VIDEO 6 adaptări cinematografice mai puţin fericite ale unor cărţi de succes

Adaptarea unui roman pentru marele ecran implică un efort dificil pentru toţi cei implicaţi. În cazul în care actorii, regizorii şi scenariştii nu reuşesc să redea evenimentele cărţii întocmai cum sunt portretizate, atunci lucrurile pot lua o turnură neaşteptată şi greşită.

Având în vedere că producătorii unei viitoare pelicule au la dispoziţie surse de inspiraţie nelimitate, telespectatorii, dar mai ales cei care au citit cărţile, au aşteptări mari în ceea ce priveşte desfăşurarea acţiunii din peliculă. Pe de altă parte, unele filme realizate nici măcar nu se apropie de ceea ce fanii sperau, la fel cum s-a întâmplat în cazul următoarelor filme considerate destul de slabe, chiar dacă la bază au romane importante, scrie „Wall Street Cheat Sheet“.

„Alice in Wonderland/Alice în Ţara Minunilor“ (2010)

Relaţia profesională dintre regizorul Tim Burton şi Johnny Depp a reprezentat un parteneriat destul de creativ şi de productiv în ultimii 20 de ani. Cartea lui Lewis Carroll, autorul aventurilor micuţei Alice, trimitea cu gândul la o lume bizară şi suprarealistă, detalii suficiente pentru Tim Burton să producă o adaptare demnă, însă criticii au considerat această peliculă ca fiind inutilă. Pe de altă parte, filmul nici măcar nu se apropie de celebrele desene Disney, iar faptul că în distribuţie au fost plasaţi actori talentaţi (Johnny Depp, Helena Bonham Carter, Anne Hathaway) face ca eşecul filmului să fie chiar mai confuz.

În ciuda acestor aspecte, Burton a criticat adaptările anterioare ale aceleiaşi poveşti, în cadrul evenimentului CominCon, din 2009. „Nu am resimţit nicio conexiune emoţională cu celelalte versiuni ale poveştii. Totul se rezuma la acea fată care rătăcea de la un personaj la altul“, spunea regizorul. Tocmai această critică validează versiunea lui Burton căreia îi lipseşte căldura şi sentimentul de curiozitate expuse în desenele Disney, ceea ce o face previzibilă şi plictisitoare.

„The Scarlet Letter/Litera stacojie“ (1995)

Pelicula din 1995, „adaptată în mod liber“, după romanul lui Nathaniel Hawthorne, în care joacă Demi Moore şi Gary Oldman, este adesea catalogată drept cea mai proastă adaptare cinematografică din toate timpurile a unei cărţi clasice. La box office, filmul nu a adus încasări considerabile, criticii l-au văzut drept un eşec, lucru evidenţiat şi de câştigarea mai multor premii Zmeura de Aur pentru cel mai prost film al anului. Criticii au văzut o altă producţie, „Easy A“, cu Emma Stone, drept o abordare mult mai plăcută a romanului şi cu o linie care respectă mesajul original.

„Dacă aţi auzit de acest film, atunci probabil că ştiţi că producători au adăugat un final fericit. După cum se pare au mai schimbat începutul, desfăşurarea acţiunii şi, în principiu, esenţa cărţii. Asta este OK. Problema nu este faptul că romanul a fost schimbat pe marele ecran, ci că totul este ceva prost şi fără sens“, afirmă Caryn James, de la „The New York Times“.

„As I Lay Dying“ (2013)

James Franco a regizat, a scris scenariul şi a jucat în adaptarea bizară a romanului lui William Faulkner care are la bază povestea familiei Bundren care a călătorit în oraşul Jefferson, din statul Mississippi, pentru a-i oferi tinerei Abbie Bundren o înmormântare aşa cum ea şi-ar fi dorit-o. Romanul este un exemplu al unei scrieri fluide, modernismul lui Faulkner înscriindu-se în spiritul de influenţă al lui James Joyce, tocmai de aceea proiectul lui Franco a fost cel puţin ambiţios, dacă nu un eşec.

Decizia de a arăta acţiunea într-un ecran divizat duce la distragerea atenţiei, abătându-se de la romanul înfricoşător, chinuitor, care trezeşte sentimente puternice şi poartă semnatura unui autor influenţat de stilul gotic. Astfel, filmul devine o corvoadă lungă şi obositoare în care durerea personajelor este adusă în prim-plan. După această producţie, au existat zvonuri potrivit cărora Franco ar fi vrut să mai adapteze o altă carte a lui William Faulkner („The Sound and the Fury“), iar acum fanii autorului se roagă ca regizorul-actor să renunţe la acest gând.

„The Golden Compass/Busola de aur“ (2007)

Adaptarea cărţii feerice a lui Philip Pullman a avut loc în 2007, însă criticii şi fanii autorului nu au fost de partea producţiei care a evitat controversele religioase şi filosofice care stau în centrul romanului. Filmul încearcă să înlocuiască întrebările ridicate de carte cu efecte speciale şi actori de renume precum Nicole Kidman şi Daniel Craig, ceea ce îl face să devină plat. Această decizie a afectat profiturile la box office, din moment ce povetea iniţială era dedicată copiilor, cu referinţe spre ateism.

„Liga Catolică crede că filmul este anti-catolic. Admiratorii trilogiei «Dark Materials», scrisă de Philip Pullman în 1995, din care se inspiră «The Golden Compass», cred că filmul regizorului Chris Weitz e doar coloana vertebrală a cărţii. Eu, personal, cred că nu este bun de nimic“, afirmă Peter Travers, critic al publicaţiei „Rolling Stone“.

„Watchmen/Cei ce veghează“ (2009)

Romanul grafic al lui Alan Moore este o carte complexă, o lucrare influenţată de filmele alb-negru, benzile desenate clasice cu super-eroi şi ficţiune distopică. Romanul a fost numit unul dintre cele mai bune 100 astfel de cărţi din lume, în topul întocmit de publicaţia „Time“, fiind foarte apreciat de fanii literaturii şi ai benzilor desenate.

Din păcate, adaptarea din 2009 a regizorului Zach Snyder, este destul de inegală cu justiţia lui Moore din cartea sa. Chiar dacă filmul a fost remarcabil din punct de vedere vizual şi a avut o coloană sonoră impresionantă, Snyder nu a reuşit să capteze în producţia sa toată complexitatea cărţii şi niciunul dintre actori nu a impresionat cu jocul său. Există, de asemenea, scena de sex dintre Nite Owl şi Silk Spectre, cu o durată lungă şi un efect inconfortabil asupra privitorului, care în benzile desenate este mult mai bine portretizată.

Alan Moore nu a ascuns faptul că a urât adaptarea hollywood-iană a „Watchmen“, la fel de mult cu a urât şi celelalte adaptări ale altor romane grafice ale sale, anume „V for Vendeta“ şi „The League of Extraordinary Gentlemen“. În acest sens, autorul a mai spus că DC Comisc i-au „furat“ lucrările. Tocmai din acest, succesul filmul a fost de scurtă durată din moment ce autorul nu şi-a acordul pentru realizarea unei astfel de adaptări. „Voi scuipa venin peste orice adaptare“, mărturisea autorul.

„The Great Gatsby/Marele Gatsby“ (2013)

Romanul lui Scott Fitzgerald adapatat de Baz Luhrmann în 2013 a avut o tehnică vizuală foarte bună, însă a greşit toate celelalte detalii. Leonardo DiCaprio apare drept milionarul excentric Jay Gatsby, iar Toby Maguire este Nick Carraway, lentila prin care Gatsby şi epoca jazz-ului sunt vizualizate. Baz Luhrmann este regizorul unor filme precum „Romeo + Julieta“ sau „Moulin Rouge“, producţii care surprind spectacole decadente. În acţiunea „Marelui Gatsby“, acesta reuşeşte să arate acest spectacol, dar nu surprinde critica inerentă şi genială a lui Fitzgerald.

Criticii nu au fost păcăliţi de artificiile tehnice care distrag atenţia de la lipsa substanţei peliculei. „Există două moduri de a judeca filmul: este eronat şi judecat în mod greşit, o parodie a ceea ce este, probabil, cea mai de preţ bijuterie a literaturii americane“, afirmă criticul CNN, Tom Charity.