Acum aproape 300 de ani a apărut această carte despre aventurile unui naufragiat. Lăsând deoparte interesul pentru aventuri exotice în epoca de dinaintea imperiilor coloniale, ce e important este ce fel de om este Robinson Crusoe. Aşa civilizat cum este, o dată ce e lăsat singur, ce face? Supravieţuieşte. Cam asta este de spus.

Robinson Crusoe, însă, este unul dintre remake-urile originale ale modernităţii. Există motive bune să credem că autorul, Daniel Foe, ocazional etalat în cătuşe în public, a citit originalul arab tradus în Anglia în generaţia de dinaintea apariţiei lui Crusoe. În scurta poveste originală, omul natural nu numai supravieţuieşte dar ajunge să reflecteze asupra naturii şi divinităţii. Poate putem explica diferenţa dintre cele două versiuni astfel: Omul natural din povestea veche nu poate trăi în lumea politică, pentru că este şocat de dispoziţia politică: Oamenii sunt dispuşi să pedepsească crunt pe oricine nu se conformează opiniilor autorizate prin lege.

Voi scrie curând despre regizorul noului Crusoe, Ridley Scott. Până una-alta, scriu câteva lucruri despre autorul cărţii pe care este bazat filmul. Andy Weir a scris şi publicat pe propriul site povestea pentru că i s-a părut o aventură interesantă. Aventurierul său este un om care are norocul să supravieţuiască unei catastrofe în timpul unei misiuni pe Marte şi îşi foloseşte inteligenţa şi antrenamentul pentru a supravieţui în condiţii inumane. Fiind astronaut, nu are alte poveri decât simţul umorului. Toate lucrurile care pe care le vedem la oamenii pe care îi cunoaştem lipsesc din această poveste, unde nu există decât probleme şi soluţii care fac viaţa să continue.

Pe scurt, autorul a orchestrat lupta dintre ştiinţă şi natură. Cred că asta are legătura cu popularitatea şocantă a poveştii, întâi în America şi apoi în toată lumea. Dată fiind această nouă curiozitate publică, cred că ar fi folositor să ne gândim clar la argumentele implicite în poveste. Natura este de fapt războiul purtat de ştiinţă pentru a supravieţui. Întrucât nu putem prezice viitorul, legile naturii sunt minimul de ordine pe care îl putem impune asupra fenomenelor. Preţul pe care îl plătim este că trebuie să ne transformăm într-un anumit tip de fiinţă--omul va trebui în viitor să se conformeze metodelor de acţiune şi gândire tipice ştiinţei moderne a naturii. Eroismul aventurii astronautice se transformă în inginerie.

Dacă vreţi să vedeţi relaţia dintre ştiinţă şi ficţiune, nu trebuie decât să vă gândiţi la originea problemei. O furtună creează probleme insurmontabile misiunii. Evident, cea mai teribilă furtună pe Marte este insignifiantă având în vedere cât de rară este atmosfera. Ce e important este că arată spectaculos şi audienţa nu are habar. Această mică lecţie de retorică de la un om de ştiinţă este iluminismul nostru de toate zilele: Oamenii nu sunt capabili să gândească, din care motiv sunt foarte interesaţi de spectacole.

Ceva similar se întâmplă cu supravieţuirea. Numai ştiinţa modernă poate ţine în viaţă un om în iadul care este universul nostru. Dar nu avem nevoie numai de protecţie, ci şi de mâncare. Aţi putea spune că este un accident că protagonistul este botanist, dar nu este. Întebarea este ce e de făcut pentru a transforma instinctul de supravieţuire într-o politică la nivel cosmic. Scopul este exportarea vieţii peste tot în univers, presupunând că viaţa umană este un accident ciudat care nu poate fi protejat decât prin universalizare. Asta ar putea să vă aducă aminte de democraţie.

Gluma aici are legătură cu implicaţiile ştiinţei. Când trebuie să planteze cartofi, are nevoie de îngrăşământ şi foloseşte excreţiile echipajului. Calea ştiinţei trece prin dezgust şi sănătatea trece prin mizerie. Problema cu oamenii este că în mândria lor îşi riscă vieţile inutil. Această mândrie trebuie educată sau umilită...

Nu e mare lucru de spus despre forma politică a acestei relaţii: Oamenii de ştiinţă, idealişti şi capabili, sunt conduşi de politicieni cinici, dar pot apela în anumite situaţii la indignarea publicului. Vă amintesc remarca faimoasă a lui Gibbon despre Roma: Poporul considera toate religiile adevărate, oamenii de ştiinţă false şi magistraţii utile. Religia noastră este democraţia şi Matt Damon este unul dintre idolii poporului...

Un alt exemplu amuzant: când trebuie să facă focul necesar producerii apei--vedeţi cum ştiinţa face bunul simţ să se piardă în paradoxuri--astronautul se joacă cu un obiect de lemn al cărui destin îl bănuiţi--crucifixul singurului tipului cu nume spaniol, singurul semn că oamenii se gândesc la Dumnezeu.

Puteţi vedea aici autorul discutându-şi munca: