Cei familiarizaţi cu istoria şi teoria cinematografului ştiu că una dintre permanentele tentative ale acestui mediu artistic este captarea realităţii, redarea vieţii aşa cum este ea – aşa-numita direcţie Lumière (cealaltă este evadarea din această realitate cotidiană şi crearea de lumi alternative – direcţia Méliès –, dar aceasta este altă discuţie). Acestei obsesii a creatorilor de film îi datorăm unele dintre cele mai importante şi influente curente din istoria cinematografului: de la „cine-ochiul“ sovieticului Dziga Vertov până la manifestul Dogma 95 al şcolii daneze de film, trecând prin neorealismul italian, „nouvelle vague“-ul / „noul val“ francez sau uluitoarele filme ale americanului John Cassavetes.

„Panta rhei“ – „Totul curge“

Regizorul american Richard Linklater îşi propune mult mai mult cu acest „Boyhood“, recentul său film de mare succes: să capteze însăşi trecerea timpului, să redea modul în care se scurg anii şi transformarea ireversibilă pe care curgerea acestora o provoacă asupra fiinţelor umane. Desigur, au mai existat şi până acum filme-frescă, întinse chiar pe parcursul mai multor generaţii, dar acelea se turnau într-o perioadă restrânsă de timp şi apelau pentru redarea trecerii anilor şi transformării personajelor la machiaj şi la alte efecte artificiale. Singurul experiment comparabil este pentalogia regizorului francez François Truffaut dedicată personajului său fetiş Antoine Doinel, care pentru toate cele cinci filme (patru lungmetraje şi un scurtmetraj, de fapt un scheci dintr-un film-omnibus mai larg) – turnate între 1959 şi 1979, aşadar pe parcursul a 20 de ani – apelează la acelaşi actor, respectiv Jean-Pierre Léaud.

După cum se ştie, Linklater a turnat „Boyhood“ pe parcursul a 12 ani, folosind aceiaşi doi copii-actori pentru rolurile principale: Ellar Coltrane, în rolul copilului, apoi adolescentului Mason, şi propria fiică, Lorelei Linklater, în cel al surorii acestuia, Samantha. Deşi titlul filmului indică clar spre persoana lui Mason, şi într-adevăr el este personajul central (urmărit an de an de la vârsta de 5 ani până la cea de 18), timpul trece nu doar pentru cei doi copii, ci şi pentru cei doi părinţi ai lor – interpretaţi de Patricia Arquette şi Ethan Hawke – şi pentru restul adulţilor care gravitează în jurul lor. De altfel, spre final, în scena petrecerii de absolvire a lui Mason, Linklater – atât regizor, cât şi scenarist – încearcă să facă să fie prezente cât mai multe dintre personajele care au apărut în film pe parcurs.

Născuţi şi crescuţi în Texas

Cu toate că demersul pare unul documentar, el este de fapt diferit, ba chiar opus, pentru că este vorba despre o pură ficţiune. Nu ştim dacă autorul a scris întregul scenariu dinaintea începerii turnării filmului sau l-a dezvoltat pe parcurs, cert este că rezultatul final are o uimitoare fluenţă şi cursivitate, făcându-te să-l urmăreşti aproape cu sufletul la gură. Filmul necesită o etapă iniţială de familiarizare şi de acceptare a conceptului, după aceea însă spectatorul este răsplătit din plin. Indivizii pe care-i urmărim sunt cu toţii americani, dar în primul rând sunt texani (ca şi autorul filmului), şi acest lucru este punctat deseori pe parcurs.

Nu numai oamenii se schimbă pe parcursul celor 12 ani, ci şi tehnologia, iar faptul că oamenii sunt cei care folosesc această tehnologie (şi nu invers) este una dintre temele filmului. „Boyhood“ arată de fapt viaţa într-o lume postmodernă (dar, evident, nu lipsită de griji), degrevată de ideologii şi de sărăcia endemică de pe celelalte continente şi chiar din unele părţi ale bătrânei Europe. La final, Mason nu poate spune (încă), precum eul eminescian, „timpul creşte-n urma mea... mă-ntunec“, ci, odată cu intrarea la colegiu, trece într-o nouă etapă a vieţii sale, la fel ca un fluture ieşit din crisalidă.

Spre o trilogie a lui Mason?

Regizorul texan Richard Linklater – principal reprezentant al eflorescenţei cinemaului independent american din anii ’90 – era foarte calificat pentru a-i reuşi acest demers, el creând deja câteva dintre operele cele mai atipice ale ultimelor decenii. Mă refer la aşa-zisa trilogie „Before Sunrise“ (1995) / „Before Sunset“ (2004)” / „Before Midnight“ (2013), cu accent mai ales pe primul volet, dar în primul rând la două animaţii efectiv uluitoare: „Waking Life“ (2001) – unul dintre cele mai reuşite filme ever despre balansul dintre vis şi realitate – şi „A Scanner Darkly“ (2006, ecranizare după Philip K. Dick), în care un procedeu tehnic revoluţionar capta mişcările reale ale actorilor, dând falsa impresie a unui film în relief şi live-action.

Am putea chiar spune că trilogia filmelor „Before...“ anticipa oarecum acest „Boyhood“, ele folosind, pe parcurs de aproape 20 de ani, aceiaşi actori pentru aceleaşi personaje: tot Ethan Hawke (colaborator favorit al regizorului) şi Julie Delpy (cei doi au o contribuţie şi în „Waking Life”, unde apărea, pe la început, şi Lorelei Linklater, evident ca voci), într-un demers similar celui „truffautien“. Ideea a tot dat, de altfel, târcoale autorilor de film – Lelouch a realizat, în 1986, cu mai puţin succes, „Un homme et une femme, 20 ans déjà“, cu aceiaşi Anouk Aimée şi Jean-Louis Trintignant, iar Fellini are voluptatea tragică de a-i filma, în „Intervista“ (1987), după 27 de ani, pe Marcello Mastroianni şi Anita Ekberg, protagoniştii săi din „La dolce vita“ –, dar, cum spuneam, Linklater este primul care s-a angajat într-o aventură de asemenea anvergură, având ca rezultat un singur film unitar. Să fie cazul şi să aibă de gând să-l extindă şi pe el la o trilogie biografică, de genul celei a lui Maxim Gorki („Copilăria“, „La stăpân“, „Universităţile mele“), filmată, de altfel, de Mark Donskoi între 1938 şi 1940, dar cu acelaşi interpret principal – Aleksei Lyarsky – doar pentru primele două filme, sau de genul „Trilogiei lui Apu“ (1955-1959) a marelui regizor indian Satyajit Ray (4 interpreţi în cele trei filme)?

Info

Boyhood. 12 ani de copilărie / Boyhood (SUA, 2014)
Regia: Richard Linklater
Cu: Ellar Coltrane, Patricia Arquette, Ethan Hawke, Lorelei Linklater

5 stele