Titlul noului film din seria „James Bond“, anunţat de producători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Craig FOTO EPA-EFE
Daniel Craig FOTO EPA-EFE

Numele celui de-al 25-lea film din franciza „James Bond“, cu Daniel Craig în rolul agentului 007, a fost anunţat de producători.

Cel de-al 25-lea film din franciza „James Bond“, cu Daniel Craig în rol principal, se numeşte „No Time To Die“, au anunţat producătorii pe Twitter.

Este pentru a cincea şi, după cum a anunţat actorul, ultima dată când interpretează partitura agentului 007.

Rolul negativ în noul film a revenit lui Rami Malek, premiat anul acesta cu Oscar pentru interpretarea din „Bohemian Rhapsody“.

„No Time To Die“ va fi lansat pe 3 aprilie în Marea Britanie şi pe 8 aprilie în Statele Unite.

Din distribuţie mai fac parte Ralph Fiennes şi Ben Whishaw, care revin în franciză, la fel şi Christoph Waltz, Naomie Harris, Rory Kinnear, Lea Seydoux şi Jeffrey Wright.

Filmul este regizat de Cary Joji Fukunaga, care a mai semnat primul sezon al „True Detective“ (HBO) şi „Maniac“ (Netflix). El a preluat rolul după ce Danny Boyle („Trainspotting”, „Slumdog Millionaire“, „Yesterday“) a renunţat în urma unor „neînţelegeri creative“.

Producţia a fost filmată în Jamaica, Anglia, Italia şi Norvegia.

Pagina oficială de internet a francizei a publicat recent şi un videoclip de la filmările din Jamaica, dar şi scene din viitorul film. Daniel Craig, alias James Bond, apare cu un harpon şi într-un club de noapte. De asemenea, apare şi Jeffrey Wright („Westworld“), alias Felix Leiter, contactul lui James Bond la CIA, scrie news.ro. 

Videoclipul îi prezintă pe Daniel Craig şi regizorul Cary Fukunaga în timpul discuţiilor. Daniel Craig a suferit recent şi o acidentare pe platourile de filmare. Actorul a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală la nivelul gleznei. 

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite