1. „Iubire“ / „Amour“ (Franţa-Germania-Austria, 2012)

Regia: Michael Haneke

Cu: Jean-Louis Trintignant, Emmanuelle Riva, Isabelle Huppert

Memento mori: „Amour“ este nu numai cel mai bun film al lui Michael Haneke, ci şi unul dintre cele mai bune filme din toate timpurile. Era inevitabil ca cel care ne-a arătat toate ipostazele contemporane ale Răului, regizorul austriac Michael Haneke, să se ocupe la un moment dat şi de Răul absolut, care nu este atât moartea, cât bătrâneţea şi boala. A rezultat „Amour“, cea mai bună piesă a filmografiei sale, precum şi şansa unor roluri uriaşe, de final de carieră, pentru doi mari actori francezi: Jean-Louis Trintignant (83 de ani) şi Emmanuelle Riva (86 de ani). Filmul întinde o oglindă fiecărui spectator, forţându-l aproape să-şi pună întrebări esenţiale.

2. „Vânătoarea“ / „Jagten“ / „The Hunt“ (Danemarca, 2012)

Regia: Thomas Vinterberg

Cu: Mads Mikkelsen, Thomas Bo Larsen, Annika Wedderkopp

Un oraş îşi caută victima: Ca în filme clasice precum „M“ sau „Dogville“, o comunitate se lasă pradă instinctelor de suspiciune şi de persecuţie, în filmul lui Thomas Vinterberg, pentru a cărui interpretare Mads Mikkelsen a fost premiat la Cannes. Puţine pelicule recente mai sunt capabile de duritatea, câteodată insportabilă, care transpare în multe dintre secvenţele acestui film danez, demonstrând un adevăr înspăimântător. Chiar şi în cele mai avansate societăţi care au existat vreodată pe planetă, cele care au făcut cel mai mult pentru fericirea fiecărui individ în parte, adică cele nordice, mai precis scandinave, Cel Rău nu doarme. Astfel, intensitatea dramelor produse de „neînţelegere“ este la fel de mare ca oricând în istorie. Nimeni nu vrea să facă răul în această poveste, dar toţi contribuie, într-un fel sau altul, la instalarea şi la progresia acestuia.

3. „Gravity 3D: Misiune în spaţiu“ / „Gravity“ (SUA-Marea Britanie, 2013)

Regia: Alfonso Cuarón

Cu: Sandra Bullock, George Clooney

Cântare omului: Un splendid imn închinat fiinţei umane ca homo faber aduce regizorul Alfonso Cuarón în filmul „Gravity“, cu Sandra Bullock şi George Clooney. Nu ar fi exagerat să spunem că „Gravity“ reprezintă, în anul de graţie 2013, ceea ce a însemnat acum exact 45 de ani, în 1968, „Odiseea spaţială 2001“, capodopera SF a lui Stanley Kubrick. Aceeaşi odă adusă capacităţilor (aparent) nelimitate ale fiinţei umane – mai puţin, în „Gravity“, greoaia încărcătură filozofică şi metafizică a filmului lui Kubrick. Poetizarea nu îi lipseşte, însă, nici lui Cuarón. Inutil să mai spunem că veţi vedea, în „Gravity“, spaţiul cosmic aşa cum nu l-aţi mai putut vedea niciodată pe marele ecran. „«Gravity» este motivul pentru care s-a inventat 3D-ul“, scria o revistă de peste Ocean, pe bună dreptate.

4. „Eu şi tu“ / „Io e te“ (Italia, 2012)

Regia: Bernardo Bertolucci

Cu: Jacopo Olmo Antinori, Tea Falco, Sonia Bergamasco, Veronica Lazar, Pippo Delbono

Ritual de trecere: Un magnific film pe tema adolescenţei reuşeşte marele regizor italian Bernardo Bertolucci cu „Eu şi tu“, cea mai recentă producţie a sa. Orice nou film al acestui cineast este un eveniment. Este nu numai primul film al regizorului în ultimii zece ani, ci şi prima sa producţie exclusiv italiană de la „Tragedia unui om ridicol“ (1981) încoace. Aflat la 73 de ani, se vede că „furia leului“ s-a mai potolit şi, la fel ca şi în alte cazuri de cineaşti aflaţi la vârsta senectuţii, Bertolucci reuşeşte un film clar şi direct, fascinant şi intrigant în perfecţiunea sa stranie. În „Io e te“, regizorul tratează în manieră proprie o temă oricând fascinantă şi de maxim interes: cea a adolescenţei.

5. „Prizonieri“ / „Prisoners“ (SUA, 2013)

Regia: Denis Villeneuve

Cu: Hugh Jackman, Jake Gyllenhaal, Melissa Leo, Paul Dano

În labirint: Poate cel mai reuşit thriller de la „Seven“ (1995) încoace este regizat de canadianul Denis Villeneuve: „Prizonieri“, cu Hugh Jackman şi Jake Gyllenhaal. Un thriller bun şi inteligent este cel care, de la un anumit moment, te face să nu mai fii sigur pe nimic din ceea ce crezi. Perspectiva asupra faptelor prezentate ţi se schimbă deseori, făcându-te să urmăreşti povestea, cum se spune, cu sufletul la gură. „Prizonieri“ se află exact în această situaţie, reuşind să te captiveze din plin. Nu este, însă, doar un joc gratuit; povestea are profunzime, atingând probleme morale grave. Motivaţiile unora dintre „negativi“ plasează povestea în zona eternelor probleme morale, care au însoţit permanent destinul umanităţii.