ideea lui Roberto Benigni, regizor şi actor de film italian, care a scris scenariul, a regizat şi a jucat în această producţie. În, poate, cea mai neinspirată distribuţie, Benigni a decis să ia rolul titular al marionetei de lemn care vrea să devină băiat adevărat. Rezultatul tulburător este imaginea unui om chel acoperit cu pudră care vrea să lase impresia unui adolescent.

„E greu de spus ce este mai trist, credinţa lui Geppetto că Pinocchio este o marionetă-copil sau nevoia ca domnul Benigni să joacă un astfel de rol“, evidenţiază criticul Elvis Mitchell pentru „The New York Times“. În timp ce adaptarea italiană a basmului este deja destul de ciudată, lansarea în versiunea americană a transformată într-o producţie de groază, Pinocchio dând impresia unei marionete a unui ventriloc în loc de o păpuşă magică. Roberto Benigni, care a fost recompensat cu un premiu Oscar în 1997 pentru rolul din „Life Is Beautiful“, a primit Zmeura de Aur pentru „cel mai prost actor“ pentru rolul celebrei păpuşi.