Un film de dame

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apoteoticul număr
din final aduce partea feminină
a publicului până la delir
Apoteoticul număr din final aduce partea feminină a publicului până la delir

DISTRACŢIE Cel de-al doilea film dedicat stripperului interpretat de Channing Tatum, „Magic Mike XXL“, renunţă la profunzimea psihologică a primei părţi, pentru a prezenta in extenso spectacole de strip-tease masculin pe gustul doamnelor înfierbântate.

Mai există o schimbare, mai greu de sesizat la prima vedere, în această continuare a filmului „Magic Mike“ / „Mike meseriaşu’“ din 2012 (regizat atunci de titratul Steven Soderbergh), realizată la insistenţa actorului principal Channing Tatum şi care părerea mea este că era mai bine să nu fie făcută. Dacă primul film îşi prezenta eroii în cadrul însorit al Floridei, ideal pentru genul de activităţi pe care îl prestau (dar paradisul nu era deloc lipsit de probleme, tocmai asta arăta filmul lui Soderbergh), acum acest, de fapt, road-movie îşi poartă personajele de-a lungul întunecatului, misteriosului şi plinului de obscurantism Sud al Statelor Unite (autobuzul eroilor se îndreaptă spre o convenţie anuală a stripperilor care are loc în weekend prin Georgia). Din păcate, însă, destul de puţin versatul autor al filmului, Gregory Jacobs, nu e în stare – deşi se străduieşte – să exploateze toate valenţele spumoase ale întâmplărilor scrise de acelaşi scenarist ca şi la „Magic Mike“, Reid Carolin.

Soderbergh dispare şi nu prea

Aşa cum spuneam, ideea acestei continuări a aparţinut actorului principal, Channing Tatum, care se implică în proiect şi în calitate de producător. Cum regizorul primei părţi, Steven Soderbergh, a anunţat public că nu îşi va mai pune semnătura pe niciun produs cinematografic, dedicându-şi deocamdată energia serialului TV cu medici de la 1900 „The Knick“ (probabil dându-şi seama că a fost excesiv de prolific; pourvu que ça dure; după „Magic Mike”, ultimele două filme pe care Soderbergh le-a semnat au fost, în 2013, „Side Effects“ şi „Behind the Candelabra“), tot Soderbergh este cel care l-a indicat pentru regia filmului pe Gregory Jacobs, statornic asistent de regie la mai toate filmele sale încă de pe la început. Absenţa mâinii de maestru a înzestratului Soderbergh se observă totuşi, pe un scenariu nu neapărat mai prost ca la primul film, semnat oricum de acelaşi autor.

Steven Soderbergh este vizibil pe genericul acestui film ca producător executiv, dar tot el s-a implicat şi în calitate de operator şi autor al imaginii, precum şi al montajului, semnând însă cu pseudonimele consacrate din propriile filme, Peter Andrews şi respectiv Mary Ann Bernard (!). Tatum a cerut scenaristului să acorde mai multă pregnanţă trupei de stripperi, care în primul film era neglijată, prin urmare fiecare din membrii acesteia (şi mai ales Big Dick Richie, interpretat în ambele filme de Joe Manganiello) are acum propria poveste. Lipseşte însă şi aici ceva: personajul-cheie al lui Dallas, liderul trupei din Tampa, interpretat în „Magic Mike“ de Matthew McConaughey. Cum actorul a fost oscarizat între timp, a cerut acum o sumă atât de mare, încât scenaristul a preferat să-l trimită tocmai în portul chinez Macao! Fără o figură centrală de forţă însă, filmul începe de la un moment dat să şchioapete rău de tot.

Din Tampa în Georgia

Aşadar, totul se întâmplă la doi ani după primul „Magic Mike“. Membrii trupei de strip-tease din Tampa, Florida, create de Dallas se decid să plece spre convenţia anuală de gen, desfăşurată în weekend într-o obscură localitate din Georgia, pentru un spectacol de adio. Li se alătură şi celebrul Magic Mike (Channing Tatum), care n-a făcut între timp mare lucru cu viaţa lui şi cară în continuare mobilă pe speze proprii. Începe o călătorie nu i-aş spune chiar iniţiatică, un road-movie de multe ori savuros, în care eroii fac cunoştinţe noi sau întâlnesc altele vechi, „fantome ale trecutului“. Printre vârfurile filmului se află întâlnirea pe plajă dintre Mike şi tânăra Zoe (Amber Heard, actuala soţie a lui Johnny Depp), revederea dintre Mike şi iubirea sa din trecut Rome (Jada Pinkett Smith), care deţine acum un fastuos club adresat doamnelor de culoare, şi „întâlnirea de gradul trei“ dintre trupa de striperi şi mama lui Zoe şi prietenele ei de aceeaşi vârstă (spectaculoasă revenire într-un film de prim plan a actriţei Andie MacDowell).

„Magic Mike“ al lui Soderbergh excela prin autenticitatea replicilor şi a situaţiilor, fiind mai mult un profund film psihologic, şi ceva similar actualii realizatori încearcă şi aici în anumite scene, fiind însă departe de original. Problema este că acest tip de secvenţe nu se lipesc deloc cu momentele de dans executate de trupa de „male entertainers“, extinse acum foarte mult din motive comerciale, culminând cu numărul apoteotic din final, în dispreţul oricărei logici şi rigori. Nu este prima continuare care nu prea mai are mare legătură cu originalul, dar, una peste alta, filmul nu este chiar atât de prost pe cât putea să fie.

Info

Magic Mike XXL (SUA, 2015)
Regia: Gregory Jacobs
Cu: Channing Tatum, Joe Manganiello, Andie MacDowell, Jada Pinkett Smith

2 stele

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite