După succesul pe care l-a înregistrat în revitalizarea filmului cu piraţi, odată cu prima serie din „Piraţii din Caraibe“, în 2003, cam aceeaşi echipă, sub egida aceloraşi studiouri Disney, încearcă, după zece ani, acelaşi lucru cu un alt gen cinematografic de mare impact: westernul. Este vorba despre westernul popular, de aventuri, pentru că ultimele decenii au mai marcat filme de succes în alte subgenuri: westernul istoric („Dansând cu lupii“, 1990), psihologic („Necruţătorul“, 1992) etc.

Era însă timpul să se încerce readucerea pe ecran a westernului ca gen de cinema popular, plin de aventuri şi de umor, gen de film care, alături de filmele de capă şi spadă sau filmele cu piraţi, a încântat copilăria a numeroase generaţii de spectatori. Cei cărora li se datorează acest „Lone Ranger“ sunt cam aceiaşi care aduceau pe ecrane, acum un deceniu, „Piraţii din Caraibe“. Este vorba de producătorul Jerry Bruckheimer (care, în general, cam transformă în „aur“ tot ce atinge), de regizorul Gore Verbinski şi de actorul Johnny Depp, aici interpret al indianului Tonto, din neamul comanş.

De la John Reid la Lone Ranger

Desigur că povestea nu e nouă, e chiar bine-cunoscută în mitologia westernului american. Este de fapt o combinaţie între recuzita genului – acţiunea este plasată în Texasul anilor 1860, de după Războiul Civil – şi cea a filmului cu supereroi. Personajul central este un ex-avocat, care asistă la uciderea fratelui său şi devine unicul supravieţuitor al unui masacru pus la cale de o bandă de răufăcători cu relaţii sus-puse.

Pe numele său John Reid, el îşi pune o mască pentru a nu fi recunoscut, îşi mai modifică puţin din concepţiile despre lege şi impunerea acesteia şi îşi dedică viaţa pedepsirii ucigaşilor fratelui său, a răufăcătorilor în general. Cu alte cuvinte devine Lone Ranger, „călăreţul singuratic“. Nu singur însă, ci alături de un excentric indian pe nume Tonto, cel care-l salvează iniţial, rămas fără un trib al său, dar urmărind cam aceleaşi scopuri.

Umbra lui Sparrow

Bineînţeles că – lucru valabil totdeauna la acest nivel – totul este scris şi realizat impecabil. Întorsăturile de situaţie aventuroase curg una după alta, iar secvenţele de acţiune beneficiază acum de spectaculozitatea efectelor speciale de ultimă generaţie. În plus, filmul încearcă să recupereze umorul de situaţie, replicile comice etc., lucruri care făceau pe vremuri, de exemplu, deliciul westernurilor europene cu Terence Hill. Totul pentru a readuce în sala de cinema acel fior magic al filmului-spectacol, care a fascinat atâtea generaţii de spectatori.

Actualii producători nu mizează însă pe farmecul interpretului lui John Reid / Lone Ranger (Armie Hammer, altfel corect şi la locul său), ci pe cel al lui Tonto, adică Johnny Depp. Două lucruri îl calificau pe actor pentru acest personaj: ascendenţa sa de indian cherokee şi mai ales succesul obţinut cu personajul Jack Sparrow din seria „Piraţii din Caraibe“, un stil de joc neconvenţional din care, orice s-ar spune, Depp împrumută mult şi pentru crearea lui Tonto.

Genocidul originar

„Legenda călăreţului singuratic“ nu este însă un film total lipsit de conţinut, cum s-ar putea crede. Personajul negativ este împărţit aici în două: banditul Butch Cavendish (William Fichtner), un criminal sadea, şi „onorabilul“ domn Cole (experimentatul Tom Wilkinson), care şi-a dedicat viaţa construirii liniei ferate spre Vest.

Este „demascată“ astfel în film faţa urâtă a progresului, a felului în care a fost construită America. Prin acest procedeu, folosit în numeroase poveşti recente, se încearcă, ideologic vorbind, răscumpărarea genocidului originar al Statelor Unite, cel asupra amerindienilor. ;

 

Legenda călăreţului singuratic  / The Lone Ranger (SUA, 2013)

Regia: Gore Verbinski

Cu: Johnny Depp, Helena Bonham Carter

Rulează la: Hollywood Multiplex Bucureşti Mall