VIDEO Bătrânul MGM, „fioros“ şi la 90 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Leul periculos ce rage a rămas logo-ul companiei MGM, cu toate că în cei 90 de ani şi-a schimbat faţa de câteva ori
Leul periculos ce rage a rămas logo-ul companiei MGM, cu toate că în cei 90 de ani şi-a schimbat faţa de câteva ori

Din 1924, studiourile MGM (Metro-Goldwyn-Mayer), ce marchează Epoca de Aur a filmelor de la Hollywood, au produs capodoperele unor generaţii, demne de peste 175 de Oscaruri. „Vrăjitorul din Oz“, „Tom şi Jerry“, „Tăcerea mieilor“ şi „Rocky“ sunt câteva dintre operele ce au scris istoria companiei cu imaginea leului furios ce rage.

În ceas aniversar, compania americană le prezintă cinefililor trailerul cu piesele de rezistenţă, printre care „Skyfall“, al 23-lea film din seria „James Bond“, „Un mafiot la Hollywood/ Get Shorty“ şi „Rain Man“. 

Ceremonia de aniversare, la care participă şi Sylvester Stallone, actorul din „Rocky“ (1976) şi interpretul unuia dintre personajele emblematice pentru MGM, are loc la cinematograful TCL Chinese de la Hollywood şi reuneşte momentele-cheie din cinematografie.

90 de ani de MGM (Metro-Goldwyn-Mayer)

Fondată în 1924, când magnatul Marcus Loew a unit Metro Pictures, Goldwyn Pictures şi Louis B. Mayer Productions, sub deviza „Artă de dragul artei“, compania a acumulat un palmares impresionant, de la an la an.

Dintre hiturile marca MGM, amintim „Rebecca“ (1940), „Hamlet“ (1948), „Marty“ (1955), „Apartamentul/ The Apartment“ (1960), „Povestea din cartierul de vest/ West Side Story“ (1961), „Tom Jones“ (1963), „În arşiţa nopţii/ In the Heat of the Night“ (1967), „Cowboyul de la miezul nopţii/ Midnight Cowboy“ (1969), „Rocky“ (1976), „Annie Hall“ (1977), „Plutonul/ Platoon“ (1986), „Rain Man“ (1988), „Cel care dansează cu lupii/ Dances With Wolves“ (1990), „Tăcerea mieilor/ The Silence of the Lambs“ (1991).

vrajitorul din oz foto  Studio / Produzent/ outnow.ch

În cele trei decenii de aur (1924-1954), studiourile din oraşul Culver (Los Angeles) au dominat industria cinematografică, unul dintre cei mai prolifici ani fiind 1939, când „Vrăjitorul din Oz“ şi „Pe aripile vântului“ au fost nominalizate la premiile Academiei, iar acesta din urmă a primit trofeul şi alte opt Oscaruri. Şi pentru musicalul fantastic, 1939 a însemnat performanţă. Hattie McDaniel a marcat o dublă victorie, atât prin premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, cât şi pentru că a devenit prima actriţă afro-americană ce a fost nominalizată şi a câştigat un Oscar.

tacerea mieilor poster

Studiourile MGM sunt responsabile şi pentru conflictul dintre „Tom şi Jerry“, primele serii ale desenelor animate create de William Hanna şi de Joseph Barbera reuşind nu doar să-i crească pe cei mici, ci şi să câştige şapte Oscaruri.

De-a lunguil anilor, corporaţia cu peste 175 de Oscaruri, dintre care 14 la categoria Cel mai Bun Film, a fost reprezentată de şapte lei diferiţi. Fiorosul Tanner a fost folosit la toate filmele Technicolor şi la animaţii, inclusiv la seriile „Tom şi Jerry“, însă Leo rămâne cel mai longeviv (56 de ani), fiind prezent din 1957. 

Mascota a devenit primul animal sălbatic ce şi-a lăsat amprentele în cimentul umed din faţa TCL Chinese Theatre, printre personalităţile prezente la eveniment fiind şi preşedintele Gary Barber, ce a vorbit despre istoria MGM şi marile nume ce au făcut cinste, Elizabeth Taylor, Greta Garbo, Judy Garland, Lana Turner şi Mickey Rooney.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite